Articolul a fost publicat inițial pe site-ul Juridice.ro în data de 10 februarie 2020 și poate fi accesat la linkul: https://www.juridice.ro/essentials/3484/ce-te-faci-cand-vei-fi-mare-entitate-raportoare

Notă: Am scris textul de mai jos provocat de noutăți legislative care tind să schingiuiască valoroase și tradiționale principii ale profesiei de avocat și rigori ale logicii juridice, ale tehnicii legislative și, nu în ultimul rând, ale limbii române. Sper ca el, textul, să-și piardă în curând din actualitate sau măcar ca ofurile și temerile care l-au generat să fie contrazise de interpretări care mie mi-au scăpat. Până una alta, indiferent că aceste inovații normative vor fi, în final, inaplicabile avocaților, ori abrogate, ori îndulcite prin tot felul de amendamente sau adnotări, este extrem de trist faptul că ele au pus la îndoială, fie și pentru o secundă, acele principii și rigori.

Orice introduceri despre rolul și menirea avocatului pe lume sunt inutile, după cum orz pe gâște este și pledoaria măreață despre secretul profesional al acestuia și sacralitatea confidențialității în raporturile lui cu clientul. Noua lege despre “prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului” ne lămurește pe deplin ce și cum.

Ea ne zice că noi, avocații, nu (mai) suntem ceea ce credeam odinioară că am putea fi. Nu, noi nu mai însemnăm niște biete persoane, vai!, fizice, umili apărători-fundași în fața portarului întreprinderii, ținuți de obligația de fidelitate față de un amărât de mușteriu. De azi încolo, noi suntem cu totul și cu totul speciali, adevărate forțe ale societății democratice, stâlpi de bază ai orânduirii multilateral globaliza(n)te, gardieni ai comunității tolerante și incluzive, ostași ai lui war on terror, corifei ai lumii noi și minunate. Pe scurt, noi suntem, à partir d’aujourd’hui, Entități. M-ați auzit?… En-ti-tăți! Mulțumim, Legiuitor drag, oriunde te-ai afla. Grație Ție, o-la-la!, de azi, noi suntem cineva!

Pătruns de noua identitate, En-ti-tăți!, cu ea în cap, uber-Entități!, cu mândria rimei asociate noului elan revoluționar (libertăți, egalități, entități!), m-am pus pe analizat noua lege care ne dă anvergură de statui.

Și, Entitate-trestie-cugetătoare ce m-am resimțit subit, m-am tot gândit și întrebat cum ar trebui să interpretez recentele reglementări ale măreței legi din perspectiva obligațiilor asociate noii mele statui, pardon, noului meu statut.

Și cum orice interpretare serioasă ar trebui să stea cu-n ochi pe normă și cu altul pe teren, am cugetat cum voi reacționa când va trece pe la mine Nea Mitică, vecinul meu de la țară, care m-a prevenit că intenționează să-i vândă lu’ Nea Costică o tarla din Lunca Siretului și vrea să-mi ceară un sfat juridic. Până la analize și consultații, constat însă că legea menționată mă dezleagă de sclavagista robie a secretului profesional, mă eliberează de botnița confidențialității (în fond, ce atâta secretomanie?!) și mă onorează cu niște importante și înălțătoare și nobile datorii “de raportare”, misiuni în fața cărora mă voi conforma reverențios, evident.

Așadar, conform art. 6, “entitățile raportoare prevăzute la art. 5 (adică și avocații n.m.) sunt obligate să transmită un raport pentru tranzacții suspecte exclusiv Oficiului dacă acestea cunosc, suspectează, sau au motive rezonabile să suspectezeze că”… Și le luăm pe rând, în ordinea alfabetică:

1. “Tranzacțiile suspecte”, de raportat, sunt acelea care vizează bunuri care “provin din săvârșirea de infracțiuni sau au legătură cu finanțarea terorismului” (art. 6 lit. a).

Prin urmare, teza întâi, dacă eu “cunosc”, “suspectez” ori am “motive rezonabile să suspectez” că parcela de teren pe care Nea Mitică vrea s-o vândă lu’ Nea Costică (adică parte din imașul pe care mă jucam eu când eram copil și-mi căutam râme pentru pescuit) e “produs din săvârșirea de infracțiuni”, eu, ca Entitate, ar trebui să “raportez”. Și da, Don Legiuitor-Procuror, deși nu “cunosc” și nu “suspectez”, cred că am “motive rezonabile să suspectez” asta, iar cârcotașilor care se întreabă care e diferența dintre “a suspecta” și “a avea motive rezonabile să suspecteze” le-o zic verde-n față: din perspectiva “suspiciosului”, nu e niciuna, dar cu cât mai multe-s cuvintele, cu atât mai mari puterile conferite nouă, Entităților. Așadar, declar că “am motive rezonabile să suspectez” că tarlaua lu’ Nea Mitică pe care acuma vrea s-o vândă (ca să scape de ea?, probabil) provine din vreo infracțiune, ceva. Cum legea nu-mi cere probe, ci doar indicii c-aș putea mirosi presupunerea bănuielii unei suspiciuni, trebuie că asemenea indicii există. Unu: Nea Mitică le cam trăgea la măsea pe vremuri și – deși o fi (fost) el cel mai meseriaș zugrav din sat- mă întreb de unde o fi avut bani să cumpere terenul ăla câtă vreme e un vajnic finanțator al crâșmei comunale? Doi, chiar de-o fi avut, trebuie că banii ăia or fi fost negri, iar el, ca zugrav iscusit ce e, i-o fi albit cumva-cumva. Trei: dacă indiciile anterioare n-or fi bănuieli rezonabil întemeiate, înseamnă că terenul în cauză a ajuns în patrimoniu’ lu’ Nea Mitică prin furt, c-am auzit eu cam multe reclamații de furturi cu autori necunoscuți în zonă.

Pe urmă, teza a doua, raportez. Am “motive rezonabile să suspectez” că parcela din Lunca Siretului, obiect al vânzării, are legătură cu “finanțarea terorismului” de vreme ce există martori care atestă că, de 9/11, exact pe 9 septembrie 2001, stranie coincidență!, Nea Mitică vânzătoru’ și Nea Costel cumpărătoru’ au fost văzuți celebrând la cârciuma din centru toată după-amiaza și până noaptea ca hoții, prefăcându-se că nu știu nimic de demolarea controlată a turnurilor gemene și a blocului 7 din WTC, trăgând din narghilea, chicotind și ciocnind pahare și întrebându-se pe muțește oare cât o costa (scenă care-mi amintește de băieții ăia din New Jersey care filmau turnurile fumegând și jubilau sub balconul denunțătoarei). Iar când au ieșit din crâșmă, mersul lor semăna leit cu coborârea unor avioane în picaj, brațe – aripi în vânt, priviri periferice, viteză și azimut scăpate de sub control, incapabili să aprecieze cât aveau la bord. Și, după o primă și ireală redresare, Nea Mitică și Nea Costică s-au înșfăcat reciproc de umerii aripilor și şi-au luat avânt înspre casele lor din Luncă, umbre gemene sub plină lună de septembre, făcând mare haz de marele necaz, amuzându-se-ncifrat și zgomotos că niciodată nu vom ști dacă Venea o moară pe Siret ori Venea omoară pe Siret. Să vorbești despre crime în grai codat taman în ziua aia cred că e un indiciu mai mult decât “rezonabil”. Și mai cred că Venea ar merita, preventiv, arestat.

2. Tot “suspecte” sunt și tranzacțiile în care “persoana sau împuternicitul/reprezentantul/mandatarul acesteia nu este cine pretinde a fi” (art. 6 lit. b).

Oooo!, aicea intrăm deja pe un teren foarte fertil pentru “suspiciuni” sau pentru “motive rezonabile de suspiciuni”, după caz (presupunând că dupăcazul merită adăugat). Întâi și-ntâi, atât Nea Costică cât și Nea Mitică se declară, ferm, bărbați. Pe mine fermitatea asta a lor mă pune deja în gardă: e ceva destul de nerezonabil și de necurat la mijloc. Într-o lume a “relativității fluide” marcată de dialectica a fi ce ești vs. a te simți ce ești, trebuie c-a mea suspiciune merge în direcția opusă: deși ei se simt bărbați, în realitate io cred că-s femei, suspiciune confirmată și de metoda fundamentală de tălmăcire a textelor juridice, în cazul nostru de interpretarea literală a primelor paragrafe care identifică părțile contractului și care fac referire nu la Mitică, ci la Mitica și nu la Costică, ci la Costica. Don Legiutor-Procuror, cu onor raportez: se impun ceva cercetări amănunțite în zonele ascunse ale identității lor!

În plus, textul ăsta îmi oferă șansa unei revelații care ține de evoluția raportării omului la sine și implicit de la imensul rol pe care ni-l conferă Don Legiuitor nouă, Entităților, ca veritabili arbitri ai acestei evaluări. Să mă explic… Timp de vreo 2000 de ani, omul era ce zicea Dumnezeu că este: femeie sau, respectiv, bărbat. O dată cu epoca post-adevăr, am descoperit că omul este nu ceea ce este, ci ceea ce simte că este: sunt bărbat sau femeie nu după cum zice biologia, ci pentru că așa îmi transmit mie my feelings. Ei bine azi, în epoca (s-o numim) post-lex, eu, Entitatea raportoare, am dreptul să am motive rezonabile să miros bănuiala suspiciunii că bărbatul sau femeia este nu cine este, nu este nici cine pretinde sau simte a fi, ci este ceea ce demiurgul raportor din mine ca Entitate suspectează c-ar putea să fie. Eul spulberat de suspiciuni în epoca post-lex.

3. Obligația de raportare vizează și “informațiile pe care entitatea raportoare le deține (și care, n.m) pot folosi pentru impunerea prevederilor prezentei legi” (art. 6 lit. c).

Onorat Oficiu, mă simt dator să raportez câteva informații pentru “impunerea” art. 3 alin. (4) din Lege (nu prea știu ce-nseamnă “impunere”, dar mă rog… mă conformez) care prevede că: “Membri ai familiei persoanei expuse public sunt, în sensul prezentei legi: a) soțul persoanei expuse public sau concubinul acesteia/persoana cu care aceasta se află în relații asemănătoare acelora dintre soți; b) copiii și soții ori concubinii acestora, persoanele cu care copiii se află în relații asemănătoare acelora dintre soți; c) părinții.”

Nu asta-i definiția familiei pe care o tot pritoceam cu domnul profesor Deak în anii facultății la cursurile de moșteniri, dar nu această inadecvare țin s-o denunț pentru că n-aș vrea să se răsucească-n mormânt dragul domn profesor, fie-i țărâna ușoară! (Faptul că matematica dreptului – nu doar succesoral – e aruncată-n aer (și) de textul de mai sus nu-i treaba mea de denunțător, pardon, de Entitate raportoare.)

Ceea ce vreau să raportez și s-aveți în vedere e că Nea Costică este, sssst!, (și) membru al familiei unei “persoane expuse public”. Din ce mi-a povestit el însuși, șușotit la mine în birou între patru ochi (Nea Mitică ieșise la o țigară atunci), am aflat că ar fi ibovnicul unei anume doamne Elisabeta, Beta, cum îi zice el (iar ea-l dezmiardă Alfa) – jur că nu știu și numele de familie-, doamnă care lucrează, zice Alfa, pardon Nea Costică, în consiliul de administrație de la Hidroelectrica Dorohoi, societate de stat, și deci s-ar califica, conform alin. 3 lit. h al aceluiași articol, la statut de “persoană expusă public”. Carevasăzică, faptul că Nea Costică se expune privat în patul donei Beta îl face membru de familie al expusei public.

Stați că asta nu-i tot, iar expunerile se complică puțin. Băiatul Betei care este făcut cu Nea Costică (și de care nici Tanti Aspazia, femeia lu’ Nea Costică, și nici fetele lui habar n-au) învață la un liceu industrial de la Dorohoi și – îmi zice tat’su – are o aventură cu o profă de Mecanică și Vibrații ori Bobinaj, ceva de genul, cu vreo douăzeci de ani mai în vârstă ca el. Pe scurt, profa l-a sedus și l-a bobinat. Vă raportez asta nu ca s-anticipez că feciorul din flori al lui Nea Costică ar putea ajunge un viitor francofon președinte, ci pentru a vă semnala posibilitatea ca profa însăși să fie membră a celei de-a doua familii a lu’ Nea Costică Alfa.

Atâta știu, onorat Oficiu, vă jur! Oricâte rezonabile indicii aș căuta, chiar nu mai pot să-mi dau cu presupusu’ câte alte familii are Nea Costică.

4. În fine, Entitățile raportoare “sunt obligate să transmită un raport pentru tranzacții suspecte dacă acestea cunosc, suspectează, sau au motive rezonabile să suspectezeze (…) orice alte situații sau cu privire la elemente care sunt de natură să ridice suspiciuni referitoare la caracterul, scopul economic sau motivația tranzacției, cum ar fi existența unor anomalii față de profilul clientului, precum și atunci când există indicii că datele deținute despre client ori beneficiarul real nu sunt reale sau de actualitate, iar clientul refuză să le actualizeze ori oferă explicații care nu sunt plauzibile” (art. 6 lit. d).

Pentru că primele trei cazuri de tranzacții suspecte par (mult) prea limitative, Dragul Legiuitor, oriunde s-ar afla, ne-a făcut nouă, importantelor Entități, cadoul de a verifica motivele noastre rezonabile de suspiciuni cu privire la “orice alte situații sau cu privire la elemente care sunt de natură să ridice suspiciuni”. Cu alte cuvinte, suspiciuni de bănuieli, presupuneri de prezumții, supoziții la pătrat. Ca să mă asigur că înțeleg bine și sensul textului și relația acestuia cu obiectul și cauza tranzacției de pe malul Siretului, m-am decis să întreb părțile și să raportez cu promptitudine taman înregistrarea completă și fidelă a convorbirii. Mai jos, transcriptul:

Eu-Entitatea: Nea Mitică, Nea Costică, după cum vă explicam adineaori eu, ca Entitate raportoare, ar trebui să prezint o dare de seamă în temeiul unor norme adoptate în mod suveran de parlamentul pe care conaționalii noștri l-au ales și care sunt transpunerea unei directive europene menită se combată spălarea banilor și finanțarea terorismului. Ați înțeles?

Nea Mitică și Nea Costică, în cor: Tot.

EE: Și-acuma câteva întrebări despre contract. Prima ar fi despre caracterul tranzacției, caracter pe care, potrivit art. 6 lit. d din lege, ar trebui să-l raportez…

NM și NC, în cor: Don Avocat, știți că noi suntem oameni de caracter…

EE: Întâi, vă rog să fiți un pic mai respectuoși… Îs Entitate, vă rog… Mda, știu că sunteți de caracter, îmi amintesc bine din copilărie, da’ astea-s normele, știți… Și-apoi nu de caracterul părților e vorba, ci de caracterul tranzacției, iar aicea admit că Legiuitorul trebuia să traducă, pardon să transpună, pardon să zică “tipul contractului”. Mă rog…Așadar, ce contract vreți să încheiați matale?

NM: Act de vindere, Entitate.

EE: Aha, contract de vânzare-cumpărare. Buun… Nea Mitică, da’ de ce vrei să vinzi?

NM: Păi… că m-o rugat Costică să-i dau lui tarlaua mea, Entitate.

EE: Și cum, doar așa, că te-a rugat dânsu’ să i-o dai, fără nici un scop economic?

NM: Scop economic?…

EE: Adică ce folos ai matale că-i dai lui tarlaua? Care-i prețul pe care-l încasezi?

NM: Păi încă nu știu, da’ n-o să fie mare, că el mi-o reparat de fiecare dată Loganu și m-o ajutat de multe ori că-i pretin tare săritor. Pe deasupra, îl mai ajută și pe cumnată-miu, că sor’mea s-o angajat la Suceava și cumnată-miu îi singur cu toate muncile câmpului, plus gospodăria.

EE: Și, carevasăzică, prețul pământului pe care-l vinzi e redus cu valoarea ajutorului pe care ți l-a dat Nea Costică.

NM: Cam așa, Entitate, da’ drept să vă zîc, n-am făcut o socoteală exactă, că n-am stat niciodată să socotesc la centime câte servicii i-am făcut io lui și cât de mult m-o servit el pe mine. Ne cinstim, mai degrabă cu câte-un rachiu după ce terminăm treaba, știți doar cum îi prin părțile noastre… În plus, n-o să-i cer un preț mare și că mie nu-mi mai trebuie atâta pământ, oricum nu pot să-l lucrez.

EE: Da, matale, Nea Costică, de ce vrei să cumperi?

NC: C-aș vrea să-i fac o casă lu fii’mea cea mare, Entitate, c-acuși se mărită, și-i cam greu cu zestrea-n timpurile astea.

EE: Aha, carevasăzică, fiica lu’ matale-i beneficiarul real al tranzacției…

NC: Cum adică, Entitate?…

EE: Adică-n acte apari matale, da terenu’ o să fie în final al fetii. O figură pe care noi o numeam cândva simulație, de la romani cetire…

NC: Io nu știu di-astea ori dacă-i stimulație ori nu. Io ce știu e că pun io o parte din bani, o parte pune fata din ce-o strâns de la făbricuța de cașcaval, aia de lângă biserică, iar actu-i pe numele meu ca să nu afle hmm… (și-aicea nea Costică își înghite limba, iar io mă prind că se referea la fratele vitreg al fetei) să nu afle ăilalți… adică pețitorii potențiali care s-o vrea ca nevastă din interes. Și când termin casa, o s-o trec pe numele Ilenei, imediat înainte de nuntă, c-așa m-o sfătuit pe mine un notar într-un tren de Pașcani.

EE: Bine, e-n regulă, mâine vă trimit o propunere de contract.

NC-NM: Mulțumim, Entitate! Cu respect.

Prin urmare, Onorat Oficiu, în temeiul transcriptului redat mai sus, găsesc că am “motive rezonabile” să suspectez că tarlaua din Lunca Siretului este incorect evaluată în evident scop de evaziune fiscală, că “beneficiarul real” al contractului este cu totul altcineva decât cumpărătorul (de unde și “anomaliile de profil” evocate doct și convingător și clar în lege) și că, una peste alta, simulația o fi ea o instituție de drept civil, dar este cât se poate de vetustă și de penală: si-mu-la-ți-a / să vină să o ia! Așadar, găsesc că este highly likely (noul standard probator impus acum vreo doi ani de Doamna Prim-Ministru May – afacerea Skripal, vă mai amintiți?), deci este highly likely ca tranzacția dintre cei doi consăteni de-ai mei să nu aibă “caracter de normalitate”, să fie suspectă, să nu aibă un “scop economic” sau o “motivație” corecte, iar explicațiile clienților mei să nu fie cum cere legea, adică “plauzibile”.

Cam atât am avut de raportat. Dacă am fost prea blând sau prea laconic, vă rog din suflet să mă iertați! Promit ca, pe viitor, să urmez cu strictețe cursurile Institutului Național de Pregătire și Formare Profesională a Enităților Raportoare care va fi înființat sub tutela Ministerului Adevărului și să respect întocmai formularele de raport.

Până atunci, expresia sincerei mele considerații pentru dreptate și justiție.

PS: Ca să nu uit, Venea chiar merită arestat, fie și preventiv.