Otilia Sava: Dumnezeu coboară mai des acolo unde oamenii au mai mare nevoie să-l vadă | PeDreptCuvânt #63
/
RSS Feed
Share
Link
Embed
Otilia Sava a venit la #PeDreptCuvânt. Și a ieșit un episod de ținut minte!
N-ai să întâlnești mulți oameni care să vorbească cu atâta sensibilitate și dragoste despre propria copilărie și despre oamenii fără de care n-ar fi putut ajunge om. „Dacă astăzi sunt bine, sunt bine pentru că am trecut prin casa copilăriei”, ne-a spus Otilia Sava, cu speranța că „lumea poate fi bună ca la început”.
Pasionată de drept și justiție, de scris și de lecturi, Otilia Sava s-a dedicat misiunii cinstirii veteranilor de război din România. Fost Secretar de Stat în Ministerul Apărării Naționale, actualmente avocat și practician în insolvență, Otilia Sava este, între altele, coordonatoarea asociației „Alături de Eroi”.
Am vorbit cu Otilia despre misiunea ei de cinstire a veteranilor și a eroilor de război, despre programul „Acasă la Veterani”, despre războaie drepte și războaie „strâmbe”, despre diferența dintre a glorifica eroii și faptele lor de vitejie și a glorifica războiul, despre despre stagiul millitar, despre identitate națională și patriotism, despre dezrădăcinare și uitare, dar am vorbit mai ales despre importanța primilor 7 ani în formarea copiilor noștri și despre credința în Dumnezeu.

Bogdan Stelea: Fără obsesia de-a deveni în fiecare zi mai bun e greu să ajungi undeva | Pe Drept Cuvânt #62
/
RSS Feed
Share
Link
Embed
Bogdan Stelea a venit la #PeDreptCuvânt.
Numele Bogdan Stelea ne trimite cu gândul la „Generația de Aur” și la vremurile în care mai toată societatea românească avea, în echipa națională de fotbal, un punct de interes. Component de bază al acestei generații speciale, Bogdan Stelea a fost, alături de Gică Hagi și Gică Popescu, singurul fotbalist român prezent la toate marile competiții ale ultimului deceniu din mileniul trecut. În plus, Bogdan Stelea e singurul portar care a apărat, pe rând, culorile celor mai mari cluburi bucureștene: Dinamo, Rapid și Steaua. L-am invitat pe Bogdan Stelea, pe care îl admir, între altele, pentru abnegația, ambiția și disciplina lui, să vorbim despre calitățile care l-au ajutat să ajungă unde a ajuns, despre rivalități și camaraderie în sportul de ieri și în sportul de azi, despre formarea noilor generații într-o lume care-i tendează pe tineri nu doar cu un nesfârșit flux de divertisment pe rețelele de social media, sau cu ideologii tot mai periculoase, dar chiar cu droguri și stupefiante despre a căror amenințare Bogdan a vorbit în numeroase ocazii.
L-am întrebat pe Bogdan Stelea și de unde i se trage porecla „Arnold”, care i-au fost modelele atunci când s-a format, la ce nivel ar fi putut ajunge el dacă ar fi beneficiat de metodele de antrenament și recuperare de azi, l-am întrebat cât din succesul lui ține de talent și cât ține de muncă, dar și cum s-a motivat el în momentele complicate.
Am vorbit și despre impulsivitatea pentru care Bogdan era cunoscut, și despre filmul documentar „Hai, România!” și sentimentele amestecate care ne încearcă în legătură cu „Generația de Aur”, și despre actuala echipă națională a României.