Așa cum am mai zis-o în repetate rânduri, unul dintre cel mai tari simboluri ale lumii civilizat-euro-atlantice este, după mine, wrestling–ul, ca șaormă cu de toate: spectacol ultra-televizat, plin de sclipiciul mega-reclamelor; fetișizarea corpului și a mușchilor ca deziderat suprem al dezvoltării personale; ideea de cafteală all-inclusive; și, peste toate, mimarea competiției, a confruntării și-a triumfului, ca surogat perfect al simulacrului. Trecerea anilor nu mi-a schimbat părerea: wrestling–ul este cea mai adecvată reprezentare a simulației în care trăim, o lume în care regizorii știu că actorii știu că spectatorii știu că toată lumea știe că este parte la spectacolul mimat, indiferent că spectacolul mimat se numește democrație, meritocrație sau pandemie.
Pe fondul acestei convingeri, n-am fost deloc surprins să aflu că, recent, în Marea Britanie, biserica Saint Peter din Shipley a fost transformată în lăcaș de wrestling („wrestling church”), un sacru ring de bătăi ritualice organizate de Gareth Thompson, fan creștin de box festin. Potrivit acestuia, cafteala simulată este perfecta expresie a luptei dintre bine și rău („wrestling is all about good versus evil”), iar ringul de wrestling este reprezentarea infailibilă a opoziției dintre David și Goliat și, respectiv, Cain și Abel („When I became a Christian, I started seeing Bible stories in the wrestling ring — like David and Goliath or Cain and Abel. I thought, ‘We could tell these stories here‘.”). Ce legătură este între opozițiile David-Goliat și Cain-Abel nu mi-e clar, dar să nu ne încurcăm în detalii. Vorbim, așadar, de un ring de bătaie, fost club de noapte, fostă biserică, devenită astăzi, în acord cu vorbele patronului, o „debandadă organizată” („organised mayhem”), gazdă primitoare a enoriașilor de toate felurile, de la copii entuziaști, la fani tatuat-golani („from excited children to tattooed wrestling fans”). Este, pare-se, un lăcaș post-modern de ultimă generație, upgraded, evident, în care, după o scurtă rugăciune („a short prayer”) urmează două ore de acțiune („two hours of action”), cu credincioși pioși și din priviri lăcrimoși, mesmerizați și încântați de gladiatori-predicatori („with fans cheering and waving foam fingers as wrestlers tumble through the aisles”). Organizatorul spectacolului, patriarh-boxer („preacher and a performer”), cunoscut în mediile academico-angelico-golănești ca Gareth Angel, este adesea văzut purtând chiloți pe care scrie „Roagă-te, mănâncă, luptă și repetă” („Pray, Eat, Wrestle, Repeat”) și și-a clădit cariera, pare-se, sub deviza „Faianța mi-a zidit speranța” („The Rock gave me hope”). (Vă cer clemență pentru traducerile mele nu tocmai à la lettre; îmi mai lunecă penița din cauza evlaviei.) În orice caz, mândru că wrestling-ul l-a ajutat să supraviețuiască și că i-a devenit pasiune („Wrestling helped me survive — and now it’s become my passion.”), Înalt Prea Gladiatorul Thompson a botezat deja 30 de păgâni în chiar primul an de existență și și-a propus două mari obiective: întâi, extinderea bisericii-ring în toată Marea Bringului și, doi, de-o da domnul Bătăuș, într-o bună și celestă zi, înființarea unei biserici proprii, pe râu în joasă, mai trainică și mai frumoasă („Thompson hopes to take Wrestling Church to more cities across the UK and dreams of starting his own church one day”).
Proiectul angelicului Angel nu mă surprinde deloc. Zic asta nu doar pentru că se potrivește mănușă cu simbolistica pe care eu o asociez wrestling-ului, ci și pentru că el se asortează perfect cu alte trei trenduri în vogă ale civilizației occidentale, în general, și ale „creștinismului” anglican, în particular.
Întâi, scăderea alarmantă a interesului și a nevoilor oamenilor pentru cultivarea și grija sufletului și a spiritualității creștine. Potrivit unor statistici de ultimă oră, mai puțin de 2% (doi la sută!!!) dintre englezi frecventează regulat biserica și se bucură de slujbele religioase. Asta și în condițiile în care al lor mare rege și șef al bisericii anglican-„creștine”, însuși Charles al III-lea, a semnat recent un comunicat de celebrare a finalizării Ramadanului, moment salutat ceremonios și de premierul Keir Starmer care a ținut să deplângă vremurile grele pe care le trăiesc musulmanii în Marea Britanie („difficult time for Muslims in the UK” ). Cât despre postul creștin și Sărbătoarea Învierii Mântuitorului, a se omite subiectele, mai ales în comunicate publice, că-s mult prea incorecte politic și-n vădit dezacord cu religia oficială a progresismului woke.
În al doilea rând, însuși termenul de „biserică” pare să fi devenit problematic în sine, cam demodat și arhaic, numai bun de scos din dicționar. Scriam recent că Biserica Anglicană, din dorința de a redeveni relevantă și-n ton cu tonurile („desire to be relevant and modern-sounding”) a inițiat o veritabilă campanie de înlocuire a termenului „church” cu, ce credeți?, „new thing”. Pentru că, prin definiție, biserica este veche și conservatoare, noi trebuie să-i dăm noul ca nou nume și s-o transformăm în club, bar sau, iată, ring de wrestling. Din erezie-n erezie până la pornografie… (Este adevărat că, potrivit dogmei creștin-ortodoxe, eretica biserică anglicană ar trebui pusă-ntre ghilimelele ca „church”, dar asta este o discuție teologică mult prea profundă și mult prea departe de înțelegerea mea, așa că mai bine-mi văd de borșul propriu).
În fine, chiar dacă, la limită, am păstra biserica și slujba religioasă la locul lor, s-ar cere, zic unele voci, o adaptare, o modernizare, o reinterpretare, o găselniță în acord cu progresul științifico-ideologic, ceva de genul combinației între liturghie și exercițiile yoga, exact-exact tipul de combinație promovat de prima femeie-pastor care a predicat într-o moschee norvegiană (Doamne-Doamne, ce exemplu de diversitate, echitate și incluziune, așa ceva mai rar!). Este vorba de Sunniva Gylver, susținătoare a căsătoriilor între persoane de același sex și a „dreptului” la avort, care, ca femeie-pastor, a predicat în cheie yoga în fața regelui Norvegiei.
Carevasăzică, roagă-te, mănâncă, luptă și repetă: wrestling, yoga și credință, rege, bal și pocăință.
Pentru că suntem în preajma celebrării Învierii Mântuitorului nostru Isus Hristos, găsesc că este o foarte bună oportunitate să punem în dezbatere cauza ieroschimonahului Nil Dorobanțu, un preot contestat și hulit de comuniști, de securiști și de farisei, dar iubit și adulat de enoriași și de mireni, un nebun întru Hristos care, cu biserica în spinare, potrivit propriei credințe, a venit de la Dumnezeu și a mers către Dumnezeu.
În slujba acestui exercițiu, am avut bucuria să pot dialoga cu Părintele Ionel Dumitru Adam, unul dintre cei mai competenți analiști, dacă nu chiar cel mai competent exeget al vieții și al operei Părintelui Nil Dorobanțu.
Autor al unei formidabile munci de căutare, aranjare, tipărire și arhivare a documentelor relevante pentru viața și opera Părintelui Nil, strălucit lector la conferințe de rememorare și redescoperire a moștenirii lăsate de ieroschimonahul Nil Dorobanțu și, peste toate, un înflăcărat îndrăgostit de Nil Dorobanțu, Părintele Ionel Dumitru Adam ne-a ajutat să înțelegem mai bine atât cine a fost Nil Dorobanțu, dar și importanța învățămintelor „Sfântului desculț”.
🌐 Citește cartea „Ieroschimonahul Nil Dorobanțu. Nebun pentru Hristos și flacăra vie a monahismului secolului XX”, îngrijită de Preotul Ionel Dumitru Adam: https://floareadeapril.ro/produs/scrieri-1-nebun-pentru-hristos-si-flacara-vie-a-monahismului-secolului-xx/
🌐 Citește cartea „Cuviosul părinte Nil Dorobanțu cel nebun pentru Hristos”, de Sergiu Ciocârlan: https://magazin.familiaortodoxa.ro/magazin/cuviosul-parinte-nil-dorobantu-cel-nebun-pentru-hristos/
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate: Mail: alina.pintica@tuca.ro
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.
Și ne-a oferit motive de optimism: cu tineri atât de bine și frumos conturați, lumea nu poate rămâne, pentru prea mult timp, strâmbă.
Însă tot Rareș, câștigător al marelui premiu de la „Românii au talent” (ediția 2023), ne-a amintit că avem o importantă răspundere: să îngrijim curățenia sufletească pe care el și mulți alți tineri o probează, să le protejăm curajul, încrederea de sine și credința, să apărăm familiile și virtuțile în care ei s-au format, să prețuim fantasticul lor spirit.
Într-un pasaj care m-a emoționat, Rareș mi-a spus că e încă prea mic ca să vadă defectele lumii. Eu îi doresc să nu le vadă nici la maturitate. În schimb, să rămână fidel talanților primiți, să-i înmulțească și să ne ofere aceste daruri, cu generozitatea de acum, și mai departe. Îți mulțumim, Rareș!
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate: Mail: alina.pintica@tuca.ro
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.
Licențiat în istorie și istoria artei, titular al unui master în socioantropologie istorică, doctor în arte vizuale, profesor universitar habil la departamentul de Discipline teoretice din cadrul Universitații de Artă și Design din Cluj-Napoca, Bogdan Teodor Iacob s-a remarcat, în ultimii ani, prin curajul și verticalitatea cu care s-a opus pornirilor totalitare care-au prins viteză din 2020 încoace.
Am vorbit cu Bogdan Iacob despre miza și amploarea schimbărilor geopolitice de azi, despre actuala criză de relevanță a Europei vestice și despre poziționarea României între polii de putere actuali, dar și despre lecțiile învățate din psihoza colectivă din perioada 2020-2022, despre amenințarea instalării regimurilor totalitare tehnocratice.
În fine, l-am întrebat pe profesorul Bogdan Iacob ce anume ne arată arta contemporană despre lumea de azi.
🌐 Pentru publicitate și alte parteneriate: Mail: alina.pintica@tuca.ro
Dreptul de reproducere directă sau indirectă a informațiilor din cadrul podcastului „Pe Drept Cuvânt” este permis doar în acord cu respectarea legislației privind drepturile de autor, cu mențioarea sursei și includerea link-ului către conținutul nostru video.
Agitație și fierbințeală mare, pe toate fronturile… Nu le mai inventariez, că-mi risc și concentrarea, și rigoarea, și răbdarea. Cert este că atmosfera bubuie din cauză de scurtcircuite, scântei legate-n serie, explozii peste tot, andrele băgate-n toate prizele realității.
Pe acest fundal, anatomia sfidează morfologia și morfologia chiuretează anatomia; meritocrația face genuflexiuni în fața genocrației; democrația caută să se salveze prin eutanasie; alegerile libere își vor confirmarea prin anulare absolută; statul de drept stă de-a dreapta strâmbului; dreptul internațional iscălește tratate și convenții de bună cooperare cu politicul real, marțial și comercial; pacea își cântă slavele prin salve de drone; sensurile își jubilează plinătatea prin antonimie; cum ziceam, andrele în toate prizele realității.
Pentru toată nebunia asta, unii dau vina pe Trumputinescu. Ba c-ar fi prea țicnit, sau prea naționalist, populist, securist și comunist, ori prea mistic; ba că-i rusofil, putinist, kaghebist sau extremist; ba c-a fost ales și-i simpatizat de deplorabili, analfabeți, anti-vacciniști și conspiraționiști; ba că ignoră cuceririle științei și se împărtășește cu pseudo-religie; ba c-ar fi legionaroid, tabloid sau asteroid; ba că nu înțelege beneficiile celei de-a nu-știu-câta revoluție trans-umanist-industrială; ba c-ar fi contra valorilor, valorilor și valorilor; ba că-i prea blond cu ten de fond, prea roșcat sau coafat, prea oranj ori mansardă-deranj; ba că nu gustă savoarea diversității, echității și sensibilității; ba că, mai pe scurt, a fost ales fără să fie desemnat; ba, într-o singură vorbă, și mai scurtă, că există.
În fapt, pentru toată nebunia asta, nu Trumputinescu, cu toate păcatele lui, cele de mai sus sau altele, e de vină. Mai important decât orice, Trumputinescu reprezintă, cum se zice la șablon, un simptom și nu o cauză. (El este, în realitate, o abstracțiune; îl puteți porecli cum vreți, Orbanescu, de exemplu; sau Populescu, Conservatorescu, Normalescu ori Firescu, dacă vă convine mai mult.) Cauza alegerii lui, cu majuscule, pare să fie alta: Energia care vibrează la parterul nebuniei însăși, Energia care-și simte dreptul de vot în sens a-electoral, ca drept-răcnet-de-zicere, Energia care se adună să voteze nici pentru, și nici contra, unei persoane în sine (am depășit demult stadiul alegerilor „pozitive” și, de ceva vreme, și al ălora „negative”), ci să voteze pentru gânduri de bună-stare, bun-simț, bună-cuviință și bună-așezare. Energia-drept-răcnet-de-zicere…
Energia care, drept-răcnet, dă glas unei voci colective ce dorește a spune lucrurilor pe nume și care vrea să voteze pentru adevăr.
Pentru dreptul copiilor de a crește inocenți și sănătoși și de a face școală autentică, de a zâmbi nemascați, de a citi povești cu zâne, de a afla toate la timpul lor și de a nu admite că Albă-ca-Zăpada este neagră ca smoala; pentru dreptul femeilor de a-și redobândi recunoașterea în dicționar și de a fi considerate altfel decât ca purtătoare de uter sau ca părinte-numeral; pentru dreptul bărbaților de a-și detoxifia masculinitatea și de a se dezintoxica de ideologiile care-i obligă să menstrueze.
Pe urmă, pentru dreptul comunităților de a re-simți, în profunzime, liantul care le încheagă, fie el un grai, un poem, un imn, ori un mit; pentru dreptul lor de-a re-simți că buna lor pravilă este, înainte de orice, un bun simț și o bună rânduială, iar verdictele din slujba ei se întemeiază pe silogisme și dovezi, iar nu pe suspiciuni și presupuneri; pentru dreptul copiilor, femeilor și bărbaților care dau sens comunității de-a re-simți, laolaltă, în comuniune, că ei aspiră și conspiră și speră împreună întru ceva etern uman și înălțător; pentru șansa comunităților însele de a fi conduse nu de lichele, impostori și trădători, ci de patrioți competenți și harnici care-și vorbesc limba maternă altfel decât în sloganuri de rumeguș.
Apoi, pentru dreptul oamenilor de a-și apăra țările împotriva guvernelor lor, pentru că asta înseamnă, cum bine zicea cineva, patriotism; pentru dreptul oamenilor de a cere guvernelor lor să urmeze calea păcii, pentru a nu uita și-a repeta istoria; pentru dreptul oamenilor de-a nu-și ignora trecutul, ca să nu rămână orfani; pentru dreptul oamenilor de-a zice ce-au a zice fără a fi îmbotnițați și de-a simți, în esența lor, esența libertății.
Pentru dreptul oamenilor la demnitate și decență; pentru a avea pe masă hrană și nu lăcuste; pentru a se opune promovării mândriei ca pride-virtute; pentru a se desprimăvăra în iarăși primăvară fără ca primăvara să fie etichetată climate-change; pentru a refuza injecțiile cu speranță deșartă și perfuziile cu promisiuni digitale; pentru a gusta frumosul frumos din artă și din cărți; pentru a se bucura de spectacole de teatru, muzică și jocuri sportive fără împachetarea lor în blasfemii și drăcovenii.
Pentru dreptul limbii de-a rămâne expresia Adevărului și pentru dreptul cuvântului de-a-și păstra mandatul Sensului.
În fine, pentru dreptul nostru de-a ne împotrivi pasiunii diavolilor de-a se juca de-a Dumnezeu.
