În al patrulea episod al podcastului Pe Drept Cuvânt, am vorbit cu Renate Weber despre drepturile și libertățile pierdute – sau cedate – în ultimii ani, sub pretextul urgențelor medicale sau militare, despre criza sistemelor democratice de azi, despre riscurile digitalizării accelerate, despre importanța gândirii critice, despre guvernarea prin ordonanțe de urgență, dar și despre rolul României în jocurile europene: încotro?
Robert Roșu își spune pentru prima dată povestea. Într-o mărturie dură, retrăită pas cu pas, fără perdea, despre pierdere și regăsire de sine Robert vorbește despre „Cazul Roșu” și omul Robert Roșu, despre condamnarea lui nedreaptă, despre experiența istovitoare a unui proces lung, care l-a smuls din viața lui, și mai ales despre transformările prin care a trecut în ultimii ani.
Cum a trăit experiența condamnării, care au fost momentele chinuitoare și, mai apoi, salvatoare, cum și-a păstrat speranța în temniță, cum și-a menținut relația cu copiii și cu familia. Și cum a continuat să vorbească cu Dumnezeu.
#PeDreptCuvânt cu Pompiliu Diplan, de la Starea de Libertate
Pompiliu Diplan, unul dintre fondatorii Stării de Libertate, mișcare civică lansată în timpul Covid, pentru a proteja drepturile și libertățile românilor, vorbește la #PeDreptCuvânt despre îndoctrinarea din școli, despre avantajele și amenințările Inteligenței Artificiale, despre rolul implicării noastre civice și despre războiul cultural pe care nu ne permitem să-l pierdem.
Câteva idei desprinse din dialogul nostru:
„Orice digitalizare în plan personal ne este folositoare. Dacă pot să vorbesc cu tine pe Telegram privat, ne este folositor; dacă pot să-ți dau o locație, ne este folositor. Dacă pot să-mi dau toate PDF-urile de istoria României, inclusiv documentele Hurmuzachi, să le bag într-un chatGPT personal pe care să-l întreb – când au început otomanii să ia copii din România? – iar el să-mi dea răspunsul, este folositor. Problema e că (digitalizarea n.a.) este o armă. Și este o armă care nu va duce la niciun progres. Va duce la regres. (…) Va fi o armă luată de către bogătani, executată pentru a implementa digitalizare. Transumanismul va fi făcut pentru sclavi; inutilii vor deveni animale, și vor deveni animale controlabile. Cine se amăngește, vorba lui Cristi Niculescu, autorul conceptului de Stare de Libertate, că-și bagă un USB în creier și downloadează melodii de acolo, să înțeleagă că nu se rezolvă lucrurile așa. Aceste USB-uri, sau carduri, sau chipuri, sau orice, nu vor fi pentru binele vostru, vor fi pentru controlul vostru”, spune Pompiliu.
L-am întrebat pe Pompiliu și ce crede că putem face pentru stoparea degradării din învățământ.
„Eu cred că trebuie să ne luptăm, vorba lui Churchill, cu sânge, cu transpirație și cu lacrimi. Să ne luptăm cu ghiarele ca să nu pierdem acest război cultural. E un război cultural care se duce aproape ca dictat de un server. (…) E un război cultural care se duce pe mințile, pe sufletele și pe discernământul copiilor noștri, pe discernământul părinților lor și pe discernământul tinerilor generații, astfel încât să se obțină o pastă amorfă, fără discernământ, care să meargă în ce direcție vor fi manipulați.”
Despre patriotism, Pompiliu a spus că „toți suntem, într-un fel sau altul, mai mult sau mai puțin, patrioți. (…) Eu mă declar naționalist. Adică mă declar ceva mai radical decât patriot. Puțin mai strong, mai puternic semantic încărcat termenul, mai de dreapta. Așa mă declar eu. (…) Cred că naționalismul e un fel de patriotism care dorește să fie consistent. Și care dorește să ducă până la capăt condițiile de implementare a binelui nației sale. Și aceste condiții sunt, de obicei, delicate. Și trebuie tratate cu atenție.”
Ce l-a determinat să se implice – prin Starea de Libertate – în civism?
„(…) Am văzut o oportunitate civico-politică, ca să spun așa. Când am văzut cum toate partidele, inclusiv cele care se doreau a deveni partide și urmau să participe la alegeri, se aliniază în spatele tezelor pandemice, în spatele ipocriziei, dictatorii medicale, în spatele narațiunii papagalicești a Covid-ului, am zis că niciodată n-a fost golul mai mare pentru adevăr, pentru a fi umplut adevărul. Mi-am chemat prietenii acasă, înainte de ziua de 15 mai, când a fost primul protest, și le-am zis că ăsta e un moment în care noi trebuie să fim toți în piață; un moment în care trebuie să începem ceva. Nu mă gândeam atunci ca o să se cheme Starea de Libertate, nu mă gândeam că o să facem structuri, sau că o să facem grupuri de WhatsApp și așa mai departe, dar mă gândeam că trebuie să ne organizăm cumva.”
**
Link-uri utile desprinse din dialogul cu Pompiliu Diplan:
Primul invitat al întâlnirilor din seria „Pe Drept Cuvânt“ nu putea fi altcineva decât prietenul și partenerul meu, Gabriel Zbârcea. Pentru mine, Gabi reprezintă fratele pe care nu l-am avut, un prieten pe care îl cunosc de aproape 30 de ani și cu care am împărțit o mulțime de lucruri – și bune, și rele – și cu care am avut ocazia să trăiesc experiențe personale și profesionale formidabile.
Am vorbit cu Gabi despre unele dintre aceste experiețe comune, așa cum am dialogat despre copilăria, adolescența lui Gabi, despre prima lui ieșire din țară, despre conflictul dintre generații, despre Bucureștiul de odinioară, despre scurta carieră politică pe care a exersat-o, despre cariera lui de avocat și despre cum vede Gabi „România lui“.
Înaintea primelor dialoguri din seria podcasturilor organizate sub numele de Pe Drept Cuvânt, simt nevoia unui argument de introducere, unul prin care să expun obiectivele pe care le urmăresc prin aceste întâlniri: ce îmi doresc și ce nu îmi doresc de la ele.
Și-am să încep cu ce-mi propun să nu reprezinte aceste dialoguri. Înainte de toate, nu-mi doresc ca aceste taifasuri să fie calificate drept reclamă mascată pentru organizația din care fac parte. Ele sunt pregătite și derulate exclusiv în nume personal, iar opiniile, ori părerile pe care le voi exprima în aceste dialoguri nu se vor expresia sau ecoul unor poziții colective. În al doilea rând, nu îmi propun ca prin aceste apariții să dau semnalul vreunui angajament politic; n-aș vrea ca inițiativa mea să fie percepută ca manifest electoral sau parte a unui program civic-revoluționar. Și nu îmi doresc să abandonez ori să părăsesc avocatura pe care o iubesc și să devin influențăr – deși e o ocupație în vogă.
Pe urmă, dacă trec la subiectele acestor dialoguri, trebuie să spun că, deși sunt un pasionat al dezbaterilor despre crizele geopolitice contemporane, nu urmăresc cu predilecție să atac aceste subiecte cu invitații mei; deși nu exclud că, în anumite contexte și cu anumiți invitați, subiectele fierbințe ale contemporaneității să apară și în platoul nostru. Mai ales că trăim vremuri complicate și marcate de tensiuni militare, politice, diplomatice. Ceea ce pot promite însă este atenția pentru abordarea nuanțată, evitarea șabloanelor și abordărilor lozincarde și grija pentru nuanțe.
Dacă sunt la acest capitol, țin să menționez că nu vreau să atac subiecte de scandal, de can-can, sau subiecte care asigură neapărat audiența prin faptul că sunt legate de senzaționalul de cartier.
Ca să trec la ceea ce mă motivează în mod direct să organizez astfel de dezbateri, încep cu o abordare metodologică. Voi organiza dialoguri în care intenționez să vorbesc despre importanța dialogului, despre importanța silogismului, a argumentației, a gândirii critice, a abordărilor nuanțate și a unui real schimb de idei, în detrimentul unor monologuri paralele.
Fiind jurist, îmi propun să invit confrați, colegi, dar și neșcoliți în ale legilor să discutăm despre starea democrației, dreptului și justiției autohtone. Pe urmă, despre semnele și semnalele instaurării unui regim autocrat similar recentei dictaturi medicalo-marziale pe care am trăit-o în perioada 2020-2022. Aș vrea să putem discuta despre ce ne aduce acest al patrulea val al revoluției industriale, despre ce înseamnă programul The Great Reset, cum să privim revoluționarea gândirii umane, sau fuziunea minții omenești cu inteligența artificială.
Apoi, mă interesează să abordez cu oaspeții mei subiecte care țin de manipulare și tehnicile ei. Și îmi doresc să captez, împreună cu partenerii de dialog, atenția tinerilor. Pentru că în calitate de părinte și fost pedagog, găsesc că ar trebui să acordăm atenție tinerelor generații. Să vedem cât de apropiați suntem de tineri, cum să facem să le înțelegem nevoile, cum să îi ferim de pericole și false modele. Cum gestionăm conflictele cu generația părinților și a bunicilor, ce instrumentar și geantă de scule le punem în brațe copiilor și adolescenților din ziua de astăzi pentru a-i pregăti în confruntările cu viața.
Separat de aceste subiecte, mă interesează – pentru că trăim vremuri foarte tulburi -, să vorbim și despre virtuțele creștine precum iubirea, bunătatea, generozitatea, smerenia. Despre virtuți civice, precum curajul, spiritul civic, combativitatea; despre virtuțile estetice, care sunt tot mai atacate în ultima vreme, precum armonia și frumosul.
În speranța că voi avea suficient timp, îmi propun să vorbim despre starea economiei și starea sănătății, despre starea culturii și starea sportului, dar și să descopăr laturi ascunse ale personalității și biografiilor invitaților mei.
Pe Drept Cuvânt
Cuvânt înainte: ce urmăresc prin seria de podcasturi Pe Drept Cuvânt
