Mutată în România din Ucraina, pe când avea doar 15 ani, absolventă a Facultății de Drept de la Universitatea București, Daria Niculcea contribuie, de peste 10 ani, la dezvoltarea platformei Juridice (www.juridice.ro), un adevărat hub – cum îl numește chiar ea – pentru lumea juridică de la noi.
Profitând de experiența ei, am întrebat-o pe Daria, actualmente director executiv la Juridice, cum privește lumea juridică românească de azi, cum i se pare că arată noile generații de juriști, care le sunt argumentele, unde mai au de lucru și, foarte important, cine, cum și în ce direcție îi ghidează.
Am vorbit cu Daria despre recunoștința pe care ea o poartă părinților, bunicilor și profesorilor ei, am vorbit și despre recunoștință ca virtute – întrebându-ne dacă mai este actuală în lumea de azi -, am discutat despre opțiunea Dariei pentru București, despre mentorii ei și cele mai valoroase învățăminte primite de la ei.
În contextul războiului din Ucraina, am întrebat-o pe Daria și cum trăiesc oamenii în satul ei natal, Borisovca, aflat la 150 de kilometri de România, în regiunea Tatarbunar din Odesa, cum i se par ei – ca cetățean ucrainian și cetățean român – raporturile dintre România și Ucraina, și de ce crede că nu este (sau nu se face) pace în Ucraina? Sumarul dialogului nostru este mai jos.

Cum conducem copiii de la ecrane la cărți | Dialog cu Profesorul Gheorghe Lăzărescu | Pe Drept Cuvânt #47
/
RSS Feed
Share
Link
Embed
Profesorul Gheorghe Lăzărescu a venit la #PeDreptCuvânt.
Fost cercetător la Institutul de Cercetări Pedagogice și Psihologice, profesor de Limba și Literatura Română la Colegiul Național Sfântul Sava din București, doctor în filologie, autor a numeroase cărți de istorie literară, manuale, dicționare și cărți de testare și evaluare a elevilor, profesorul Gheorghe Lăzărescu este, înainte de toate astea, un minunat formator de oameni. Și un dascăl îndrăgit și respectat de toate generațiile pe care, cu pricepere și pasiune, le-a îndrumat.
Am vorbit cu domnul profesor Lăzărescu despre plusurile și minusurile sistemului de învățământ de la noi, despre soluțiile la actualele probleme ale educației, despre metodele prin care putem ghida tinerii de la ecrane spre cărți.
L-am întrebat pe domnul profesor Lăzărescu ce pierdem dacă nu apărăm cuvântul și limba română, ce pierdem dacă ne îndepărtăm de literatură sau ce stă la baza unei strânse relații între profesor și elev.