Gheorghe Piperea a venit la #PeDreptCuvânt.
Un bun prieten, fost judecător, actualmente avocat, profesor universitar, europarlamentar, autor a numeroase studii, eseuri și articole pe teme importante ale contemporaneității, Gheorghe Piperea s-a remarcat, în ultimii ani, și prin curajul cu care a luptat – și încă luptă – pentru ocrotirea drepturilor și libertăților noastre fundamentale și pentru prezeravarea principiilor statului de drept.
La câteva zile după ce a depus o mult discutată și slab dezbătută moțiune de cenzură împotriva Comisiei Europene, l-am invitat pe Gheorghe Piperea să discutăm despre criza sistemului democratic, despre criza sistemului de justiție, despre criza drepturilor și libertăților individuale, dar și despre criza sistemului nostru de învățământ.
L-am întrebat pe Gheorghe Piperea care sunt motivele și care sunt efectele moțiunii de cenzură pe care a introdus-o, la începutul lunii iulie, împotriva Comisiei Europene, cum am ajuns ca în locul dezbaterilor cu argumente să avem, din partea multor lideri europeni, atacuri la persoană și un caraghios ping-pong cu etichete, cât de gravă este criza democrației contemporane, cât de mare e riscul alunecării spre un regim autocrat și, în fine, care sunt soluțiile salvatoare?
Totodată, am vorbit împreună despre importanța gândirii critice în vremurile „nouvorbei” orweliene, despre valoarea și nevoia dezbaterilor argumentative în spațiul public, dar și despre „elitele negative” și prostocrația care domnește în România și în UE.
🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
Instagram: https://www.instagram.com/pedreptcuvant/
Facebook: https://www.facebook.com/pedreptcuvant/
TikTok: https://www.tiktok.com/@pedreptcuvant
🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
Spotify: https://open.spotify.com/show/3lpEud0…
Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/ro/podcast…
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate:
Mail: alina.pintica@tuca.ro
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.
Indiferent care sunt rațiunile exacte care m-au condus înspre această colecție de texte, sunt conștient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naște controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului și altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentație un exces de pasiune, piper și năduf. Acelora care se vor simți necăjiți ori, eventual, contrariați de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze și îngăduință, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea și pe mine.
***
Opiniile publicate pe acest blog aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia SCA Țuca Zbârcea & Asociații sau a altor entități. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate revine în întregime autorilor.