Fost judecător, fost procuror, fost președinte al Senatului, fost ministru al Justiției, fost secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, fost procuror șef, actualmente senator și vice-președinte al Senatului României, Robert Cazanciuc are o carieră de 30 de ani în domeniul public, în cadrul celor trei puteri ale statului: puterea executivă, cea legislativă și cea judecătorească.
Profitând de această experiență a invitatului meu, dar și de vechea prietenie care ne leagă, l-am întrebat pe Robert cum putem rezolva criza lipsei de încredere a românilor în aceste trei puteri ale statului, unde este adevărata putere, de unde se iau deciziile care ne privesc, dar și de ce nu avem politicieni pregătiți în Europa.
Am vorbit, totodată, și despre suferințele sistemului democratic de la noi, despre dreptul penal represiv și pericolul revenirii acestor practici în actualitate.
În final, l-am întrebat pe Robert dacă nu cumva suntem martorii instaurării unui regim întemeiat pe cenzură.
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate: Mail: alina.pintica@tuca.ro
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.
Așa cum am mai zis-o în repetate rânduri, unul dintre cel mai tari simboluri ale lumii civilizat-euro-atlantice este, după mine, wrestling–ul, ca șaormă cu de toate: spectacol ultra-televizat, plin de sclipiciul mega-reclamelor; fetișizarea corpului și a mușchilor ca deziderat suprem al dezvoltării personale; ideea de cafteală all-inclusive; și, peste toate, mimarea competiției, a confruntării și-a triumfului, ca surogat perfect al simulacrului. Trecerea anilor nu mi-a schimbat părerea: wrestling–ul este cea mai adecvată reprezentare a simulației în care trăim, o lume în care regizorii știu că actorii știu că spectatorii știu că toată lumea știe că este parte la spectacolul mimat, indiferent că spectacolul mimat se numește democrație, meritocrație sau pandemie.
Pe fondul acestei convingeri, n-am fost deloc surprins să aflu că, recent, în Marea Britanie, biserica Saint Peter din Shipley a fost transformată în lăcaș de wrestling („wrestling church”), un sacru ring de bătăi ritualice organizate de Gareth Thompson, fan creștin de box festin. Potrivit acestuia, cafteala simulată este perfecta expresie a luptei dintre bine și rău („wrestling is all about good versus evil”), iar ringul de wrestling este reprezentarea infailibilă a opoziției dintre David și Goliat și, respectiv, Cain și Abel („When I became a Christian, I started seeing Bible stories in the wrestling ring — like David and Goliath or Cain and Abel. I thought, ‘We could tell these stories here‘.”). Ce legătură este între opozițiile David-Goliat și Cain-Abel nu mi-e clar, dar să nu ne încurcăm în detalii. Vorbim, așadar, de un ring de bătaie, fost club de noapte, fostă biserică, devenită astăzi, în acord cu vorbele patronului, o „debandadă organizată” („organised mayhem”), gazdă primitoare a enoriașilor de toate felurile, de la copii entuziaști, la fani tatuat-golani („from excited children to tattooed wrestling fans”). Este, pare-se, un lăcaș post-modern de ultimă generație, upgraded, evident, în care, după o scurtă rugăciune („a short prayer”) urmează două ore de acțiune („two hours of action”), cu credincioși pioși și din priviri lăcrimoși, mesmerizați și încântați de gladiatori-predicatori („with fans cheering and waving foam fingers as wrestlers tumble through the aisles”). Organizatorul spectacolului, patriarh-boxer („preacher and a performer”), cunoscut în mediile academico-angelico-golănești ca Gareth Angel, este adesea văzut purtând chiloți pe care scrie „Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă” („Pray, Eat, Wrestle, Repeat”) și și-a clădit cariera, pare-se, sub deviza „Faianța mi-a zidit speranța” („The Rock gave me hope”). (Vă cer clemență pentru traducerile mele nu tocmai à la lettre; îmi mai lunecă penița din cauza evlaviei.) În orice caz, mândru că wrestling-ul l-a ajutat să supraviețuiască și că i-a devenit pasiune („Wrestling helped me survive — and now it’s become my passion.”), Înalt Prea Gladiatorul Thompson a botezat deja 30 de păgâni în chiar primul an de existență și și-a propus două mari obiective: întâi, extinderea bisericii-ring în toată Marea Bringului și, doi, de-o da domnul Bătăuș, într-o bună și celestă zi, înființarea unei biserici proprii, pe râu în joasă, mai trainică și mai frumoasă („Thompson hopes to take Wrestling Church to more cities across the UK and dreams of starting his own church one day”).
Proiectul angelicului Angel nu mă surprinde deloc. Zic asta nu doar pentru că se potrivește mănușă cu simbolistica pe care eu o asociez wrestling-ului, ci și pentru că el se asortează perfect cu alte trei trenduri în vogă ale civilizației occidentale, în general, și ale „creștinismului” anglican, în particular.
Întâi, scăderea alarmantă a interesului și a nevoilor oamenilor pentru cultivarea și grija sufletului și a spiritualității creștine. Potrivit unor statistici de ultimă oră, mai puțin de 2% (doi la sută!!!) dintre englezi frecventează regulat biserica și se bucură de slujbele religioase. Asta și în condițiile în care al lor mare rege și șef al bisericii anglican-„creștine”, însuși Charles al III-lea, a semnat recent un comunicat de celebrare a finalizării Ramadanului, moment salutat ceremonios și de premierul Keir Starmer care a ținut să deplângă vremurile grele pe care le trăiesc musulmanii în Marea Britanie („difficult time for Muslims in the UK” ). Cât despre postul creștin și Sărbătoarea Învierii Mântuitorului, a se omite subiectele, mai ales în comunicate publice, că-s mult prea incorecte politic și-n vădit dezacord cu religia oficială a progresismului woke.
În al doilea rând, însuși termenul de „biserică” pare să fi devenit problematic în sine, cam demodat și arhaic, numai bun de scos din dicționar. Scriam recent că Biserica Anglicană, din dorința de a redeveni relevantă și-n ton cu tonurile („desire to be relevant and modern-sounding”) a inițiat o veritabilă campanie de înlocuire a termenului „church” cu, ce credeți?, „new thing”. Pentru că, prin definiție, biserica este veche și conservatoare, noi trebuie să-i dăm noul ca nou nume și s-o transformăm în club, bar sau, iată, ring de wrestling. Din erezie-n erezie până la pornografie… (Este adevărat că, potrivit dogmei creștin-ortodoxe, eretica biserică anglicană ar trebui pusă-ntre ghilimelele ca „church”, dar asta este o discuție teologică mult prea profundă și mult prea departe de înțelegerea mea, așa că mai bine-mi văd de borșul propriu).
În fine, chiar dacă, la limită, am păstra biserica și slujba religioasă la locul lor, s-ar cere, zic unele voci, o adaptare, o modernizare, o reinterpretare, o găselniță în acord cu progresul științifico-ideologic, ceva de genul combinației între liturghie și exercițiile yoga, exact-exact tipul de combinație promovat de prima femeie-pastor care a predicat într-o moschee norvegiană (Doamne-Doamne, ce exemplu de diversitate, echitate și incluziune, așa ceva mai rar!). Este vorba de Sunniva Gylver, susținătoare a căsătoriilor între persoane de același sex și a „dreptului” la avort, care, ca femeie-pastor, a predicat în cheie yoga în fața regelui Norvegiei.
Carevasăzică, roagă-te, mănâncă, luptă și repetă: wrestling, yoga și credință, rege, bal și pocăință.
Pentru că suntem în preajma celebrării Învierii Mântuitorului nostru Isus Hristos, găsesc că este o foarte bună oportunitate să punem în dezbatere cauza ieroschimonahului Nil Dorobanțu, un preot contestat și hulit de comuniști, de securiști și de farisei, dar iubit și adulat de enoriași și de mireni, un nebun întru Hristos care, cu biserica în spinare, potrivit propriei credințe, a venit de la Dumnezeu și a mers către Dumnezeu.
În slujba acestui exercițiu, am avut bucuria să pot dialoga cu Părintele Ionel Dumitru Adam, unul dintre cei mai competenți analiști, dacă nu chiar cel mai competent exeget al vieții și al operei Părintelui Nil Dorobanțu.
Autor al unei formidabile munci de căutare, aranjare, tipărire și arhivare a documentelor relevante pentru viața și opera Părintelui Nil, strălucit lector la conferințe de rememorare și redescoperire a moștenirii lăsate de ieroschimonahul Nil Dorobanțu și, peste toate, un înflăcărat îndrăgostit de Nil Dorobanțu, Părintele Ionel Dumitru Adam ne-a ajutat să înțelegem mai bine atât cine a fost Nil Dorobanțu, dar și importanța învățămintelor „Sfântului desculț”.
🌐 Citește cartea „Ieroschimonahul Nil Dorobanțu. Nebun pentru Hristos și flacăra vie a monahismului secolului XX”, îngrijită de Preotul Ionel Dumitru Adam: https://floareadeapril.ro/produs/scrieri-1-nebun-pentru-hristos-si-flacara-vie-a-monahismului-secolului-xx/
🌐 Citește cartea „Cuviosul părinte Nil Dorobanțu cel nebun pentru Hristos”, de Sergiu Ciocârlan: https://magazin.familiaortodoxa.ro/magazin/cuviosul-parinte-nil-dorobantu-cel-nebun-pentru-hristos/
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate: Mail: alina.pintica@tuca.ro
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.
Și ne-a oferit motive de optimism: cu tineri atât de bine și frumos conturați, lumea nu poate rămâne, pentru prea mult timp, strâmbă.
Însă tot Rareș, câștigător al marelui premiu de la „Românii au talent” (ediția 2023), ne-a amintit că avem o importantă răspundere: să îngrijim curățenia sufletească pe care el și mulți alți tineri o probează, să le protejăm curajul, încrederea de sine și credința, să apărăm familiile și virtuțile în care ei s-au format, să prețuim fantasticul lor spirit.
Într-un pasaj care m-a emoționat, Rareș mi-a spus că e încă prea mic ca să vadă defectele lumii. Eu îi doresc să nu le vadă nici la maturitate. În schimb, să rămână fidel talanților primiți, să-i înmulțească și să ne ofere aceste daruri, cu generozitatea de acum, și mai departe. Îți mulțumim, Rareș!
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate: Mail: alina.pintica@tuca.ro
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.
Licențiat în istorie și istoria artei, titular al unui master în socioantropologie istorică, doctor în arte vizuale, profesor universitar habil la departamentul de Discipline teoretice din cadrul Universitații de Artă și Design din Cluj-Napoca, Bogdan Teodor Iacob s-a remarcat, în ultimii ani, prin curajul și verticalitatea cu care s-a opus pornirilor totalitare care-au prins viteză din 2020 încoace.
Am vorbit cu Bogdan Iacob despre miza și amploarea schimbărilor geopolitice de azi, despre actuala criză de relevanță a Europei vestice și despre poziționarea României între polii de putere actuali, dar și despre lecțiile învățate din psihoza colectivă din perioada 2020-2022, despre amenințarea instalării regimurilor totalitare tehnocratice.
În fine, l-am întrebat pe profesorul Bogdan Iacob ce anume ne arată arta contemporană despre lumea de azi.
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate: Mail: alina.pintica@tuca.ro
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.
