Vrei să mori vioi? Apasă tasta doi
Nu sunt specialist în tanatologie și nici nu cred c-aș vrea să fiu. De altfel, dacă șed și cuget, planul meu de-a trăi etern mi-a ieșit până acum, așa că n-aș schimba echipa câștigătoare nici măcar la (andro)pauză. „Văzând și făcând” cred c-ar putea fi, așadar, deviza tinereții fără de bătrânețe și a vieții fără de sfârșit. Am, ca atare, suficiente motive pentru a plasa subiectul trecerii la cele veșnice pe lista proiectelor improbabile sau, cel mult, vag potențiale ori a planurilor be.
Cu toate astea, deși, of!, nu credeam să-nvăț a muri vreodată, nu-s lăsat în pace de tot mai insistentele dezbateri pe tema morții. Moartea ca „eliberare din suferință”, moartea ca „expresie a demnității”, moartea ca „leac împotriva încălzirii climatice”, moartea ca rezultat al „dispariției asistate”, moartea ca „soluție terapeutică”, moartea ca „produs de lux”, moartea ca „destinație turistică”, moartea ca, morții-mă-sii, binefacere.
Prin urmare, ar trebui, mort-copt, să mă confrunt cu subiectul. Altminteri, boală lungă, moarte sigură. Și, din rezultatul acestei confruntări, ar reieși că, astăzi, într-o lume care se auto-detestă și se auto-flagelează cu pasiune, moartea este tot mai des și insistent ridicată la rang de drept (1), iar mâine ar putea fi somptuos transformată, văzând și făcând, nu-i așa?, în obligație (2). În orice caz, una peste alta, preocuparea pentru reglementarea morții ca naturală soluție pentru problemele vieții este expresia supremă a chefului civilizațional al sinuciderii colective (3).
1. Dreptul de-a muri la business class
Văzând și făcând, viața de astăzi se chircește în sine și se întreabă cine e. Ei par să zică – Ei, cine sunt Ei?, vom reveni – că viața este nimic altceva decât antecamera morții. Că moartea, carevasăzică, este tot ce contează. Fiind finalul, moartea este chiar scopul, iar viața este alergarea pentru finish. Au uitat dreptul de-a muri să-l treacă-n constituții. Nu-i bai, zic non-conformiștii, murim și fără drept. Ba bine că nu, zic Ei, fiecare cartă și fiecare carte a drepturilor omului ar trebui amendată imediat pentru a înscrie în ea dreptul drepturilor, dreptul la moarte, dreptul suprem de-a nu mai avea niciun drept: carevasăzică, nu poți muri așa, la întâmplare, ci doar în temeiul unor prerogative recunoscute de lege.
Cum altfel am putea explica tot mai insistenta grijă de-a promova și-a reglementa eutanasia ca „moarte asistată” și „ajutor activ de-a muri” (aide active à mourir)? Cum altfel am putea justifica mărirea de la lună la lună a numărului de jurisdicții înamorate de o asemenea procedură și lungirea pe nesimțite a listei de motive care invocă moartea ca binecuvântare? Și, peste toate, cum am motiva includerea „asistenței medicale pentru moarte” în lista „serviciilor de fundamentală îngrijire medicală”?!
În ziua când scriu aceste rânduri, Marea (mică!) Britanie, de exemplu, are, pe agenda priorităților zilei, subiectul presant al reglementării imediate a „dreptului la moarte cu demnitate”, ca minunată formulă de economisire a unor parale atât pentru familia sinucisului, cât și pentru altruista comunitate care aplaudă execuția publică.[1] Camera Comunelor tocmai ce a adoptat proiectul de lege a eutanasiei – Terminally Ill Adults (End of Life) Bill– cu 330 de voturi pentru și 275 de voturi împotrivă, lăudat ca fiind o formidabilă „expresie a progresului” și calificat de fostul premier Cameron ca act cu efect „nu de prelungire a vieții, ci de scurtare a morții” (this proposal is not about ending life, it is about shortening death).[2] Este vorba de un proiect dezbătut doar 4 ore (ca să aveți o idee, recenta lege privind vânătoarea de vulpi a beneficiat de aproximativ 400 de ore de consultări), accentul în discuții căzând pe „libertatea alegerii de-a muri” (we are not talking about a choice between life or death; we are talking about giving dying people a choice of how to die)[3]. În temeiul noilor norme, „moartea asistată” este, deocamdată, văzută ca un drept conferit persoanelor cărora medicii nu le mai acordă șanse de viață de mai mult de 6 luni (asta deși inițiatorul proiectului susține că „a fi conștient că ai ajuns o povară pentru alții este un motiv legitim să fii eutanasiat”[4]). N-o să intru în analiza detaliată a acestui proiect, deși există serioase obiecții cu privire la numeroase reglementări, inclusiv la definirea „șanselor de viață”[5]; aș nota, însă, că el se înscrie într-un trend internațional de reglementare a „morții asistate”, susținut de țări care se bat insistent în piept cu cărămida drepturilor omului si care nu precupețesc niciun efort ca să ajute rudele lor mai sărace și mai rupte-n fund (precum România) să priceapă, odată pentru totdeauna, cum vine treaba cu aceste drepturi.
Tonul european a fost dat de Olanda, care a legalizat „sinuciderea asistată” în 2001 și care se mândrește că o asemenea procedură pare extrem de populară[6], tot mai multe persoane recurgând la eutanasie (8.700 anul trecut, potrivit statisticilor oficiale[7]). În siajul acestei mode, țări din proximitate și din aceeași familie luminat-democratică și-au propus să ofere suferinzilor alinarea prin moarte: Belgia, de exemplu, a reglementat eutanasia copiilor[8], Elveția a scos pe piață „capsule de sinucidere asistată”[9], iar Franța s-a declarat, prin vocea președintelui său, doritoare să creeze un „model francez privind sfârşitul vieţii”.[10] Ce să mai zic, liberté, égalité, mortalité…
Sforțările europene în acest domeniu sunt, însă, trebuie s-o recunosc, umbrite de „performanțele” de peste Ocean. Știu Ei ce știu… Medalia de argint este revendicată de SUA care, prin anumite state ale Federației, promovează intens procedurile de eutanasie ca soluție în „combaterea suferinței”. Statul Oregon, bunăoară, prima jurisdicție din lume unde a fost legalizată crima (în 1997, prin Death with Dignity Act), se mândrește că numărul cazurilor de „moarte demnă” este în creștere exponențială începând de-atunci.[11]
Campioana este, însă, fără niciun dubiu, marea „democrație” a Canadei. Este jurisdicția care a preluat ștafeta de la surata Olanda și ține să-și afirme supremația în domeniu la toate criteriile de evaluare: și la abordarea temeinică a morții planificate prin Medical Assistance in Dying program (MAID)[12]; și prin numărul beneficiarilor „scăpați” de suferință și de viață (de la 5.665, „eliberați” în 2019, la 13.241, în 2022[13]); și prin „originalitate”, fiind unica țară din lume care permite doctorilor să sugereze pacienților suferinzi „soluția alternativă” a sinuciderii[14]; și prin extinderea motivelor care pot justifica aplicarea procedurilor de eutanasie (începând cu boli grave și continuând cu depresie, anorexie, și ajungând, atenție!, la singurătate și sărăcie[15] – a se vedea noutăți privind programe de finanțare a eutanasiei săracilor – the Canadian government is now offering to pay to euthanize people who are “too poor to continue living with dignity”)[16]; și prin executarea acestor proceduri fără consimțământul membrilor familiei[17]; și prin implementarea unor programe speciale de eutanasie a copiilor pentru obținerea de profituri ori a „copiilor problematici” cu care părinții sau doctorii nu (mai) vor să aibă de-a face (Instead of “assistance in dying”, infants will be euthanized for the convenience of the parents and doctors who no longer want to deal with problematic babies)[18]; și prin reglementarea specială a eutanasiei militarilor veterani afectați de depresie, probleme financiare sau PTSD (post traumatic stress disorder)[19]; și prin celebrarea eutanasiei drept a cincea cauză de deces pe plan național.[20]
Promovarea morții ca „drept” a fost susținută – cam peste tot în aceste „democrații” – de numeroase teze. Ei au argumentat, întâi de toate, că eutanasia ajută bolnavul să scape de suferințe fizice și sufletești care sunt, adesea, neîndoielnic, cumplite; pe urmă, că o asemenea procedură s-ar potrivi mănușă să aline starea acelora care se simt o povară pentru familia sau apropiații lor (de exemplu, în statul Oregon, 43% dintre cei ajutați să-și pună capăt zilelor au invocat drept motivație esențială temerea că au ajuns o caznă apăsătoare pentru familie sau prieteni[21]); a fost invocată, apoi, greutatea costurilor pe care statul ar trebui să le suporte pentru îngrijirea unor „inutili” (în Canada, de exemplu, au fost elaborate studii care atestă că aplicarea procedurii de eutanasie ar putea aduce economii la buget de până la 137 milioane de dolari[22]).
După asta, în planul următor, au făcut apel la filosofie: totul este despre libertate, autonomie și opțiune. My body, my choice, cum ar veni… Aparent, sună înălțător, însă, dincolo de contra-argumente extrase din dogma creștină care văd în eutanasie un păcat, în plan strict filosofico-juridic, așa cum susține John Stuart Mill în On Liberty, „principiul libertății nu poate fi invocat pentru a susține că ești liber ca să nu fii liber” și că nu există dreptul de a fi sclav (cu atât mai puțin dreptul de a te sinucide).
Ei sunt însă de altă părere. Și au invocat, apoi, demnitatea umană. Dreptul la demnitate este sacru, au zis, poate fi invocat oricând și, în plus, poate fi exercitat prin delegație: dacă rude sau medici sunt de părere că mai bine mort decât securist, pardon!, suferind, atunci, asta e!, să vină injecția.
Mai mult, autonomia asociată dreptului de a muri a primit noi confirmări și consolidări recente. Bunăoară, un ministru din provincia Quebec a anunțat, de curând, introducerea unor proceduri „evoluate”, de programare din timp pentru eutanasie (advance request for Medical Assistance in Dying), în temeiul cărora consimțământul pacientului nu mai este solicitat înainte de injecția letală (ca până acum), ci este considerat obținut prin însăși rezervarea datei și a orei decesului, cu săptămâni sau luni înainte.[23] Alo?, spitalul?… Da, ce doriți? Aș vrea și eu o programare ca să mă curăț de viață. Aha, stați să vedem… 20 decembrie la ora 10 este bine? Nu, că atunci am programată o pomană a porcului, după revelion aveți ceva ferestre de oportunitate? Găsim, domnu’, vă servim, pentru dumneavoastră, se poate?… Sau, mai probabil în lumea de astăzi, ați sunat la spitalul de cosmetizare și celebrare a măreției morții; pentru programări de deces prin stop cardiac, apăsați tasta 1; pentru electroșocuri, apăsați tasta 2; pentru injecții letale, apăsați tasta 3; pentru asfixiere, apăsați butonul de la aragaz.
Și uite-așa, din reglementare în reglementare, din normă-n normă, au ajuns să înscrie moartea printre drepturi de la sine înțelese, foarte prozaice, gestionabile gospodărește. Iar pe spitalul de profil l-au transformat în agenția de turism care ne face nouă rezervări de călătorii pentru lumea de dincolo. Business class, evident.
2. Mori, fir-ar moartea!
Riscul major al acestei evoluții, pardon!, involuții tumultuoase este ca moartea, promovată insistent-insistent ca drept, s-ajungă obligație, întâi de prudență și diligență și, apoi, direct de rezultat.
Când anticipez asta, primul meu gând pleacă spre recentele isterii ale plandemoniei și transformarea unor drepturi în datorii cetățenești a căror încălcare a fost aspru sancționată: purtarea măștii medicale, păstrarea distanței anti-sociale, „testul covid” și, peste toate, „vaccinarea” cu speranță și cu dorința de a revedea bunicii. (Apropo, având în vedere că Psychology Today a sugerat că persoanele care contestă efectele benefice ale „vaccinului” ar putea avea o problemă de sănătate mintală, nu este imposibil să ne imaginăm o zi în care refuzul unei injecții să ne pună pe o listă de eutanasie.[24])
Plecând de la această analogie, nu este exclus ca, prin invocarea nevoii de a proteja binele public (indiferent cum ar fi el definit), soluția eutanasiei să fie consacrată ca obligație pentru anumite categorii de persoane. Nu imediat, ci în timp, ca datorie de Ei impusă și construită cu grijă. Întâi inventăm „binele public” care cere sacrificiul suprem: sănătatea planetei, bugetul de stat, prosperitatea generațiilor viitoare ar putea fi doar câteva exemple. (Sau chiar protejarea nu știu cărei specii de gândaci care a stat în calea autostrăzii Comarnic-Brașov, ori a justificat închiderea unor termocentrale din Hunedoara, nu mai țin minte exact…). După asta, demonstrăm cum viețile „imperfecte” ale unor bolnavi, ori ale unor săraci ar putea afecta obiectivele comune anunțate. Apoi creăm panică și isterie prin rețetele arhicunoscute de manipulare mediatică și declarăm că bolnavii sau săracii ar cam trebui să se vaccineze cu speranță letală. După care, venim – slippery slope, cum ar zice englezu’ – cu norme care ar permite și amigdalitei să intre pe lista bolilor tratabile prin moarte și am suplimenta regulile coercitive și sancțiunile. Gata, nu mai insist pentru că risc să devin credibil. Fac trimitere, mai degrabă, la o excelentă analiză anticipativă a unui asemenea scenariu apărută în presa britanică[25] și semnalez un prim pas, timid și benign deocamdată, de a atrage atenția asupra subiectului și în jurisdicția noastră: o propunere legislativă prin care „terapia durerii” este inclusă în categoria drepturilor pacienților, „drepturi de eliminare sau măcar de reducere drastică a suferinței”.[26]
În plus, notez, în treacăt, câteva exemple-indicii de susținere a acestui trend: propunerea filantropatului Bill Gates de înființare a unor „comitete ale morții” pentru eliminarea unor bolnavi din cauza costurilor ridicate cu asistența medicală (death panels will be necessary in the near future in order to end the lives of sick and unwell people due to “very, very high medical costs”).[27] (De altfel, obsesia eugenică a lui Gates de reducere a populației planetei cu 10-15% este mai veche[28]); inițiativa primarului din New York de a aduna forțat bolnavii cu boli psihice de pe străzile orașului și de a-i spitaliza în temeiul unei „obligații morale”[29]; normele din New Mexico și California, în baza cărora medicii sunt ținuți răspunzători în plan administrativ-civil și vinovați de culpă profesională (cu riscul de a-și pierde autorizația de a profesa) în caz de refuz de a lua parte în proceduri de eutanasie[30]; accesul tot mai dificil la îngrijiri paliative, care amplifică frica de morți grele și chinuitoare și care pune mari presiuni pe introducerea pe scară largă a eutanasiei[31]; acțiunile ostile față de asistenții sociali de îngrijire paliativă care au „îndrăzneala” de a-i întoarce din drum pe aceia deciși să se sinucidă „asistat”, de a-i sfătui să se răzgândească și să-și revoce acordul (fapt confirmat de Părintele Octavian Blaga într-un excelent dialog cu subsemnatul în cadrul podcastului Pe drept cuvânt[32]).
Motivele care întemeiază o asemenea macabră premoniție sunt mai numeroase, dar nu mai insist. Ele toate, însă, converg spre trista concluzie formulată încă din 2015 de Matthew Paris: „Momentul în care viața este văzută ca ieftineală va fi în curând urmat de acela în care o să acceptăm că existențele fără sens ar trebui curmate” (And when life is viewed as disposable, soon we will accept that useless lives should end).[33]
3. Moartea ca mândrie? Nu, Dumnezeu știe
Imperiul vestic este în aplecare spre asfințit, civilizația și cultura occidentale sunt măcinate de decadență, iar „valorile euro-atlantice”, odinioară cu ghilimele mult mai estompate, au ajuns astăzi parte dintr-un inventar odios: atacurile virulente la adresa creștinismului, propaganda deșănțată a „trans-gender-ismului” și a curentelor curcubeu (efectul cel mai halucinant fiind sexualizarea copiilor), proiectele transumaniste și antiumaniste ale „marii resetări”, rescrierea istoriei și eradicarea culturilor naționale pe motive de „diversitate, echitate și incluziune”, poluarea ideologică a educației, celebrarea urâciunii, a spurcăciunii și a perversiunii în actul artistic, restrângerea dramatică a libertăților de conștiință și de expresie sunt doar câteva dintre „valorile” pe care lumea „civilizată” și „liberă” le promovează astăzi. Pe acest fundal, noul apetit pentru proslăvirea și reglementarea „morții asistate” se înscrie în lista acestor „valori” cu maximă naturalețe și fără stridențe, ca recunoaștere supremă a goanei demente întru fetișizarea corpului.
Mai mult decât atât, această preocupare instituțională și legislativă pentru moartea „rapidă” și „demnă” a semenilor noștri capătă o sumbră însemnătate simbolică pentru vremurile în care trăim.
Și când spun asta am în vedere nu neapărat argumentele dezvoltate mai sus (prin care Ei ridică moartea, astăzi, la rang de drept și, mâine, probabil, la statut de obligație) și nici neapărat efectele sau implicațiile complementare: nu doar consecințele îngrijorătoare asociate acestor politici, precum creșterea alarmantă a numărului de sinucideri ca efect al legislației privind „moartea asistată”[34]; nu numai campania de combatere a „încălzirii globale” prin promovarea avorturilor dedicate „stabilității climei” (climate abortions), calificate de un ministru finlandez ca „pas mic pentru o persoană, dar uriaș salt pentru omenire” (Climate abortion would be a small step for a person, but a giant leap for humanity.)[35]; nu doar recentele inițiative elvețiene de promovare a sarcofagului electronic ca sicriu ante-mortem, etichetatca obiect de lux, capsulă-cameră-de-auto-gazare, asfixiere prin apăsarea unui buton[36]; nu neapărat programele de promovare a unor jurisdicții prietenoase pentru „turismul morbid”[37]; nici doar inițiativele de „valorificare” a corpurilor decedaților prin transformarea lor în îngrășăminte naturale bune pentru îmbunătățirea calităților solului (soil transformation)[38]; într-un ultim rând, când deplâng trista încărcătură simbolică a entuziasmului pro-eutanasie, o fac nu neapărat pentru că politica sinuciderii asistate este o cruntă agresiune la adresa coeziunii familiei, forțată, ușor-ușor, să „accepte” în interiorul ei doar pe cei „apți”[39].
De fapt, peste toate aceste argumente, solide fiecare-n parte, politicile de promovare a eutanasiei sunt odioase și hidoase pentru un motiv mult mai odios și hidos decât cele enunțate: glorificarea sinuciderii și transformarea ei, în această satanică și contemporană cultură a inversiunii, din păcat capital, în nobilă virtute.
„Democrația” canadiană, de exemplu, este campioană și la marketing mortuar. Programul său celebru, evocat mai sus, Medical Assistance In Dying (MAID), și subordonat obiectivului „eutanasie gratuită pentru toată lumea” (euthanasia free-for-all), promovează un entuziasm pe cât de cinic, pe atât de sumbru, transpus melodic: “It’s murder by numbers, one, two, three, it’s as easy to learn as your ABCs”. Peste toate, acest faimos program este lăudat, cu mândrie, pentru, atenție!, „eficiența cu care asigură celor vulnerabili o moarte minunată” (efficiently ushers the vulnerable to a “beautiful” death).[40]
Foarte aplaudați, de altfel, sunt toți cei implicați în program și în susținerea lui. Bunăoară, ca semn al preocupării constante pentru promovarea eutanasiei, drept practică minunată și nobilă, autoritățile din această țară „civilizată” și „liberă” au decis să acorde distincția Ordinul Canadei unui celebru și entuziast susținător al sinuciderii asistate pentru „dedicarea lui în promovarea teoriilor și practicilor din domeniul sănătății publice (his dedication to advancing public health understanding and practices)[41].
Tot în Canada, un cunoscut lanț de magazine a promovat intens un film de susținere a eutanasiei, în cadrul căruia, directorul general al companiei evoca „valorile” acesteia, printre care „socializarea”, „umanitatea”, „altruismul” și „determinarea de a construi comunități solide, de lăsat moștenire copiilor”, toate aceste mărețe obiective având în fundal povestea unei femei care a luat decizia fatală și, mai mult, plasate în conexiune cu această hotărâre, în speranța că glorificarea sinuciderii va facilita creșterea cifrei de afaceri.[42] Asistăm, așadar, la un episod de publicitate grotescă, în linie cu altele recente, similare, de promovare a unor produse pentru copii, dar încărcate de elemente de simbolism ocult: scandaloasa campanie de marketing a firmei Balenciaga într-un decor sinistru și pervers[43]; reclamele de susținere a colecției Celinununu, aparținând celebrei Celine Dion[44]; programul de desene animate Little Demon, „dedicat venirii Antihristului”[45].
Dacă trecem Oceanul încoace, în Marea (mică!) Britanie, dăm de promovarea tot mai insistentă a acestui cult al morții – death cult (Brendan O’Neil) și vedem că, în stații de metrou londoneze, tronează impozante și sclipicioase afișe-reclamă de promovare a „sinuciderii asistate”: „Când nu mai pot să rămân, lasă-mă să aleg cum aș vrea să plec” (When I cannot stay, let me choose how I go)[46] sau, un altul, „Dorința mea este ca familia mea să nu mă vadă cum sufăr. Și n-o s-o las să mă vadă așa” (My Dying Wish Is My Family Won’t See Me Suffer. And I Won’t Have To)[47]. Deși macabre, asemenea reclame merită văzute ca să înțelegeți numitorul comun care le leagă: aerul jovial, de minunată sărbătoare, la care fericita norocoasă visează cu priviri optimiste și zâmbet radios. (La văzul lor, gândul îmi zboară către sinistrele spectacole de dans modern puse în scenă tot de Ei șiexecutate de medici, asistente și infirmiere în spitalele covidului. Întâi, anticipativ, în spectacolul de deschidere al Olimpiadei de la Londra[48] și, apoi, în realitatea pandemonică – o secvență dintr-o mie.[49])
Cu priviri optimiste și zâmbete radioase este așteptată celebrarea sinuciderii și în Olanda, unde avem chiar exemple de petreceri în pregătirea ori în cinstea evenimentului. Este cazul unei tinere de 34 de ani care și-a invitat prietenii la funeralii fericite organizate sub deviza „Născut din dragoste, plecat în dragoste” (Born from love, let go in love).[50]
Din păcate, cazurile de promovare entuziastă a acestei proceduri care terfelește sacralitatea vieții sunt mult mai numeroase decât cele cuprinse în acest scurt inventar exemplificativ, succintă revistă a presei. Vorbim de o veritabilă campanie de publicitate a sinuciderii și de propagandă a morții, pe cât de anti-creștină și de anti-umană, pe atât de sinistră și de grotescă prin euforia și patosul care o însoțesc. Asta cu atât mai șocant cu cât ne referim la jurisdicții care (cu excepția statului Oregon) au abolit pedeapsa cu moartea. (Și, zic eu, bine au făcut, pentru că, separat de argumente de dogmă creștină, ea nu este o „pedeapsă”, întrucât privează un om vinovat de cazna suferinței și șansa căinței, dar ăsta-i subiect separat, închidem paranteza.) Carevasăzică, revenind, moartea este abandonată ca sancțiune pentru vini abominabile, fapte cauzatoare de moarte (ochi pentru ochi, cum ar veni), dar este proslăvită drept cadou pentru inocențe, fapte-parte-din-viață. Un mai flagrant delict al decadenței și dezumanizării nici că s-ar putea imagina.
Ce mai lipsește ar fi doar o lună a „mândriei eutanasiei”, Euthanasia Pride, (mândria – suprema virtute a lumii „libere”) sub culorile aceluiași curcubeu confiscat și mânjit ideologic, în care, sub deviza egalității întru moarte, Ei să organizeze joviale marșuri ale serviciilor de pompe pre-funebre, să glorifice spânzurătoarea voioasă, să descânte sinuciderea glamouroasă și să ne invite și pe noi la chermeză.
Asta până când, veni-v-ar ziua!, va sosi Cineva să-i întrebe pe Ei: da’, voi cine sunteți, mă?…
[1] https://www.spiked-online.com/2024/11/26/why-you-cant-trust-the-polls-on-assisted-dying/
[2] https://europeanconservative.com/articles/commentary/assisted-suicide-is-the-end-of-tory-values/
[3] https://hansard.parliament.uk/Commons/2024-11-29/debates/796D6D96-3FCB-4B39-BD89-67B2B61086E6/details
[4] https://www.telegraph.co.uk/politics/2024/11/27/kim-leadbeater-being-burden-legitimate-reason-for-dying/
[5] https://trusttheevidence.substack.com/p/assisted-dying-bill
[6] https://www.activistpost.com/2024/04/calls-for-euthanasia-rights-are-growing.html
[7] https://www.stiripesurse.ro/olanda-autorizeaza-eutanasia-pentru-copiii-sub-12-ani-moartea-este-inevitabila_2876555.html
[8] https://www.washingtonpost.com/opinions/children-are-being-euthanized-in-belgium/2018/08/06/9473bac2-9988-11e8-b60b-1c897f17e185_story.html
[9] https://hotnews.ro/video-capsulele-de-sinucidere-asistata-sunt-acum-legale-n-elvetia-ele-nu-au-nevoie-de-un-medic-si-medicamente-afirma-creatorul-lor-157850
[10] https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/04/03/macron-vrea-un-proiect-de-lege-pentru-un-model-francez-in-privinta-mortii-asistate–1086473
[11] https://www.oregon.gov/oha/ph/providerpartnerresources/evaluationresearch/deathwithdignityact/Documents/year26.pdf
[12] https://www.dailymail.co.uk/news/article-13616131/Canada-record-breaking-jump-euthanasia-death-suicide.html#
[13] https://www.thefp.com/p/should-government-help-people-die-assisted-suicide-united-kingdom
[14] https://www.americanthinker.com/blog/2023/08/canadas_double_standard_of_death.html
[15] https://www.canada.ca/content/dam/hc-sc/documents/services/medical-assistance-dying/annual-report-2021/annual-report-2021.pdf
[16] https://canadafreepress.com/article/in-pushing-assisted-suicide-on-the-poor-justin-trudeau-defines-dignity
[17] https://www.thefp.com/p/scheduled-to-die-the-rise-of-canadas
[18] https://newsaddicts.com/canada-expand-assisted-suicide-laws-euthanize-infants-profit/
[19] https://nationalpost.com/news/second-canadian-forces-member-alleges-veterans-canada-offered-medically-assisted-death-during-support-call
[20] https://torontosun.com/news/national/euthanasia-was-canadas-5th-leading-cause-of-death-in-2022-report
[21] https://www.oregon.gov/oha/PH/PROVIDERPARTNERRESOURCES/EVALUATIONRESEARCH/DEATHWITHDIGNITYACT/Documents/year26.pdf
[22] https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5250515/pdf/189e101.pdf
[23] https://www.americanthinker.com/blog/2024/11/no_canada_quebec_to_take_euthanasia_requests_in_advance.html
[24] https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/6G-si-Internetul-Corpurilor-II-–-cu-ajutorul-Inteligentei-Artificiale-vom-fi-supusi-unei-„evaluari-constante-in-fiecare-aspect-al-vietii-noastre-.-Marea-Resetare-transumanista-eugenista-si-marsul-catre-o-societate-post-umana-177704
[25] https://off-guardian.org/2024/10/04/the-uk-govt-wants-to-legalise-assisted-dying-heres-what-happens-next/
[26] https://www.activenews.ro/stiri-sanatate/Primul-pas-spre-eutansie-legala-in-Romania-O-lege-ciudata-a-trecut-de-Senat-Terapia-Durerii-188922
[27] https://newspunch.com/bill-gates-tells-g20-world-leaders-that-death-panels-will-soon-be-required/
[28] https://x.com/landnoli/status/1340180992255008770?lang=en
[29] https://dnyuz.com/2022/11/29/new-york-city-will-hospitalize-more-mentally-ill-people-involuntarily/
[30] https://www.americanthinker.com/articles/2023/02/politicization_of_medicine_is_merely_a_symptom_of_our_cultures_disease.html
[31] https://www.spiked-online.com/2023/04/13/france-must-resist-assisted-dying/
[32] https://www.youtube.com/watch?v=uVT04yKCTMA
[33] https://www.spectator.co.uk/article/soon-we-will-accept-that-useless-lives-should-end/
[34] https://europeanconservative.com/articles/commentary/assisted-suicide-is-the-end-of-tory-values/
[35] https://www.globalresearch.ca/climate-crime-no-end-famines-population-reduction-lockdowns-vaccines/5824618
[36] https://off-guardian.org/2024/11/17/the-transhumanist-movement-and-state-run-euthanasia/
[37] https://vagabondish.com/suicide-tourism-travel-tours/
[38] https://substack.com/profile/178745051-john-beck/note/c-79450281?
[39] https://www.spiked-online.com/2024/11/29/this-is-a-truly-dark-day-for-our-nation/
[40] https://www.thenewatlantis.com/publications/no-other-options
[41] https://anglicanmainstream.org/know-a-civilization-by-whom-it-honours/
[42] https://www.theamericanconservative.com/canadian-capitalist-culture-of-death/
[43] https://vigilantcitizen.com/vigilantreport/theres-something-terribly-wrong-with-balenciaga-and-the-rabbit-hole-goes-deep/
[44] https://www.youtube.com/watch?v=k15zLSY4FSs
[45] https://www.imdb.com/title/tt12198014/
[46] https://dailysceptic.org/2024/12/03/how-far-down-does-the-slippery-slope-go/
[47] https://x.com/adrian_hilton/status/1861017161646616957?s=46&t=a5viIaTsjjnrqpqncjQvCg
[48] https://saccsiv.wordpress.com/2021/12/14/video-au-anuntat-pandemia-din-2020-in-timpul-ceremoniei-de-deschidere-a-jocurilor-olimpice-de-la-londra-din-2012/
[49] https://www.youtube.com/watch?v=a6mupBdK7dY
[50] https://www.spiked-online.com/2024/04/18/why-are-dutch-doctors-euthanising-a-healthy-young-woman/
