Episodul 72

„Suntem supuși unei chirurgii psihologice în masă. Doar inima ne mai arată Adevărul” | Virgiliu Gheorghe, Pe Drept Cuvânt #72

Virgiliu Gheorghe a venit la #PeDreptCuvânt. Și a rezultat un dialog de ținut minte!

Biofizician, doctor în bioetică la Universitatea din Salonic, vicepreședintele Institutului de Cercetări Sociale și de Bioetică din București, coordonatorul secțiunii științifice a revistei „Familia Ortodoxă”, Virgiliu Gheorghe vorbește – cu claritate, dar și cu compasiune – despre multe din crizele și încercările societății moderne.

„Nu-i putem ajuta pe ceilalți decât dacă îi iubim. Dacă ne pasă în mod real de ei”, a spus Virgiliu Gheorghe, înainte să facă o valoroasă radiografie a situației în care ne găsim: ne confruntăm cu criza identității, cu criza valorilor și cu o reală criză de sens: nu mai știm cine suntem, nu mai știm ce e bine și ce e rău, nu ne mai simțim utili.

Cine a creat crizele de azi? Cum ieșim din ele? Cum îi ajutăm pe tinerii noștri să evite multele capcane (și fantasme) care îi pândesc? Și cum de ajung în România crizele pornite din Vest? De ce ne ferim să acceptăm realitatea? Ce avem de făcut pentru a apăra credința și virtuțile creștine? Cum facem să recuperăm bucuria și firescul vieții?

Am căutat să răspundem în dialogul nostru.



🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
Instagram: https://www.instagram.com/pedreptcuvant/
Facebook: https://www.facebook.com/pedreptcuvant/
TikTok: https://www.tiktok.com/@pedreptcuvant

🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
Spotify: https://open.spotify.com/show/3lpEud0…
Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/ro/podcast…

Florentin Țuca
Florentin Țuca

Indiferent care sunt rațiunile exacte care m-au condus înspre această colecție de texte, sunt conștient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naște controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului și altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentație un exces de pasiune, piper și năduf. Acelora care se vor simți necăjiți ori, eventual, contrariați de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze și îngăduință, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea și pe mine.

***
Opiniile publicate pe acest blog aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia SCA Țuca Zbârcea & Asociații sau a altor entități. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate revine în întregime autorilor.

Ascultă, Urmărește, Înscrie-te

Vezi alte episoade: