Dascăl, psiholog, autor, antreprenor, dar și fost ministru al Educaţiei şi Cercetării din România (2004-2005), Mircea Miclea conduce momentan catedra de Psihologie a Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „Babeş-Bolyai”.
Am vorbit cu dumnealui despre atuurile și neajunsurile sistemului de învățământ românesc, despre ce fel de oameni vrem să formăm și cu ce unelte îi trimitem în lume, despre profesorii excepționali care încă mai există în România. Și care, printr-un mesianism modest, se pun în slujba tinerilor pe care îi formează.
Cum recuperăm și cum protejăm profesia de formator de oameni? Dacă mai pun tinerii preț pe formarea lor intelectuală? Cât de mare este amenințarea inteligenței artificiale pentru viitorul lor? Și cum se pot pune la adăpost? Cum modifică tehnologia mediul și, implicit, pe noi? Care sunt cele patru metacompetențe care trebuie formate în școli? Care sunt capcanele industriei de dezvoltare personală, de autodezvoltare și autoperfecționare? Cum ne ferim de presiunile ideologice care ajung să modifice inclusiv sistemul nostru de învățământ?
Dascăl, psiholog, autor, antreprenor, dar și fost ministru al Educaţiei şi Cercetării din România (2004-2005), Mircea Miclea conduce momentan catedra de Psihologie a Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „Babeş-Bolyai”.
Am vorbit cu dumnealui despre atuurile și neajunsurile sistemului de învățământ românesc, despre ce fel de oameni vrem să formăm și cu ce unelte îi trimitem în lume, despre profesorii excepționali care încă mai există în România. Și care, printr-un mesianism modest, se pun în slujba tinerilor pe care îi formează.
Cum recuperăm și cum protejăm profesia de formator de oameni? Dacă mai pun tinerii preț pe formarea lor intelectuală? Cât de mare este amenințarea inteligenței artificiale pentru viitorul lor? Și cum se pot pune la adăpost? Cum modifică tehnologia mediul și, implicit, pe noi? Care sunt cele patru metacompetențe care trebuie formate în școli? Care sunt capcanele industriei de dezvoltare personală, de autodezvoltare și autoperfecționare? Cum ne ferim de presiunile ideologice care ajung să modifice inclusiv sistemul nostru de învățământ?
Dascăl, psiholog, autor, antreprenor, dar și fost ministru al Educaţiei şi Cercetării din România (2004-2005), Mircea Miclea conduce momentan catedra de Psihologie a Facultății de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei de la Universitatea „Babeş-Bolyai”.
Am vorbit cu dumnealui despre atuurile și neajunsurile sistemului de învățământ românesc, despre ce fel de oameni vrem să formăm și cu ce unelte îi trimitem în lume, despre profesorii excepționali care încă mai există în România. Și care, printr-un mesianism modest, se pun în slujba tinerilor pe care îi formează.
Cum recuperăm și cum protejăm profesia de formator de oameni? Dacă mai pun tinerii preț pe formarea lor intelectuală? Cât de mare este amenințarea inteligenței artificiale pentru viitorul lor? Și cum se pot pune la adăpost? Cum modifică tehnologia mediul și, implicit, pe noi? Care sunt cele patru metacompetențe care trebuie formate în școli? Care sunt capcanele industriei de dezvoltare personală, de autodezvoltare și autoperfecționare? Cum ne ferim de presiunile ideologice care ajung să modifice inclusiv sistemul nostru de învățământ?
Idolatrizarea Tehnologiei Este Un Risc Existențial | Silviu Man, Pe Drept Cuvânt #21
/
RSS Feed
Share
Link
Embed
Silviu Man a venit la #PeDreptCuvânt.
Am vorbit cu Silviu Man – care recent a tradus în românește cartea „Tehnopolis. Capitularea culturii în fața tehnologiei”, de Neil Postman – despre rădăcini și rolul casei (ca „acasă”) în devenirea noastră, despre drumul care ne conduce din virtual înapoi spre acest cât se poate de real „acasă”, despre mirajul socializării din rețelele de (pretinsă) socializare, despre cât de greu a devenit – în goana modernității – să rămânem fideli vocației, talentului, chemărilor noastre.
Dar am vorbit mai ales despre tehnologie și avansul tehnologic. Este tehnologia neutră, la fel de bună sau de rea ca intenția și priceperea utilizatorului? Cine poartă răspunderea pentru avântul tehnologic care ne modifică – nu doar în bine, și mult mai complex decât ni se spune – jocul social? Când nu mai este progresul tehnologic progres? Cum am trecut de la cultura uneltelor la tehnocrație? Ajungem la o formă de idolatrie în fața tehnologiei?
