A vorbi despre „trendurile pieței de avocatură” în lumea de azi nu-i o misiune prea facilă.
Când zic asta am în vedere nu doar frământările, temerile și ofurile legate de „noua ordine mondială”, de noul „reset economic” și de cea de-„a patra revoluție industrială”, traductibile toate în tot felul de truisme și înghesuite sub umbrela „nimic nu va mai fi ca înainte”.
Apoi, când vorbesc de dificultățile acestei evaluări am în minte nu doar necunoscutele care vin din direcția provocărilor contemporane la adresa profesiei de avocat (și nu doar a ei): digitalizarea, inteligența artificială și „cuceririle” ei, supra-specializarea, supra-standardizarea și transformarea muncii în e-muncă. Toate aceste provocări sunt viruși identificați deja pentru care avocații individuali și firmele de avocatură caută, fiecare după pricepere, individual sau împreună, vaccinul adecvat.
În fine, nu mă plâng de dificultatea misiunii evocând transformările recente care afectează avocatura (mai ales avocatura de business): criza economică și fluctuațiile ei, schimbările paradigmatice în relația avocat-client, „zgârcenia” crescândă a mușteriilor și starea de comă a onorariului orar etc. Dificultățile de evaluare a acestor transformări necăjesc pe toată lumea și n-o să insist cu lacrimi personale suplimentare.
Astea fiind zise, aș prefera să-mi plâng de milă pentru trei necunoscute particulare care-mi dau mari bătăi de cap în misiunea mea de analist al „trendurilor pieței avocaturii”.
Întâi, locul și statutul dreptului și-al legii în „noua normalitate”. Va mai fi el, dreptul, „arta binelui și a frumosului” (Cicero) sau se va transforma în „tehnologia răului și a urâtului” (Țuca☺)? Își vor păstra ele, legile, simbolistica regimurilor – cât de cât- democratice sau se vor încărca cu expresia tiraniei dreptului marțial? Își vor conserva dreptul și legile statut de materie primă a avocaturii sau se vor dori, de acum înainte produs finit, bun de livrat „consumatorilor” cu titlu de „vaccin obligatoriu” impus de noua orânduire? Cine și în ce condiții și procedură va decide ierarhia valorilor individuale și colective de protejat și de promovat în viitor de drept și de legi? Întrebările astea-s, deocamdată, retorice, dar personal mă tem de răspunsurile pe care ni le va oferi viitorul imediat.
Doi, definiția justiției, a ordinii și a statului de drept. În ce măsură conceptele astea își vor conserva sensul clasic consacrat? Cum vor fi în minunata lume nouă reevaluate raporturile dintre indivizi și dintre ei și colectivități? Dar relația dintre guvernanți și guvernați? Va fi democrația clasică deturnată de „tehnocrația autocrată a biosecurității” (Giorgio Agamben)? Vor fi revizuite constituțiile, va fi revoluționat regimul drepturilor și libertăților fundamentale și vor fi reorânduite mecanismele de funcționare a instituțiilor statului?
Și trei. Câtă vreme trendul este asociat mișcării, iar piața – liberului schimb și libertății economice, și câtă vreme avocatura este esențialmente liberală, ultima nedumerire: cât de compatibile sunt aceste concepte cu ideea de carantină? Tare mă tem că în carantină au intrat și ele însele, conceptele.
Indiferent care sunt rațiunile exacte care m-au condus înspre această colecție de texte, sunt conștient că unele dintre impresiile, fotografiile sau părerile cuprinse în ea pot naște controverse. Este foarte posibil ca juristul din mine să fi sărit în apărarea dreptului și altor cauze cu prea multă patimă, punând uneori în argumentație un exces de pasiune, piper și năduf. Acelora care se vor simți necăjiți ori, eventual, contrariați de o asemenea abordare, le cer anticipat scuze și îngăduință, asigurându-i, dacă asta consolează pe cineva, că alter egoul meu jurist mă enervează adesea și pe mine.
***
Opiniile publicate pe acest blog aparțin exclusiv autorilor și nu reflectă în mod necesar opinia SCA Țuca Zbârcea & Asociații sau a altor entități. Responsabilitatea pentru informațiile și punctele de vedere exprimate revine în întregime autorilor.
