Episodul 62

Bogdan Stelea: Fără obsesia de-a deveni în fiecare zi mai bun e greu să ajungi undeva | Pe Drept Cuvânt #62

Bogdan Stelea a venit la #PeDreptCuvânt.

Numele Bogdan Stelea ne trimite cu gândul la „Generația de Aur” și la vremurile în care mai toată societatea românească avea, în echipa națională de fotbal, un punct de interes. Component de bază al acestei generații speciale, Bogdan Stelea a fost, alături de Gică Hagi și Gică Popescu, singurul fotbalist român prezent la toate marile competiții ale ultimului deceniu din mileniul trecut. În plus, Bogdan Stelea e singurul portar care a apărat, pe rând, culorile celor mai mari cluburi bucureștene: Dinamo, Rapid și Steaua.

L-am invitat pe Bogdan Stelea, pe care îl admir, între altele, pentru abnegația, ambiția și disciplina lui, să vorbim despre calitățile care l-au ajutat să ajungă unde a ajuns, despre rivalități și camaraderie în sportul de ieri și în sportul de azi, despre formarea noilor generații într-o lume care-i tendează pe tineri nu doar cu un nesfârșit flux de divertisment pe rețelele de social media, sau cu ideologii tot mai periculoase, dar chiar cu droguri și stupefiante despre a căror amenințare Bogdan a vorbit în numeroase ocazii.

L-am întrebat pe Bogdan Stelea și de unde i se trage porecla „Arnold”, care i-au fost modelele atunci când s-a format, la ce nivel ar fi putut ajunge el dacă ar fi beneficiat de metodele de antrenament și recuperare de azi, l-am întrebat cât din succesul lui ține de talent și cât ține de muncă, dar și cum s-a motivat el în momentele complicate.

Am vorbit și despre impulsivitatea pentru care Bogdan era cunoscut, și despre filmul documentar „Hai, România!” și sentimentele amestecate care ne încearcă în legătură cu „Generația de Aur”, și despre actuala echipă națională a României.



🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
Instagram: https://www.instagram.com/pedreptcuvant/
Facebook: https://www.facebook.com/pedreptcuvant/
TikTok: https://www.tiktok.com/@pedreptcuvant

🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
Spotify: https://open.spotify.com/show/3lpEud0…
Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/ro/podcast…


Florentin Țuca
Florentin Țuca

Indiferent care sunt rațiunile exacte care m-au condus înspre această colecție de texte, sunt conștient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naște controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului și altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentație un exces de pasiune, piper și năduf. Acelora care se vor simți necăjiți ori, eventual, contrariați de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze și îngăduință, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea și pe mine.

***
Opiniile publicate pe acest blog aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia SCA Țuca Zbârcea & Asociații sau a altor entități. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate revine în întregime autorilor.

Ascultă, Urmărește, Înscrie-te

Vezi alte episoade: