Adriana Săftoiu a venit la #PeDreptCuvânt.
Întâi jurnalist, mai apoi secretar de stat, purtător de cuvânt al Guvernului, director de cabinet al ministrului transporturilor, deputat, consilier prezidențial și purtător de cuvânt al Președintelui României Traian Băsescu, apoi membră în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a Camerei Deputaților, Adriana Săftoiu a învățat multe din funcțiile ei publice. Am întrebat-o despre aceste învățăminte, dar și despre așteptările pe care le are de la anul 2024 – un an cu alegeri importante nu doar în România, ci și-n mai multe țări vestice.
Am insistant apoi pe tema educației și a formării tinerilor: cum vede Adriana Săftoiu sistemul de învățământ actual, ce putem face pentru a-l îmbunătăți și, la fel de important, cum putem să ne ferim tinerii de ideologiile „progresiste”?
În final, am vorbit cu Adriana despre remarcabila ei implicare în cauzele comunității surzilor din România, minoritate care i-a pus și o poreclă în limba semnelor – „Cea care luptă pentru noi”.
🌐 Cartea „Simfonia Semnelor” (2022, editura Trei): https://www.edituratrei.ro/carte/adriana-saftoiu-simfonia-semnelor/3765/
Adriana Săftoiu a mai publlicat și cărțile: „Vocile puterii” (2007), „Jurnal de campanie” (2009), „Cronică de Cotroceni” (2015).
🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
Site: https://www.florentintuca.ro/asculta-podcast/
Instagram: https://www.instagram.com/pedreptcuvant/
Facebook: https://www.facebook.com/pedreptcuvant/
TikTok: https://www.tiktok.com/@pedreptcuvant
🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
Spotify: https://open.spotify.com/show/3lpEud0…
Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/ro/podcast…
Indiferent care sunt rațiunile exacte care m-au condus înspre această colecție de texte, sunt conștient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naște controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului și altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentație un exces de pasiune, piper și năduf. Acelora care se vor simți necăjiți ori, eventual, contrariați de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze și îngăduință, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea și pe mine.
***
Opiniile publicate pe acest blog aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia SCA Țuca Zbârcea & Asociații sau a altor entități. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate revine în întregime autorilor.