Lăsați copiii în pace! (III)

de Florentin Țuca | 11 aprilie, 2023 | Colecția de texte

(Partea I și a II-a ale textului, disponibile pe florentintuca.ro)

III. Atentate asupra relației dintre părinți și copii

Florentin Țuca, 12 aprilie 2023

Nu, nu sunt sociolog și, din păcate – păcatele mele! -, nici pedagog. Sunt doar un simplu părinte și-un observator și, cu aceste diplome înrămate pe peretele din fața mea, mi-am zis să merg mai departe în analiza nenorocirilor pe care lumea dementă în care trăim le afișează pe post de „valori” educaționale care să „inspire” și să „formeze” tânăra generație. Iar politicile, ideologiile, legile și moravurile promovate în acești ultimi ani m-au îngrozit de-a dreptul – printre altele – și prin multitudinea exemplelor de agresiuni la adresa raporturilor dintre părinți și copii. Mi-este imposibil să vin cu un inventar complet, să detaliez aceste distorsiuni în toată amploarea și grozăvia lor ori să anticipez dacă aceste exemple – culese cu preponderență din cazuistica lumii „civilizate”- vor fi sau nu văzute ca precedente de urmat, Doamne ferește!, și în jurisdicția noastră.

Până una alta, în continuarea revistei presei internaționale inițiată în capitolele anterioare ale acestui studiu, mă voi rezuma la două tipuri de tulburări relevante pentru preocuparea enunțată: programe instituțional-pedagogice prin care părinților li se ascunde în mod deliberat direcția de instruire a odraslelor lor (1) și imixtiuni brutale de scindare a acestor relații și de dinamitare a armoniei care ar trebui să le guverneze (2). Toate aceste omisiuni și agresiuni au avut efecte dezastruoase, unul fiind starea de cumplită dezolare și naufragiu pe care o încearcă oameni ai generației mele, care simt pe pielea lor că „dintre toate ce sunt, cel mai greu e să fii / nu copil de părinți, ci părinte de fii” (3).

1. Părinți ținuți la distanță de felul în care sunt concepute și aplicate programele școlare

În numeroase jurisdicții ale „comunității internaționale”, drepturile părinților de a-și ocroti în deplină libertate copiii și de a beneficia de exclusivitate în adoptarea unor decizii importante referitoare la sănătatea ori integritatea lor au fost nesocotite în repetate rânduri: proiecte de acte normative care vizează reducerea limitei de vârstă pentru validitatea consimțământului pentru vaccinare (inclusiv – sau, mai degrabă, „în special” – în cazul „vaccinării covid”) la 12 ani, cu scopul de a ocoli opinia pe subiect a părinților („the goal  was to «circumvent» parents who were denying their children access to Covid vaccines”) (de notat că unul dintre senatorii promotori ai inițiativei și-a argumentat-o susținând că „ar trebui să fim onești despre părinții în chestiune, pentru că unii chiar merită o blocadă legislativă”, iar „copiii știu ei înșiși când au probleme și când se află în grija unor părinți sau ocrotitori care nu-i iubesc” („we do need to be honest about all kinds of parents who are out here, and some really do need legislative circumvention… Young people know when they’re in trouble… they know when they are with a parent or guardian that is not loving them”); injectarea copiilor cu tratament experimental „anti-covid” ori vaccinarea sau efectuarea unor proceduri medicale de avort fără consimțământul sau știrea părinților; interdicția impusă societăților de asigurare, instituțiilor medicale sau cadrelor didactice de a dezvălui părinților deciziile referitoare la vaccinarea propriilor copii.

Politicile demente de bulversare a copiilor și adolescenților din perspectiva identității lor sexuale și de încurajare a acestora să-și „chestioneze” această identitate și să recurgă la tratamente hormonale ori la operații de schimbare de sex au fost promovate, foarte adesea, fără știrea părinților sau cu o premeditată secretomanie. Cazuistica ultimilor ani este foarte bogată în exemple extrem de triste pe acest subiect: legi sau proiecte normative care reglementează tema „identității de gen” cu ignorarea elementarelor drepturi ale părinților de a fi consultați („laws that seem to disregard basic parental rights”),  relevante în acest sens fiind normele adoptate în statul Oregon care permit minorilor de 15 ani să recurgă la tratamente hormonale sau intervenții medicale pentru „schimbare de sex” fără acordul părinților sau, de exemplu, propunerile legislative din Michigan, în temeiul cărora băiețeii ar dobândi „dreptul constituțional” de a fi castrați, iar fetițele ar beneficia de „dreptul constituțional” de a fi sterilizate pe calea histerectomiei sau a exciziei ovarelor, fără consimțământul propriilor părinți („Passage of Prop 3 will also give boys a constitutional right to be castrated and girls the right under Michigan’s constitution to be sterilized by way of a hysterectomy or the removal of their ovaries — all without their parents’ consent.”); raportul emis de The Defense of Freedom Institute for Policy Studies (DFI) conform căruia 8 școli regionale încurajează elevii să-și schimbe numele și pronumele „în acord cu identitatea de gen aleasă” „fără știrea și acordul părinților”, practică foarte des întâlnită și în Marea Britanie; politica adoptată de Academia Americană de Pediatrie de promovare a ideologiei transgender și de încurajare a opțiunii „de gen” a copiilor fără consultarea părinților și, în general, practica unor state americane și spitale de a promova „autonomia” copiilor privind „schimbarea sexului” chiar și la vârsta de 13 ani; decizia unei școli din Oregon de a înființa un club intitulat Queer & Sexuality Alliance în care pot avea acces elevi din clasele primare „fără acordul părinților”, decizie care a fost contestată cu indignare de aceștia din urmă; în același registru, programe „educaționale” derulate sub egida Proiectului Veritas care își propun în mod deschis să ofere lecții de folosire a jucăriilor sexuale unor copii „fără acordul părinților”; concedierea unei profesoare pentru încălcarea regulii de a ascunde părinților opțiunea copiilor pentru „schimbarea sexului”; interdicția aplicată unei mame de a intra în grădinița fiului ei de 4 ani ca pedeapsă pentru „îndrăzneala” acesteia de a protesta împotriva participării micuțului la o paradă LGBTQ; politica școlilor din New Jersey de a nu dezvălui părinților decizia elevilor referitoare la identitatea sexuală pentru a le asigura acestora din urmă o pretinsă „siguranță” („a policy that requires notification is a policy that makes students unsafe”); încercările de discreditare a părinților care se opun programelor „pedagogice” de îndoctrinare a copiilor prin spectacolele drag queen  sub pretextul că aceste proteste ar fi expresii „de extremă dreapta” sau „teorii conspiraționiste”; organizarea de parade ale „mândriei” și de spectacole cu vulgare aluzii pornografice în prezența minorilor fără ca asemenea evenimente să fie aduse la cunoștința părinților în avans sau chiar interzicerea expresă a participării acestora la asemenea spectacole din „rațiuni de intimitate și securitate”( „for participant privacy and safety, parents or guardians are not permitted in the event.”); lansarea de cărți dedicate copiilor („A Smart Girl’s Guide: Body Image”) în care fetițe de 3 ani primesc sfaturi despre schimbarea de sex „fără acordul părinților”; pledoariile unor doctori pentru aplicarea de tratamente hormonale și intervenții de schimbare de sex copiilor care au împlinit 7 ani „fără consimțământul părinților” etc.

De altfel, așa cum se afirmă în numeroase analize, fie că ascund părinților decizia copiilor de schimbare a sexului, fie că-i îndrumă să se închine zeilor azteci, fie că-i îndoctrinează prin promovarea teoriilor de rasă, fie că le prezintă imagini cu conținut sexual explicit ori alte idei periculoase, școlile ocolesc în mod frecvent autoritatea parentală în promovarea propriilor agende. („Whether hiding gender transitioning from parents, teaching children to pray to Aztec gods, promoting Critical Race Theory, exposing children to sexually explicit material, or teaching a litany of other harmful ideas, schools routinely circumvent parental authority to push their ideological agendas on students”).

Promovarea acestor agende se face, adesea, prin invocarea unor drepturi ale copiilor „la intimitatea de gen” care ar exclude, chipurile, posibilitatea părinților de a interveni în vreun fel (teză susținută până și de secretarul asistent pentru drepturile civile din Departamentul american al educației). ( „But transgender advocates argue that kids have a right to ‘gender privacy’ from parents who would’t be supportive of their kids’ transgendering. What this means is that ‘kids’ rights’ are really the school’s rights, the transgender advocate’s rights, the transgender specialist’s rights, everyone’s rights but the parents.”)

De altfel, și în jurisdicția locală se pregătește, pare-se, copierea planului de îndepărtare a părinților de unitățile de învățământ de vreme ce, potrivit unui recent proiect normativ, „accesul părinților în incinta școlilor și grădinițelor va fi permis numai în situația în care aceștia sunt „invitați”, „convocați” precum și în situații de urgență”.

2. Intervenții grosolane în scopul separării copiilor de proprii părinți

Exemplele în care părinților le sunt ascunse imixtiuni grave în viața intimă a propriilor copii sau nefaste încercări de corupere a acestora au fost însoțite, din nefericire, și de cazuri în care diverse instituții judiciare, administrative sau de învățământ provoacă rupturi în relația părinte-copil sau recurg la manevre de subminare directă a acestei relații.

Exemple de asemenea tentative au fost înregistrate, după cum ne amintim cu toții, în perioada de pretinsă „pandemie”: situații în care, din cauza „testării” covidian-„pozitive” a unui părinte, autorități administrative au solicitat în justiție și au obținut separarea acestuia de propriul copil, ori în care mame suspecte de „infectarea cu covid” au fost separate de proprii copii pe bază de ordin judecătoresc sau chiar apelul făcut de însuși prim-ministrul unei țări cu tradiții democratice pentru „microciparea” celor mici; campanii care, sub pretextul protejării bătrânilor („Nu-ți ucide bunica!”), au fost puse în lucru tot felul de mârșave tehnici de manipulare și control și grave tentative de divizare socială (cu titlu de exemplu, avertismentul lansat de jalnicul fost ministru al sănătății din Marea Britanie, care atrăgea atenția în trista perioadă a carantinei colective, că „persoanele tinere au devenit prea relaxate în ceea ce privește distanțarea socială și ar putea să își pună în pericol rudele datorită delăsării. «Nu-ți ucide bunica prin contractarea coronavirusului și transmiterea sa. Și poți să îl transmiți mai departe înainte să ai vreun simptom»”); cazuri în care, chiar în jurisdicția noastră, au fost lansate adevărate campanii de separare a nepoților de bunici, iar lansatorii de panică au fost, adesea, medicii – „eroi” care, „în linia întâi” „luptând”, au pledat insistent pentru separarea absolută și totală a tuturor celorlalte linii genealogice din spatele frontului („fac un apel la fel de insistent și către noi toți – copii și nepoți să îi protejăm pe părinții și bunicii noștri evitând să îi vizităm și să stăm în proximitatea lor întrucât putem fi deja contaminați cu coronavirus și putem fi asimptomatici și să le transmitem lor această maladie care a răpus deja atâtea vieți omenești.”); ori conflicte între generații (reale ori, poate, inventate) pe teme precum „vaccinarea”, susceptibile să creeze „prăpastii între copii și părinți”.

Încercări de imixtiune directă în relațiile de familie care au depășit simpla ascundere de informații au fost înregistrate și separat de nebunia totalitarismului covidian, mai ales în conexiune cu programele și agendele ideologiei woke-progresiste: proiecte normative precum cel din statul Virginia care își propune să reglementeze dreptul statului de a separa minorii care se pretind „trans” de părinții care, prin refuzul de a le recunoaște această „nouă identitate”, se fac vinovați de „abuz parental”; un proiect normativ din California în baza căruia instanțele judiciare ar putea ordona preluarea copiilor care se autodeclară „transgender” într-o custodie specială („temporary emergency jurisdiction„); în mod similar, un recent proiect legislativ irlandez care propune o „recunoaștere a identității de gen la orice vârstă” și consideră că „părinții care se opun deciziei copiilor de a-și schimba sexul reprezintă o problemă pentru statul irlandez care trebuie urgent rezolvată”; anunțul guvernului canadian care a apreciat că, atunci când vine vorba de opțiunea copilului de a fi „transgender” și de a apela la tratamente hormonale, castrări sau vaginoplastii, părinții acestuia devin veritabili dușmani dacă se opun acestei opțiuni și pot fi chiar încarcerați pentru o asemenea opoziție; mai mult, opțiunea de a califica refuzul părintelui de a folosi pronumele ales de copilul „transgender” drept „abuz parental” („a parent’s failure to call their child by the wrong pronoun could be considered child abuse”); în plus, sancțiunea privării de libertate pentru părintele care, invocând principiul libertății de expresie se încăpățânează să-și numească fiica „fiică” („when the man asserted that the principles of free speech allowed him to continue to call his daughter a daughter, British Columbia’s attorney general issued an arrest warrant against him and clapped him in jail”) (Părintele în cauză aflase că „tranziția” fetei sale începuse în școală ca rezultat al participării obligatorii la lecții de „educație” identitar-sexuală, iar școala, fără acordul său, i-a modificat numele și a impus utilizarea pronumelui masculin); declarația unui candidat pentru funcția de guvernator a statului Virginia conform căreia părinții nu au dreptul de a se amesteca în politicile educaționale ale școlii, iar dacă își exprimă opoziția cu privire la critica teoriei de rasă, toaletele unisex, sursele bibliografice referitoare la pedofilie, regula măștilor obligatorii sau discriminările rasiale în privința admiterii la facultate pot fi calificați ca „teroriști interni” („Parents are «domestic terrorists» if they disagree with Critical Race Theory, genderless bathrooms, libraries supporting pedophilia, mask mandates, and racial preferences for admissions”), teză susținută de jurnaliști la celebre publicații, precum The Guardian sau New York Times; politici ale platformelor QChat, evocate în capitolul anterior, susținute chiar de guvernul federal american!, care încurajează în mod direct minorii să se distanțeze de părinți și îi ajută chiar să-și găsească familii „înlocuitoare” („substitute family”), mai „prietenoase” și mai „înțelegătoare”, scopul final fiind acela al „eliberării” tinerilor „trans” de „înapoierea” și „mentalitatea retrogradă” a rudelor „non-affirming”; inițiative similare din partea unor organizații influente politic, precum un grup „pro-trans” din statul Virginia care se oferă să acorde ajutor minorilor „confuzi” privind identitatea lor sexuală („gender-confused”) și să-i ajute să-și părăsească familiile și să-și regăsească confortul în grija altor ocrotitori („to leave their families and rehome them with new queer friendly guardians instead”); ori demersuri ale unor organizații precum Pride Liberation Project care se oferă să acorde stimulente financiare tinerilor care fug de-acasă ori care se ascund de proprii părinți (aceeași organizație care a organizat o grevă a elevilor ca semn de protest împotriva unor proiecte normative care ar prevedea obligația școlilor de a comunica părinților intenția copiilor de a-și „schimba sexul”); de asemenea, poziții publice ale unor organizații precum Free Mum Hugs care susțin că pot înlocui cu succes mamele tinerilor ale căror opțiuni referitoare la „identitatea de gen” nu este recunoscută de propriile familii (Free Mom Hugs este o organizație non-profit din SUA, care susține drepturile persoanelor LGBTQ și promovează în mod deschis și ferm toate practicile de tratamente hormonale și schimbare de sex ale minorilor); decizii ale unor înalte organe administrative (precum Biroul de Drepturi Civile al  Departamentul american al educației (U.S. Department of Education’s Office for Civil Rights – OCR) care, după o anchetă efectuată în statul Georgia declanșată de plângerea unui părinte, a considerat că politica școlii respective de a impune toalete comune pentru băieți și pentru fete este „corectă”, iar plângerea părintelui contrariat este neîntemeiată; necazul părinților portughezi din Famalicão care, interzicând băiatului lor de a participa la cursuri de „educație civică” („citizenship„) care includeau propagandă pentru „egalitate de gen”, s-au trezit în situația de a fi acuzați că „pun în pericol formarea, educarea și dezvoltarea propriului copil” („jeopardise the formation, education and development of their own child”) motiv pentru care propunerea finală a fost de „scoatere a copilului din custodia părinților” și de plasare a lui în grija școlii; cultivarea unui sentiment al „vinovăției” copiilor că sunt „albi” și „privilegiați”, că profită de „sistem” și, în general, sunt „opresori ai minorităților”, presiuni al căror rezultat a fost că foarte mulți dintre ei (în special, fete) au decis că cel mai potrivit refugiu ar fi sanctuarul LGBTQ care, înainte de orice, îi propulsează la statutul de „erou”, capabil să „lupte” împotriva condiției de heterosexual alb („white-cis”) și să-și „afirme” noua identitate și „politicile inclusive” și, peste toate, să protesteze împotriva părinților neînțelegători și retrograzi („unsupportive”); profunda îngrijorare a părinților în fața adeziunii sau tentației de a adera pe care proprii copii o exprimă în fața mirajului „tribului trans” („trans-tribe”), o religie în devenire care le oferă nu doar răspuns la dileme intime, ci și un soi de „pașaport de popularitate” („this not only offers what seems like an answer to their distress – it also gives them a passport to popularity”), și ocazia de a-și exprima dorința de distanțare rebelă de mama și de tata; inițiativa organizației satanic intitulate Templul Satanic („The Satanic Temple”) de a organiza o activitate satanic intitulată „After-School Satan Club”, o „alternativă sigură și incluzivă la organizațiile religioase care recurg la amenințări privind veșnice blesteme pentru a-și face copii prozeliți” („a safe and inclusive alternative to the religious clubs that use threats of eternal damnation to convert school children to their belief system”); cererea de chemare în judecată formulată de însăși Asociația Americană a Drepturilor Civile (ACLU) împotriva unei școli întrucât nu ar fi permis organizației After-School Satanic Club desfășurarea de activități în spații ale școlii; în fine, la finalul listei nelimitative de exemple, declarația solemnă a unui profesor american, preluată de New York Times, conform căreia, „dacă părinții tăi nu-ți acceptă identitatea de gen, de acum înainte, eu sunt mama ta”(!)

Unul din obiectivele asumate explicit de asemenea politici, mișcări și inițiative este însăși abolirea familiei tradiționale pentru că aceasta ar reprezenta, conform autoarei feministe Sophie Lewis, „cadrul în care au loc cele mai multe violuri și cele mai multe crime de pe fața pământului” și „nimeni nu este mai susceptibil să te jefuiască, să te agreseze, să te șantajeze, să te manipuleze sau să te zdrobească așa cum este propria familie” („The family is where most of the rape happens on this Earth, and most of the murder. No one is more likely to rob, bully, blackmail, manipulate, or hit you, or inflict unwanted touch, than family.” Abolish the Family: A Manifesto for Care and Liberation). Din această perspectivă, familia este o molimă pentru că ar „privatiza grija” („to privatize care”) pentru copii, „ar transforma dragostea și intimitatea în abuz, dominație și lipsuri” („warp love and intimacy into abuse, ownership, scarcity”), iar iubirea parentală nu ar mai reprezenta decât „un contract prost care se pretinde  necesitate biologică” („a shitty contract pretending to be biological necessity”). Prin urmare, alternativa ar fi plasarea copiilor în grija statului sau a comunității („communal childcare”).

Din fericire, în ciuda numeroaselor exemple de legiuite nelegiuiri, există și semnale optimiste care probează consistente resurse de decență și normalitate. Statul Florida, de exemplu, s-a alăturat recent pe lista entităților care incriminează aplicarea de „tratamente de gen pentru minori” („gender affirmation treatments for minors„), inclusiv tratamente hormonale de blocare a pubertății și operații susceptibile să mutileze pe viață  („including hormone blockers and surgeries that could disrupt the natural biological processes of those children for the rest of their lives”). Activiștii „trans” s-au arătat foarte supărați din cauza unor asemenea inițiative și s-au declarat dispuși chiar să părăsească, în semn de protest, Florida.

În plus, relativ recent, republicanii din Camera Reprezentanților au promovat Legea privitoare la drepturile părinților („the Parents Bill of Rights Act”) care ar obliga școlile să publice toate programele de învățământ, să ceară acordul părinților când vine vorba de „opțiunea” unui copil pentru „schimbarea sexului” sau  a „schimbării numelui ori pronumelui” și să renunțe la orice idee de urmărire penală a părinților îngrijorați de educația copiilor lor. Este un proiect calificat de politicieni democrați ca „fascist” sau ca „promotor al cenzurii cărților în școlile publice” și este în vădit contrast cu demersurile Asociației Naționale a Consiliilor Școlare („the National School Boards Association“) care, în 2021, acuza părinții îngrijorați și revoltați de programele pedagogice din școli de „terorism intern” („domestic terorism”). Cu toate acestea, acest ultim proiect legislativ, deși are mici șanse să treacă în Senatul dominat de democrați, se încadrează în seria recentelor semne de trezire a societății americane și de respingere a propagandei sataniste de completă bulversare a copiilor.

2. Nefericirea și nenorocirea pe care le încearcă unii părinți

Toate aceste politici aberante de îndoctrinare și de corupere a copiilor a avut și are un efect nefast atât asupra lor, cât și asupra familiilor și, mai ales, asupra părinților lor.

Pot depune eu însumi mărturie despre calvarul unui amic, confrate avocat american, care s-a trezit, într-o bună zi, că băiatul lui a „devenit” fetița lui, cu organe sexuale și nume care se vor adaptate noii percepții despre propria-i identitate. Neavând acordul lui, prefer să nu intru în detalii.

Am, însă, acordul unei mame românce pe care nu o cunosc, care, după publicarea episodului anterior al acestui foileton, mi-a trimis o scrisoare cutremurătoare despre decizia de a se repatria din Canada tocmai din cauza ororilor promovate în politica educațională din această țară și care au avut un efect devastator asupra fetei sale. Profitând de acordul dânsei, redau mai jos câteva fragmente:

Vă scriu mai jos povestea mea pe scurt. Am trecut prin foarte multe, și am decis să nu țin secrete detaliile, pentru că și mie mi-au lipsit informații și avertizări la timpul potrivit și m-au luat toate pe neașteptate, printr-un șoc puternic. Am trăit în Canada 20 ani, iar din toamna lui 2021 m-am repatriat de urgență în România, refugiindu-mă ca să îmi salvez copiii. Am 4 copii, toți născuți în Canada.

 (…)

În primăvara lui 2021 am descoperit cu uimire că fata mea de 16 ani atunci, vrea să devină băiat, îndoctrinată fiind de școală. Am fost șocată să aflu că în Canada pot să îi dea hormoni și să îi facă operația de mastectomie etc. fără știrea părinților. Era o atmosferă de contagiune generală printre toți copiii de acolo, în special printre fete. Deja pe o rază de 2 km, aflasem și despre alte fete cu care ne întâlneam în parc că aveau aceste gânduri, plus gânduri de sinucidere și self-harm, se tăiau pe mâini… Unele fete erau din familii bune de români educați, credincioși, care mergeau la biserică. Erau și acei părinți disperați, îngrijorați, dar le era greu să ia decizia să lase tot, toată viața lor din Canada, casă, joburi, și să fugă. Spuneau că tot ce pot să facă este să se roage la Dumnezeu.

Eram într- o stare de stres și îngrijorare majoră, nu știam ce să fac. Când în iulie 2021 s-a dat legea că pe mine ca părinte mă pot băga la închisoare 3-5 ani dacă nu sunt de acord să îmi ia copilul și să-l mutileze sau dacă mă opun să îmi numesc fata „băiat”, atunci am simțit că fie ce-o fi, nu mai putem rămâne în Canada.

Sunt bineînțeles multe de povestit, detalii care s-au întâmplat. (…)

Văzând că fata mea avea un comportament total împotriva familiei și împotriva noastră ca părinți, se ambiționa să facă exact opusul față de orice sfaturi i-am fi dat noi, am considerat ca e mai bine să nu îi spunem că motivul principal pentru care am venit în România este să o salvam pe ea de ea însăși, de aceasta disforie indusă mental de școală și de profesorii activiști lgbt. Nu am vorbit cu ea de 2 ani despre ideea exprimată atunci, că ar vrea să își schimbe sexul. Nici ea nu a mai pomenit de această idee și atunci noi am sperat că lucrurile merg poate spre bine, nefiind în aceeași societate îndoctrinată. Totuși, ea continua să se comporte nonconformist, e tunsă scurt, poartă numai haine unisex, fără anchior sau decolteu… etc. Ea s-a împrietenit cu un coleg de clasă aici în România, cu care își petrece tot timpul liber, pe care l-am primit de multe ori în casă și care a dormit de multe ori în camera ei. Cu toate acestea, ea spunea că el nu e „boyfriend”, ci doar „best friend”. În ciuda libertăților pe care i le acordam, acum când a împlinit 18 ani, fata mea a dispărut de acasă cu bagaje cu tot, ajutată de prieten și apelând la minciună, ca noi să o lăsăm singură să dea o petrecere de ziua ei, când ea de fapt avea aranjat să își care lucrurile din casă.

În final, ea lucrează, are serviciu, și-a închiriat o garsonieră aproape de casa acelui prieten. Riscul ca ea să nu termine liceul este enorm.

Deși pare la prima vedere o idilă, romanță cu acest prieten, am aflat de curând că el se exprima în fața mamei lui că iese afară cu „colegul” atunci când vorbea de ea. Această informație m-a dat peste cap complet.

Cel mai teamă îmi este ca el să nu o ajute să facă acțiuni de schimbare de sex. Nu pot înțelege de ce ar ajuta-o pe fiica mea să își distrugă corpul și mintea, dar îmi este totuși teamă de eventualitatea ca și el să fie foarte îndoctrinat de ideologia woke numai prin intermediul internetului.

Am anunțat acum câteva zile la școala lor faptul că ea s-a mutat de acasă și că lucrează, ceea ce o pune în situația de a risca să nu termine școala. Am încercat să explic și conjunctura din Canada, de ce am plecat de acolo… Cei de la scoală, profesori, directoare, nu aveau nici cea mai mică idee de acest curent woke, lgbt, trans… și probabil că povestea mea li s-a părut incredibilă… Toate articolele și video-urile pe care le știam erau în limba engleză.

(…)

Colegul/ prietenul fetei mele părea un băiat cuminte, învață bine, vrea să studieze la universitate, profesorii au o impresie bună despre el… însă e genul care stă tot timpul cu ochii în computer și pe internet. Nu are nici o activitate în aer liber, nu merge nicăieri, și este posibil să fi pierdut legătura cu realitatea, trăind într-o lume virtuală, în jocuri pe internet. El stătea înghesuit, 3 persoane într-o garsonieră și acum profită de rebeliunea fiicei mele. Nu s-a mutat cu ea, în principal deoarece el are 17 ani și încă depinde de mama lui, dar poate petrece timpul liber la garsoniera închiriată de fata mea prin munca și sacrificiul ei. Nu pare să îi pese dacă ea nu va termina liceul din cauza muncii continue la care se supune (școală/serviciu).

Situația e incertă și sunt până peste cap de îngrijorată. Nu îmi vine să cred că după atâtea sacrificii de a ne refugia aici în România în asemenea grabă, e încă riscul enorm ca fiica mea să fi ajuns tot în influența ideologiei woke și să fie manipulată de un băiat care să vină în sprijinul acestor deviații și a schimbării de sex…

Mă rog și mă voi ruga cât pot de mult ca ea să nu se mutileze și să revină la un normal.

(…)

Evident, exemplele relevante nu sunt reductibile la asemenea experiențe personale și sunt mult mai numeroase. Cu gândul la ele, în ultima amară vreme, mă întreb tot mai des -întrebări-de-nu-le-știe-nimeni-răspunsul- cum mai este să fii părinte de nou-născut în lumea asta în care „părinți am ajuns/ de-o vecie-i mereu zguduită de plâns”.