Episodul 59

Dumitru Constantin Dulcan: „Dacă vrem să construim o lume fără Dumnezeu, n-avem nici o șansă” | Pe Drept Cuvânt #59

Profesorul Dumitru Constantin Dulcan a venit la #PeDreptCuvânt.

Savant, profesor, medic neurolog și psihiatru, cercetător și scriitor, Dumitru Constantin Dulcan este autor al cărților „Inteligența Materiei”, „Creierul și Mintea Universului”, „În căutarea sensului pierdut”, „Somnul Rațiunii”, sau „Mintea de dincolo”.

Am vorbit cu domnul profesor Dumitru Constantin Dulcan despre succesul cărții „Inteligența materiei”, care este la fel de actuală ca în momentul lansării ei, în urmă cu 40 de ani, am vorbit despre relația (cu dublu sens) dintre om și Univers, despre diferența dintre creier și minte, despre cum împăcăm știița și credința și cum ajungem, chiar și pe cale științifică, la Dumnezeu.

L-am întrebat pe domnul profesor Dulcan în ce măsură e compatibilă abordarea dumnealui cu dogma creștină, sau de ce folosește termenul de „Intelingență Universală” în loc de Dumnezeu?

În final, omul de știință Dumitru Constantin Dulcan spune că „salvarea noastră stă în iubire și în iertare, așa cum ne-a învățat Isus”, spune că „fericirea înseamnă împlinirea scopului cu care noi am venit aici”, iar parte din această misiune e tocmai conștientizarea originii noastre divine.



🌐 Citește cărțile profesorului Dumitru Constantin Dulcan: https://dulcan.ro/carti/serie-de-autor/


🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
Instagram: https://www.instagram.com/pedreptcuvant/
Facebook: https://www.facebook.com/pedreptcuvant/
TikTok: https://www.tiktok.com/@pedreptcuvant

🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
Spotify: https://open.spotify.com/show/3lpEud0…
Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/ro/podcast…

Florentin Țuca
Florentin Țuca

Indiferent care sunt rațiunile exacte care m-au condus înspre această colecție de texte, sunt conștient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naște controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului și altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentație un exces de pasiune, piper și năduf. Acelora care se vor simți necăjiți ori, eventual, contrariați de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze și îngăduință, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea și pe mine.

***
Opiniile publicate pe acest blog aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia SCA Țuca Zbârcea & Asociații sau a altor entități. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate revine în întregime autorilor.

Ascultă, Urmărește, Înscrie-te

Vezi alte episoade: