Tudor Bonifate a venit la #PeDreptCuvânt.
Un tânăr strălucitor, promițător și foarte competent, Tudor Bonifate pare că s-a specializat în șefii de promoții: a absolvit Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” din Ploiești, ca șef de promoție, cu media 10, în 2018; a absolvit Facultatea de Drept a Universității București, ca șef de promoție, cu media 10, în 2022; este master în achiziții publice, concesiuni și parteneriat public-privat, programul de masterat fiind absolvit ca șef de promoție, cu media 10, în 2023.
Actualmente avocat litigant într-o cunoscută societate de avocatură și asistent universitar doctorand la Facultatea de Drept a Universității din București, Tudor are tot ce îi trebuie nu doar pentru a-și construi o carieră de mare succes, dar și pentru a-și pune priceperea și ambiția în slujba altor obiective mărețe – unele care țin de binele cetății. Despre aceste obiective am vrut să vorbim în dialogul nostru.
L-am întrebat pe Tudor care sunt cele mai importante trei virtuți și trei păcate ale învățământului juridic românesc, l-am întrebat despre asiprațiile celor mai mulți studenți de la Drept, dar și despre așteptările pe care el și colegii de generație le au de la viața publică și de la jocul social.
De asemenea, am fost curios să aflu cum percepe Tudor – ca reprezentant al generației sale – justiția românească, cum vede el scăderea prestigiului constituției și tot mai desele îngrădiri ale drepturilor și libertăților noastre fundamentale, în fine, cât de mare pare, în ochii unui tânăr avocat, riscul alunecării spre un regim totalitar?
🌐 Urmărește podcastul #PeDreptCuvânt și pe:
Instagram: https://www.instagram.com/pedreptcuvant/
Facebook: https://www.facebook.com/pedreptcuvant/
TikTok: https://www.tiktok.com/@pedreptcuvant
🌐 Ascultă #PeDreptCuvânt:
Spotify: https://open.spotify.com/show/3lpEud0…
Apple Podcasts: https://podcasts.apple.com/ro/podcast…
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate:
Mail: alina.pintica@tuca.ro
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.
Indiferent care sunt rațiunile exacte care m-au condus înspre această colecție de texte, sunt conștient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naște controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului și altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentație un exces de pasiune, piper și năduf. Acelora care se vor simți necăjiți ori, eventual, contrariați de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze și îngăduință, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea și pe mine.
***
Opiniile publicate pe acest blog aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia SCA Țuca Zbârcea & Asociații sau a altor entități. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate revine în întregime autorilor.