Părintele Petru Moga a venit la #PeDreptCuvânt. Și ne-a oferit o mulțime de daruri sufletești.
Crescut în proximitatea și admirația Părintelui Arsenie Boca, fost preot paroh în satul Șona, fost preot onorific al Mănăstirii Sinaia, fost preot paroh al Parohiei Sfântul Nicolae din Câmpina, Părintele Petru Moga a primit, nu demult, premiul pentru spiritualitate la gala „Gândit în România”.
Autor al volumelor „Pe drumul Pătimirilor Domnului. De la Sâmbăta lui Lazăr la Duminica Învierii”, respectiv „Apocalipsa. Orizonturi liturgice”, Părintele Petru Moga reprezintă, pentru mulți dintre cei care l-au întâlnit, o punte între lumea văzută și cea nevăzută.
Îndrăgostit de oameni și preocupat de rătăcirile societății contemporane, Părintele Moga observă că, spre deosebire de anii în care a reușit să lege mai multe frumoase comunități în jurul valorilor creștine, azi ne lipsesc țelurile comune și aspirațiile înălțătoare, ne lipsește tihna și răgazul pentru lucrurile firești, ba și mai mult, că ne grăbim către neomenesc – către disoluția ființei umane.
Însă tot Părintele Moga, cu generozitatea care îl caracterizează, ne-a amintit că lupta nu e pierdută: „Dumnezeu ne dorește sus, Dumnezeu nu ne dorește într-un eșec al vieții, ci într-o împlinire”, ne-a spus.
Ce rol și ce putere mai are ortodoxia în fața vremurilor nebune pe care le traversăm? Ce răspundere și ce misiune avem fiecare? Ne-a răspuns, cu onestitate și cu bucurie, minunantul meu invitat.
🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
Instagram: https://www.instagram.com/pedreptcuvant/
Facebook: https://www.facebook.com/pedreptcuvant/
TikTok: https://www.tiktok.com/@pedreptcuvant
🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
Spotify: https://open.spotify.com/show/3lpEud0…
Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/ro/podcast…
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate:
Mail: alina.pintica@tuca.ro
Indiferent care sunt rațiunile exacte care m-au condus înspre această colecție de texte, sunt conștient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naște controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului și altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentație un exces de pasiune, piper și năduf. Acelora care se vor simți necăjiți ori, eventual, contrariați de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze și îngăduință, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea și pe mine.
***
Opiniile publicate pe acest blog aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia SCA Țuca Zbârcea & Asociații sau a altor entități. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate revine în întregime autorilor.