Episodul 67

Petrișor Peiu: Din păcate, creștinismul a ajuns un obstacol pentru cei care vor resetarea lumii | Pe Drept Cuvânt #67

Petrișor Peiu a venit la #PeDreptCuvânt.

Petrișor Peiu este un cunoscut expert în economie și finanțe, autor a numeroase cărți, studii și analize pe teme legate de economie și economie politică, doctor al Politehnicii din București, fost consilier al premierilor Radu Vasile și Adrian Năstase, fost membru în consiliile de administrație ale unor companii naționale importante și fost președinte al Sidex S.A., actualmente profesor universitar, analist independeent și coordonator al departamentului de Analize Economice de la Fundația Universitară a Mării Negre.

Am vorbit cu Petrișor Peiu despre starea actuală a economiei noastre, despre ce ne așteaptă, mai ales din punct de vedere economic, după alegerile din 2024 și cum se traduce, din statistică în realitate, creșterea economică a României. O creștere care, măcar pe hârtie, arată foarte bine.

De ce crede Petrișor Peiu că România va rămâne penultima în UE la salarii, la pensii, la educație, la sănătate și la infrastructură, care sunt soluțiile salvatoare, cum putem să formăm generații de tineri curajoși, liberi, ambițioși și cu inimile la locul lor, cum explicăm atacurile vehemente asupra valorilor creștine și unde sunt apărătorii valorilor noastre fundamentale? Am căutat să răspundem împreună.

În final, am vorbit și despre efectele îndepărtării noastre de spiritul antreprenorial și despre bogățiile care nu sunt măsurabile în statistici, întrebându-ne cât și cum mai pot rezista sistemul democrației reprezentative și sistemul economic mondial.



🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
Instagram: https://www.instagram.com/pedreptcuvant/
Facebook: https://www.facebook.com/pedreptcuvant/
TikTok: https://www.tiktok.com/@pedreptcuvant

🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
Spotify: https://open.spotify.com/show/3lpEud0…
Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/ro/podcast…

Florentin Țuca
Florentin Țuca

Indiferent care sunt rațiunile exacte care m-au condus înspre această colecție de texte, sunt conștient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naște controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului și altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentație un exces de pasiune, piper și năduf. Acelora care se vor simți necăjiți ori, eventual, contrariați de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze și îngăduință, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea și pe mine.

***
Opiniile publicate pe acest blog aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia SCA Țuca Zbârcea & Asociații sau a altor entități. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate revine în întregime autorilor.

Ascultă, Urmărește, Înscrie-te

Vezi alte episoade: