Arhive | Florentin Țuca

Libertăți înecate ca țiganu’ la mal

de Florentin Țuca | 19 ianuarie, 2023 | Colecția de texte

Atunci, în acel martie carantinat și-mbotnițat, când planeta a intrat în vrie și umanitatea a fost trimisă în congelator, primele-și-adevăratele drepturi care ne-au fost expropriate, fără justă și prealabilă despăgubire, au fost nu șansa de a călători în Zanzibar și nici normalitatea lucrului la birou, ci libertatea de conștiință și de expresie. Adică „drepturile” care nu-s tocmai cadouri-privilegii date de guvern, ci atributele cele mai intim legate de esența noastră divină și de Cuvântul cel dintâi.

Planul malefic de confiscare a acestor date, înscrise de Creator în ADN-ul nostru, a fost vizibil încă de la începutul mascaradei. În jurisdicția locală, el a fost anunțat chiar prin buzduganul de instituire a stării de pretinsă „urgență” care decreta că țara arde, iar babele care se piaptănă ar trebui s-o facă în tăcere, fără comentarii incorecte politic care să evadeze din botnița-simbol.

Da, privit retroactiv, a fost un plan croit minuțios, atent la obiectiv, interesat, în mod evident, nu de așa-zisa „sănătate publică”, ci de controlul și înrobirea oamenilor prin deposedarea lor (și) de aceste atribute divine. Un plan care vine ca o confirmare a premoniției că libertatea de expresie este „coșmarul tiranilor” (Frederick Douglass), motiv pentru care acest drept ar trebui să fie supus – conform multor voci venite din direcția stăpânirii – unei serioase „recalibrări”^[1], întrucât cea mai serioasă piedică în calea mărețelor planuri planetare pare să fie – în optica marilor resetatori – sistemul întemeiat pe libertatea presei^[2].

Despre acest plan am vorbit încă de pe-atunci^[3] și-am deplâns, ulterior, aberantele atacuri la adresa libertății de conștiință și de expresie^[4] și măsurile tiranice ale dictaturii biosecurității pentru instaurarea „noii normalități”^[5]. Între timp, boala s-a agravat, iar excesele au luat-o razna. Regimul acestor drepturi în lumea de azi ar putea fi analizat în tomuri serioase, după cum ar fi enorm de spus despre derapajele recente comise sub diverse pretexte, precum „lupta” împotriva teoriilor „conspiraționiste”, împotriva „dezinformării”, a „anti-vacciniștilor” ori a discursului „instigator la ură”. Voi reveni, sper, cu analize elaborate, cu altă ocazie. Până atunci însă, după câteva premise bune de introducere (1), m-aș rezuma la analiza a două odioase manevre diversioniste care aruncă în derizoriu marile principii: întâi, tendința tot mai vizibilă a autorităților de a analiza și cenzura aceste drepturi fundamentale prin ignorarea normelor juridice relevante ori prin vădita lor denaturare (2) și, pe urmă, repetatele încercări de a le sufoca sub greutatea regulilor tehnocratice sau academice, după caz (3). Rezultatul acestor diversiuni este haosul, degringolada normativă, cenzura și autocenzura și, peste toate, frica de-a gândi și de-a spune ce gândești (4).

Cu riscul de-a deveni (excesiv de) pedant și de a apela la truisme, mă văd nevoit să amintesc că libertatea de conștiință și libertatea de expresie, libertăți-siameze, sunt consacrate ca drepturi fundamentale în mai toate constituțiile naționale și convențiile regionale sau planetare, iar limitările ori derogările care le afectează sunt, de regulă, prevăzute expres și limitativ. Ele sunt încoronate, evident, și în Constituția noastră: „libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă” (art.29 alin.(1)); „libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile” (art. 30 alin. (1)); „cenzura de orice fel este interzisă”(art.30 alin. (2)). Potrivit Legii fundamentale, libertatea de conștiință este absolută, iar limitele liberei expresii -prevăzute în mod limitativ – sunt motivate de imperative înalte: „sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.” (art.30 alin. (7))

O a doua premisă care ar merita invocată în context este că ocrotirea acestor drepturi ar trebui analizată, atât în curtea noastră, cât și în alte jurisdicții, în strânsă corelație cu principii sacre precum prezumția de nevinovăție, probele acuzării – plasate în sarcina reclamantului, dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil etc. Inutil de adăugat că evaluarea și judecarea cauzelor în care este invocată încălcarea acestor drepturi ori se cere restrângerea lor sau sancționarea exercitării lor abuzive este un atribut al instanțelor de judecată (conform Constituției noastre, de exemplu, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”(art.126 alin. (1)), iar înființarea de instanțe extraordinare este interzisă (art.126 alin. (5)).

Prin urmare, cam acestea sunt principiile-temelie care susțin – ori ar trebui să susțină – întreaga structură de rezistență a casei în care locuiesc siamezele. Lăcașul lor ar trebui, prin urmare, să fie solid și rezistent la orice cutremur, uragan sau trăsnet. Din păcate, ceea ce constatăm în epoca post-modernismului progresist, woke-ist, transhumanist, anti-creștin și nihilist este că fundația cimentată de aceste principii este năpădită de tot soiul de buruieni ideologice – urzici, mohor și ambrozie – care cer loc prioritar și care urcă pe stâlpii de piatră, îi maschează „estetic” și se vor nu doar un substitut al acestei structuri de rezistență ci, în plus, repere principale în toate judecățile ce vor să vină în domeniul libertății de conștiință și a liberei expresii.

Misiunea de-a analiza în doar câteva pagini aceste buruieni cu otrăvitoare aromă etico-juridică este foarte complicată și greu de asumat. Motiv pentru care mă voi rezuma la un inventar sumar, fie el și incomplet, al tentativelor de răpire a libertăților siameze din casa sigură și trainică și de sechestrare a lor în piața publică a judecății străzii, a presei sau a Ministerului Adevărului, după caz.

O primă astfel de tentativă de cenzurare a dreptului la liberă conștiință și a libertății de expresie este atitudinea tupeistă bazată pe sofismul „legal, dar vătămător” („legal but harmful”). În traducere, acest sofism încearcă să inducă ideea că, deși exercitate în limitele prevăzute de lege, libertățile în discuție pot fi „vătămătoare” și, deci, cenzurabile! În jurisdicția noastră au existat, mai ales în timpul mascaradei „pandemice”, numeroase analize întemeiate pe un asemenea sofism, instigări la cenzură sau chiar violări grave ale libertății de exprimare, în special pe rețelele de pretinsă „socializare”^[6]. Tendințe similare apar însă și la case mai mari^[7] și par mult mai grave prin anvergura cazuisticii și a noilor proiecte normative care lasă deschise porțile vagului și arbitrariului^[8]. Fractura logică menționată, care ar califica drept malignă o conduită legală, îmi amintește de un non-sequitur similar (întors pe dos, însă), în temeiul căruia se încerca justificarea unor războaie ale Imperiului care, deși „ilegale”, ar fi, vezi-Doamne, „legitime”^[9]. În ambele cazuri, pozitivismul juridic este aruncat la coș cu nonșalanță, iar din joben este scoasă soluția magică a unei judecăți în pretinsă „echitate”: mai lasă-ne, nene, cu constituțiile, principiile și normele tale demodate; nouă ni se pare că ele sunt depășite de sondajele de opinie de pe Twitter, bună ocazie să ne adecvăm „modernității” și ideologiei globaliste a „Marii Resetări” și, lipind eticheta „harmful” de orice gând sau zicere care ne deranjează, să trimitem și gândul, și zicerea, la școala de corecție.

O altă marotă care își propune să arunce în beci și Constituția, și principiile fundamentale de care am vorbit este pretinsul risc al dezinformării, calificat recent „cel mai mare risc existențial al planetei” (sic!)^[10]. În ultima vreme, mai ales în epoca restricțiilor covidiene, a fost sistematic alimentat un curent de opinie conform căruia n-avem voie să deschidem gura decât dacă vorbele noastre sunt „adevărate” și ștampilate ca „veridice” de diverse autorități administrativ-sanitare, ministerele purității și certitudinii. Orice opinie asupra istoriei, contrară versiunii „oficiale” și „protejate” („protected opinion”) a fost imediat calificată (cum altfel decât?) „conspiraționistă”^[11], iar îndrăznețul care a emis-o a fost, adesea, etichetat drept „terorist intern periculos” („dangerous domestic terrorist”)^[12]. Isteria cenzurii a atins proporții inimaginabile și a călcat în picioare principii și norme juridice elementare care ocrotesc libera expresie, indiferent că această expresie este „corectă” sau „greșită“. Exemple, cu sutele… Relativ recent, bunăoară, celebrul profesor și psihoterapeut Jordan Peterson a ajuns în postura de a-și vedea anulată licența de profesionist pentru teoriile contrare versiunii oficiale (opinii care nu aveau nici o conexiune cu specializarea lui), etichetat ca „sexist”, „transfobic” și „negaționist al schimbărilor climatice” și trimis la cursuri de reeducare!^[13]; faimosul jurnalist Alex Jones a fost amendat cu sume astronomice pentru „vina” de a răspândi știri pretins „false” despre un atac armat într-o școală^[14], iar victimele respectivului atentat s-au plâns de prejudicii cauzate de așa-zisa „dezinformare” estimate la 2,75 trilioane de dolari!^[15]; în jurisdicția noastră, un cunoscut fost ministru al educației pleca de la premisa pretins „indiscutabilă” că „vaccinul aduce viață” și, în consecință, oricine ar contrazice acest adevăr „beton” s-ar face vinovat de o „dezinformare”- „nstigatoare la omor”, pentru că „opinia anti-vaccin este aducătoare de moarte” (sic!).^[16] În istoria ultimilor ani, putem identifica foarte numeroase exemple similare, care vin să susțină că dreptul la expresie trebuie înțeles doar ca „drept la expresie corectă”, dar nu-i loc pentru detalii suplimentare.

Un alt false-flag invocat în ofensiva cenzurii este discursul „instigator la ură” („hate speech”). Este, cred, pretextul cel mai des invocat pentru suprimarea liberei expresii și anestezierea marilor principii și norme de drept care o ocrotesc, un pretext neserios extras dintr-un motiv serios. Motivul serios este nevoia de a sancționa adevăratele îndemnuri la ură colectivă și gravă („națională, rasială, de clasă sau religioasă”, conform Constituției noastre, de exemplu), iar pretextul neserios îmbracă forma disconfortului generat de părerea care nu convine, părere care nu îndeamnă la nimic, părerea-opinie-și-atât. Ai zis, cumva, că nu-ți plac italienii, sau grașii, sau blondele, sau maimuțele, sau dinamoviștii, sau transgenderii, după caz? Aaaa, ești în mod clar vinovat de hate speech și riști să înfunzi pușcăria sau portofelul, după ghinion. Am exemple din capitolul ăsta cu sutele, din nou dar, din nou, nu este loc de demonstrații aprofundate. Sper să revin cu o analiză separată privind transformarea unui sentiment (fie el de ură) în infracțiune. Până atunci însă, nu mă pot abține să evoc un exemplu autentic din arhiva personală: o prietenă din generația mea care a fost muștruluită și acuzată de hate speech de feciorul ei școlit la Londra pentru că a avut îndrăzneala să-i spună acestuia, în nu mai știu care împrejurare, că el, feciorul, s-a înecat ca țiganu’ la mal. Hei, mami, ce-i cu vocabularu’ ăsta rasist?, ai grijă cum vorbești.

Relativ recent, au apărut noi și periculoase tentative de sechestrare a siamezelor și de violare a principiilor care le ocrotesc sub forma unor aberante imixtiuni ale poliției, mai precis secția nou-înființată, numită poliția gândirii, promovată recent în Marea Britanie: o persoană a fost chemată la secția locală de poliție pentru a fi verificată ce gândește („to check his thinking”) după ce a publicat pe rețeaua Twitter o opinie despre transgenderii care se pretind femei^[17]; un veteran a fost arestat pentru simplul fapt de a fi postat o caricatură susceptibilă să cauzeze „anxietate”^[18]; o activistă „pro-viață” a fost arestată de curând pentru „infracțiunea” de a se ruga (în gând!) în fața unei clinici de avorturi^[19] și, între timp, au apărut contra ei patru capete de acuzare^[20], iar autoritățile au pretins – în alt context – că citirea în public a unor pasaje din Biblie este nepotrivită („inappropriate”)^[21]. Și, din nou, exemplele pot continua. Foarte multe dintre aceste acuzații pentru gânduri, idei și cugetări „inadecvate” sunt în strânsă conexiune cu discursurile pretins „instigatoare la ură”, evocate mai sus, și cu acele atitudini care nu pot fi calificate ca infracțiuni, dar pe care autoritățile se încăpățânează să le ancheteze ca „incidente în conexiune cu sentimentul de ură” („non-crime hate incident – NCHI”). În orice caz, înmulțirea acestor practici poate fi privită (și) ca presiune pentru schimbarea jurisprudenței și a politicilor legislative în sensul concesiilor pentru abordările autoritare și despotice^[22].

În fine, îngrijorătoare în ultima vreme sunt și practicile și uzanțele care subminează nu doar prima premisă avută în vedere în prezenta analiză (referitoare la sacralitatea marilor principii care ocrotesc libertatea conștiinței și a expresiei), ci și pe cea de-a doua, care conferă instanțelor de judecată dreptul de a interveni și de a sancționa eventualele derapaje din domeniu, cu respectarea dreptului la apărare și a prezumției de nevinovăție. Ei bine, în ziua de azi, avem tot mai multe exemple de subminare a autorității judecătorești și de înlocuire a evaluării critice a judecătorului cu algoritmii „inteligenței artificiale”, algoritmi insensibili la prezumția de nevinovăție și la dreptul la apărare. Estevorba -printre altele – de inovația unei cenzuri preventive („preemptive censorship”), aplaudate de Forumul Economic Mondial, care susține că asemenea tip de control este benefic cititorilor sau ascultătorilor („Trust and safety teams can stop threats rising online before they reach users”)^[23]. Avem, apoi, „schema digitală de prevenție a gândirii inadecvate și de inventare a polițistului digital cu atribuții de arestare a delincvenților” („a new scheme aimed at curbing ‘wrongthink’: the creation of a digital police officer with the powers of arrest”)^[24]. Pe urmă, de notat apariția unor aplicații digitale gândite să ne ghideze întreaga conduită în raport cu anumiți parametri prestabiliți, de exemplu, îndrumarul numit „Am voie să fac asta?” (Darf ich das? – „Am I allowed to do that?”)^[25]. În fine, nu pot omite din acest succint inventar exemplificativ recenta intervenție a companiei PayPal care, procuror în primă fază și judecător în etapa doi, a practicat amendarea utilizatorilor platformei pentru opinii în dezacord cu tezele „oficiale” (referitoare la schimbări climatice, „vaccin”, transgenderism etc.) și pentru alte „dezinformări”, gânduri și opinii „păcătoase”.^[26]

Separat de asemenea orientări post-adevăr ale cazuisticii din domeniul libertății de conștiință și libertății de expresie, aceste drepturi fundamentale sunt atacate și de pe flancul care se vrea „normativ”: tot felul de instituții, care ignoră sau mimează că ignoră acele mari principii și repere, vin să-și aroge rol de legiuitori și să ne reguleze vorbirea, să ne alinieze gândurile, să ne parceleze expresiile și să ne digitalizeze emoțiile și metaforele.

Avem, întâi, foruri administrative. De exemplu, draga de ea, Comisia Europeană, a venit, în octombrie 2021, cu un Ghid al Comunicării Incluzive, în spiritul „Uniunii Egalității” (cum altfel?), care ne invita să nu mai zicem „domn” ori „doamnă”, să uităm de pronume (că pot fi „jignitoare”), să nu mai pomenim de Crăciun (că aluzia la Christos este „incorectă politic”), să nu mai folosim nume ca Ioan și Maria (că-s prea „creștin-orientate”), să uităm de „cetățeni” (că noțiunea asta pare prea conexată cu ideea de suveranitate) etc.^[27] Pe urmă, pe lista exemplelor, aleg Colegiul Polițienesc – sindicatul polițiștilor din Anglia și Țara Galilor („the College of Policing”), în special pentru una din sugestiile cuprinse în ghidul său: „să nu fii amuzant, că este riscant” („It’s more risky to be funny“).^[28] Medalia de bronz s-ar duce către ghidul realizat de Centrul pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor din SUA (The Centers for Disease Control and Prevention – CDC) care, deși are ca menire principală lupta cu bolile, și-a făcut un serios scop în viață din trânta cu limbajul „ potențial stigmatizant”: să nu mai folosim termenul „ fumător”, fiindcă ar putea părea ofensator pentru fumători, nici „ prizonier”, pentru că sună urât pentru „ prizonieri” și nici „ criminal”, deoarece ar putea avea rezonanță criminală pentru criminali!^[29] În fine, o mențiune specială ar merita chiar Ministerul de Justiție britanic care a instructat angajații săi să nu mai folosească expresii precum „ protejarea femeilor și fetelor” („protecting women and girls”), pentru că o asemenea expresie ar putea induce ideea că „ transgenderii ar fi, în fapt, „masculi agresori” („heavily relies on equating transwomen with being predatory men“) (teză confirmată, de altfel, în numeroase cazuri)^[30]. Lista instrucțiunilor și a îndrumarelor de limbaj este, desigur, mult mai cuprinzătoare decât exemplele medaliate^[31].

„Legislații” privind cuvinte și expresii (in)acceptabile au fost croite și în foruri academice, evident, că de-aia există ele pe planetă: să-și oblige studenții ce să gândească și ce să vorbească. Mă rătăcesc în hățișul de exemple, motiv pentru care, tai, la întâmplare, primele buruieni care-mi ies în cale. Ghidul limbajului inclusiv („Inclusive language guidance”) al Universității Brighton din Anglia recomandă, călduros, folosirea expresiei „vacanță de iarnă” („winter closure period”) în locul clasicei „vacanță de Crăciun”, pentru că ultima este prea „centrată pe creștinism” („too Christian-centric”). Conform aceluiași ghid, este de evitat folosirea unor cuvinte precum „mamă”, „tată”, „soră” sau „frate”, precum și noțiunile sau expresiile care ar sugera că orientarea sexuală este rezultatul unei alegeri.^[32] Universitatea California de Sud a eliminat cuvântul „field” („câmp”) din programă și din referințele academice din cauza presupuselor sale conotații „rasiste”^[33], Universitatea din Bristol a interzis utilizarea cuvântului „mankind” („umanitate”) ca fiind „ofensator”, în timp ce Universitatea Warwick a scos din uz expresia „trigger warning” („semnal de alarmă”), pe motiv că ar putea necăji studenții^[34]. În orice caz, percepția studenților despre rolul și importanța libertății de expresie este extrem de îngrijorătoare, câtă vreme foarte mulți găsesc foarte folositoare asemenea ghiduri de limbaj, cer interzicerea discursurilor „ofensatoare” în universități și eliminarea din profesie a dascălilor ale căror opinii ar putea fi calificate ca „stânjenitoare” („microagressions”)^[35]. Una peste alta, libertatea de expresie în mediul universitar din emisfera vestică este în mare primejdie.^[36]

Pe vremuri, la modă, era un îndemn: „Să nu gândești; dacă gândești, să nu vorbești; dacă vorbești, să nu scrii; dacă scrii, să nu semnezi; dacă semnezi, să nu te miri!” O redeveni, oare, o asemenea recomandare un reper al actualității? La cum evoluează lumea, este foarte posibil.

Oare încotro ne îndreptăm?, stau să mă întreb. Lațul se strânge tot mai vizibil, iar marile principii evocate la început se pierd în fumul petardelor diversioniste. Este posibil să fi ajuns în stadiul „ultimei inversiuni” („ultimate inversion”) prezise de Ayn Rand: „epoca în care guvernele fac absolut ce vor, în timp ce cetățenii acționează doar pe bază de bilet de voie; epoca cea mai neagră din istoria umanității, epoca guvernării prin forță brută”.

Nu știu dacă fenomenul la care asistăm s-ar numi sau nu „ultima inversiune”. Ce constat însă – iar temerea asta s-a vrut motivația principală a prezentei intervenții – este, într-adevăr, o rocadă a reperelor: libertățile de conștiință și de expresie, un măreț dar-dat divin, garantat de constituții și tratate mundane, a ajuns să fie înlocuit de tot felul de favoruri-permisiuni, administrativ-tehnocratice, sărut-mâna, boierule!: o zi – da, una – nu, gândul cutare – da, rugăciunea aceea – nu, opinia „corectă” – da, ideea „greșită”- nu, poezia cu rimă împerecheată – da, aceea cu versuri albe – nu, aplauzele – da, dubiile – nu, analizele despre libertatea expresiei – încă nu știm, mai vedem, depuneți cererea la ghișeul de libertăți. O dată cu pandemența, am intrat într-o epocă în care gândim, vorbim și scriem – tot mai des – cu voie de la stăpânire, iar dacă mai și semnăm o facem pe riscul nostru și pe mirarea corespunzătoare.

Este un pas intermediar, probabil, întru întronarea Noiivorbe orwelliene, care va face imposibil gândul „rău” pentru că nu vor mai exista, nu-i așa?, cuvintele care să-l întrupeze.

NOTĂ: Acest articol este destinat volumului „Libertatea culturii. Cultura libertății”, Lavinia Tec și Georgiana Badea (coord.), Timișoara, Editura Universității de Vest, 2023.

^[1] https://www.zerohedge.com/political/freedom-speech-needs-recalibration-aussie-commissioner-sparks-outrage-wef

^[2] https://twitter.com/CitizenFreePres/status/1615420817734795264?ref_src=twsrc^tfw|twcamp^tweetembed|twterm^1615420817734795264|twgr^5e005bf6e33b54254b9541502ec6d81079634f29|twcon^s1_&ref_url=https://vigilantlinks.com/2023/01/the-problem-we-have-is-the-open-press-system/

^[3] https://florentintuca.ro/era-o-senina-si-friguroasa-zi-de-aprilie-si-ceasurile-bateau-ora-13

^[4] https://www.hotnews.ro/stiri-specialisti_tuca_zbarcea_asociatii-23870153-poarta-cimitir-canon-cazon.htm

^[5] https://florentintuca.ro/sa-ne-spalam-pe-maini-de-lume

^[6] https://florentintuca.ro/dovedeste-taci-sau-mars-la-puscarie

^[7] https://www.conservativehome.com/platform/2022/06/toby-young-dont-be-fooled-the-online-safety-bill-poses-a-grave-threat-to-our-tradition-of-free-speech.html

^[8] https://www.ukcolumn.org/article/the-online-safety-act-an-act-of-betrayal

^[9] https://www.contributors.ro/sa-bombardam-si-dreptul-ori-suntem-golani-ori-nu-mai-suntem/

^[10] https://jonathanturley.org/2023/01/18/sulzberger-disinformation-in-the-most-existential-problem-facing-the-planet-today/

^[11] https://off-guardian.org/2022/08/10/the-bbcs-unvaccinated-undisclosed-conflicts-of-interest-part-2/

^[12] https://vigilantlinks.com/2022/09/white-house-press-secretary-declares-if-you-arent-mainstream-you-are-a-terrorist/