de Florentin Țuca | aug. 14, 2023 | Colecția de texte
Cândva, în urmă cu vreun an, am fost invitat de o universitate din Ardeal la o dezbatere despre criza contemporană a drepturilor omului, în general, și a libertății de expresie, în particular, ocazie cu care, spre finalul evenimentului, participanții au asistat și la lansarea volumului meu de eseuri, intitulat „Adevărul în căutare de Minister”. Titlul, o aluzie la premonițiile orwelliene referitoare la dictatura cenzurii, a fost folosit de una dintre gazdele evenimentului – profesor universitar cu nume secret – ca bun pretext pentru o urare plasată în finalul discursului de deschidere a conferinței. Spre stupoarea mea, însă, urarea a căzut ca un blestem, pentru că – îmi amintesc perfect – ea a venit ca expresie a „speranței” că „Adevărul nu va fi nevoit să caute prea mult și-și va găsi, cât mai curând, Ministerul”!
Iată că, la un an amar de vreme, dorința amfitrionului meu s-a împlinit, titlul meu a devenit desuet, iar Istoria a scutit Adevărul de căutări anevoioase și complicate și i-a pus Ministerul pe tavă de argint. Este o ofrandă pe care lumea întreagă o aduce, astăzi, distopiei.
Și, când spun asta, am în vedere, în special, campania de cenzură inițiată după asasinarea președintelui J.F. Kennedy (prin prima denunțare istorică a așa-numiților „conspiraționiști”), amplificată după 9/11 (în temeiul așa-numitului „war on terror” în baza legislației Patriot Act) și devenită furibundă după martie 2020 (pentru anihilarea oricăror opinii neconforme cu versiunea oficială asupra evenimentelor și, în special, asupra așa-numitei „pandemii”). Această ultimă fază este, în fapt, darea în clocot a unei aspirații mondial-dictatoriale, probată de o mulțime de oficializări forțate ale „adevărului” istoric.
Relativ recent, de exemplu, chiar pe 4 iulie, în ziua aniversării Independenței, un judecător federal american a pronunțat o decizie epocală prin care a constatat că autorități reprezentând guvernul federal s-au făcut vinovate de „cel mai dur atac împotriva dreptului la liberă exprimare din întreaga istorie a Statelor Unite”. Analizând probele prezentate în cazul Missouri vs. Biden, judecătorul Terry Doughty a constatat că ele dovedesc existența unui scenariu aproape distopic („almost dystopian scenario”), că guvernul federal a forțat ilegal companiile care patronează rețelele sociale digitale să înlăture sau să blocheze, după caz, mesaje sau idei contrare versiunilor oficiale asupra evenimentelor contemporane (în special asupra recentei crize sanitare) și a denunțat cooperarea autorităților federale cu titanii din Silicon Valley la suprimarea teoriilor privind originea de laborator a virusului Covid-19, ineficiența măștilor și a carantinelor ori periculozitatea „vaccinului”. În finalul deciziei sale, judecătorul Terry Doughty a venit cu concluzia că, „în timpul pandemiei, guvernul american și-a asumat un veritabil rol de orwellian Minister al Adevărului” („During the Covid-19 pandemic […] the United States Government seems to have assumed a role similar to an Orwellian ‘Ministry of Truth‘”). În baza acestor constatări, respectivul magistrat a ordonat, cu titlu preliminar, stoparea acestor imixtiuni (un soi de ordonanță președințială), decizie contestată de autoritățile federale pe calea apelului[1].
Analizând fragmente ale acestei decizii și dezbateri pe marginea ei, mi-am adus aminte, separat de conferința și „urarea” evocate în debut, de o mulțime de frustrări trăite în anii acelei crize fabricate în laboratoarele ideologice și de faptul că virusul Frică-19(84) s-a dovedit mult mai periculos și vătămător decât Covid-19[2]; de aberantele reglementări administrative care limitau frenetic drepturi și libertăți constituționale și care transformaseră statul de drept în dictatură medicalo-marțială[3]; nu în ultimul rând, de virulentele atacuri la adresa libertății de expresie și de îndârjirea și ferocitatea cu care cărturari celebri din jurisdicția locală cereau întemnițarea „conspiraționiștilor”, a „anti-vacciniștilor” și a „negaționiștilor” care îndrăzneau să pună la îndoială orice cuvânt din versiunile oficiale.[4]
Dincolo de toate aceste rememorări neplăcute și multe alte ofuri legate de perioada de tristă amintire, recenta decizie explozivă din jurisprudența americană, evocată mai sus, mă amărăște pentru că cenzurarea liberei expresii în vremea crizei libertății a fost nu un element cu specific național american, ci un virus planetar, iar acest virus suferă de numeroase mutații periculoase și în prezent. Cu voia dumneavoastră, m-aș aventura să încropesc un scurt inventar pe care l-aș începe chiar cu America de Nord.
Asta pentru că, în SUA, Ministerul Adevărului, deconspirat în decizia judecătorului Doughty, a avut și are, încă, frați și surori. De exemplu, imediat după ce fostul președinte Obama a semnalat că „dezinformarea în epoca digitală reprezintă o amenințare fără precedent la adresa democrației” („unprecedented crisis for democracy”)[5], iar autoritățile ar trebui să combată „informația toxică” („toxic information”) pentru a proteja populația („keep us safe”)[6], administrația americană a decis constituirea unui Consiliu Guvernamental al Dezinformării, subordonat Departamentului Securității Naționale (Disinformation Governance Board under the Department of Homeland Security) a cărui activitate a fost, este drept, suspendată.[7] În ciuda acestei suspendări, libera expresie de pe platformele digitale este, în continuare, atent supravegheată și cenzurată. Bunăoară, în temeiul unui act normativ intitulat – acronim orwellian – RESTRICT (Restricting the Emergence of Security Threats that Risk Information and Communications Technology), calificat ca mult mai sever decât Patriot Act („Patriot Act on steroids”), funcționari și autorități din zona securității naționale au competența de a eticheta discreționar drept „dușmani” persoane fizice sau juridice și de a le interzice accesul pe diverse platforme și aplicații, de a le aplica amenzi de până la 1 milion de dolari sau sancțiuni privative de libertate de până la 20 de ani.[8] Un alt exemplu este entitatea intitulată Centrul de Analiză a Propagandei Străine Agresive (Foreign Malign Influence Center) al cărui obiectiv declarat este combaterea „interferențelor străine” în alegerile americane și a „dezinformării” în general.[9] În plus, restricții severe privind libera expresie au fost reglementate și în state ale federației, precum California unde, în temeiul Legii 2098 (Assembly Bill 2098), au fost introduse sancțiuni extrem de severe pentru „dezinformări” legate de „vaccinuri”, inclusiv revocarea autorizațiilor de practică ale profesioniștilor din corpul medical.[10] În plus, Agenția de Securitate a Infrastructurii Cibernetice (The Cybersecurity and Infrastructure Security Agency – CISA), deși are ca principală misiune protejarea sistemului informatic de violuri cibernetice, s-a comportat, și ea, în ultima vreme ca minister al cenzurii.[11]
Dacă vi se pare că visul american nu este așa de seducător precum părea la prima strigare, puteți încerca ceva mai bun trecând granița în Canada, dar mă tem că riscați s-ajungeți direct în puț, pentru că ea este o jurisdicție în care, în vremea pretinsei „pandemii”, au fost adoptate unele dintre cele mai draconice restricții de pe glob, inclusiv (ori, mai ales) în privința dreptului fundamental numit libertatea de conștiință și de expresie. Celebra revoltă a camionagiilor din iarna lui 2022, întâmpinată cu imensă simpatie în întreaga lume, a fost tratată extrem de autoritar și agresiv de guvernul canadian, iar Ministerul Adevărului înființat pentru gestionarea ei (The Freedom Convoy Commission) a decretat că orice opinie dizidentă este ilegală dacă autoritățile publice o declară ca atare (!)[12]. Statul de drept, statul dreptului, devenise, atunci, dreptul statului („’the rule of law’ is revealed to be nothing more than the law of rule“- James Corbett).[13] De altfel, Canada se mândrește cu un Minister al Adevărului cu funcționare permanentă, Communications Security Establishment (CSE), organism a cărui misiune principală este, în temeiul legii Bill C-11[14], „combaterea dezinformării”, inclusiv pe calea somării unor companii precum Spotify, Tik Tok sau YouTube, de a îndepărta de pe platformele lor digitale informații „dăunătoare” („harmful”), făcând apel, de nevoie, la ochiul vigilent al „comisarului pentru siguranță digitală” („digital safety commissioner”).[15]
Dacă nici Canada nu mai e ce-a fost, trecem Atlanticul înot și ne refugiem, plini de Marea Speranță, în Marea Britanie. Aici suntem întâmpinați, cu brațele deschise, de Legea Siguranței Digitale (Online Safety Bill) al cărei scop este să facă din Regat „cel mai sigur spațiu digital din lume” („the ‘safest place to be online in the world’”) și „țara cu cel mai strict reglementat și cenzurat internet dintre democrațiile liberale” („the country with the most strictly regulated and censored internet of any liberal democracy”). Ministerul Adevărului britanic este, în temeiul acestei legi, Ofcom, o autoritate de reglementare și control care beneficiază de puteri imense, printre care sancționarea cu până la 10% din cifra de afaceri anuală a firmelor care nu-și îndeplinesc obligațiile de diligență în cenzurarea informațiilor „dăunătoare” sau acuzarea directorilor lor executivi care riscă sentințe privative de libertate de până la doi ani[16]. Conform acestei legi, platformele digitale care suspectează că anumite informații ar atinge pragul „dăunător” („the threshold of ‘harmful’”) ar trebui imediat să cenzureze aceste informații („will censor it first, and ask questions later”). Cât despre definiția „periculozității” informației, ea stă în sarcina guvernului, de unde și concluzia exprimată de cineva în sensul că acest regim al internetului în Marea Britanie este bazat pe o „cenzură de stat delegată unei companii private” („a state censorship, outsourced to a private company”)[17]. În timpul restricțiilor covidiene, puii Ministerului Adevărului care au avut misiunea de a cenzura opiniile dizidente și de a monitoriza „scepticii carantinărilor” („lockdown sceptics”) au fost Centrul Contra-Dezinformării (Counter-Disinformation Center-CDU), precum și o firmă de inteligență artificială a cărei misiune a fost verificarea platformelor digitale pentru delictele de opinie („wrongthink”). Lupta acestor organisme birocratice împotriva pretinselor „dezinformări”, a „scepticismului”, a dubiilor privind măsurile de protecție ori privind „vaccinarea” a fost, în fapt, o tiranică ofensivă împotriva liberei expresii și a dizidenței.[18] Lor li s-a adăugat o mai veche unitate polițienească, dedicată anchetării tuturor incidentelor neincriminate legal, dar „motivate de ură” („non-crime hate incident”), intitulată, cum altfel?, NHCI și organizată ca structură specializată a poliției gândirii („thoughtpolicing”). Crimele care au căzut în competența acestei structuri au fost, cum altfel?, numeroase și extrem de grave. Cu titlu de exemplu, apelativul „terorist” utilizat de un student asiatic în discuție cu alt coleg asiatic, aluzia unui comedian la propaganda transhumanistă ori claxonarea prea insistentă a unei persoane de culoare.[19]
Da, cred că este cazul să părăsiți Anglia. De altfel, sunt sigur că, speriați de-atâtea amenințări cu boli ale exprimării libere, ați luat-o deja la sănătoasa. Asta mai ales că, recent, BBC și-a lansat propriul ministeraș al adevărului, numit BBC Verify. Un ministeraș condus de-un meseriaș, „specialist în dezinformare”, Marianna Spring, care va avea la dispoziție, conform știrilor din presă, 60 de jurnaliști reuniți din tot felul de departamente cu denumiri unele mai rezonante decât altele: BBC Reality Check fact-checking service, the BBC World Service Disinformation Team, the BBC Monitoring Disinformation Team and BBC Trending, plus „specialiști” în „dezinformare climatică” („climate disinformation”) și „dezinformare medicală” („health disinformation”). Peste toate, podcastul-minune al BBC Verify, Marianna in Conspiracyland[20], va avea ca misiune principală protejarea securității în Marea Britanie, grav amenințată de pericolul insurecțiilor violente care pot fi generate de „dezinformare” și „păreri dăunătoare”.[21] Până una alta, dacă mai sunteți în Marea Britanie, BBC vă cere să stați, deocamdată, liniștiți, că el, Verify, va verifica toate faptele („fact check”), va da de pereți cu conspiraționiștii, îi va face de râs și va dicta adevărul.[22] Aha, nu mai sunteți pe-acolo?…
Aha… ați trecut înot Canalul Mânecii în Uniunea Europeană, federația drepturilor omului și-a câinilor cu libertăți în coadă. Aici vă întâmpină, dacă nu știați, Regulamentul Serviciilor Digitale (The EU’s Digital Service Act) care impune, și el, giganților care domină digitalizarea socială și socializarea digitală să aibă grijă mare, mare grijă!, ca să cenzureze „falsurile” și „informațiile susceptibile să amenințe siguranța persoanelor” („the content that could make people unsafe”)[23]. În conformitate cu surse dintr-o dragă jurisdicție membră a Uniunii Europene, în strânsă logodnă cu Regulamentul, apare și un Cod consolidat „de bune practici”, „componentă esențială a setului de instrumente al Comisiei pentru combaterea răspândirii dezinformării în UE”. Concret, noul Cod (al cărui grai sau tălmăcire nu-mi aparțin, evident, dar mă lasă fără grai) „nu se adresează doar marilor platforme, ci și unui mare număr de diverși actori care pot contribui la a atenua răspândirea dezinformării, iar numeroși alți posibili semnatari sunt bineveniți să adere la acesta”. El promovează „eliminarea stimulentelor financiare pentru răspândirea dezinformării, astfel încât vectorii dezinformării să nu obțină venituri din publicitate” și ar vrea în domeniul său de aplicare: „comportamente manipulatoare, cum ar fi conturile false, boții sau materialele deepfake răuvoitoare care contribuie la propagarea dezinformării”; „capacitarea utilizatorilor prin punerea la dispoziție a unor instrumente mai bune de recunoaștere, înțelegere și semnalare a dezinformării” (?!); „dezvoltarea verificării veridicității informațiilor în toate țările UE și în toate limbile Uniunii, concomitent cu asigurarea unei remunerații echitabile pentru activitatea desfășurată de verificatorii veridicității informațiilor”(?!); „asigurarea transparenței publicității politice, permițându-le utilizatorilor să recunoască cu ușurință anunțurile publicitare politice datorită unei mai bune etichetări și informări privind sponsorii, cheltuielile efectuate și perioada de afișare”; „creșterea sprijinului pentru cercetători, prin îmbunătățirea accesului acestora la datele platformelor”; „evaluarea impactului codului prin intermediul unui cadru solid de monitorizare și prin transmiterea periodică de către platforme de rapoarte cu privire la modul în care își pun în aplicare angajamentele”; „înființarea unui centru de transparență și a unui grup operativ care să ofere cu ușurință o imagine de ansamblu transparentă asupra punerii în aplicare a codului, asigurându-se că acesta continuă să fie adaptat exigențelor viitorului și adecvat scopului”(?!)[24]. Vă rog să mă iertați, dar puteți fi chiar dumneavoastră verificatorii dezvoltării impactului transparenței exigenței veridicității informațiilor citate. N-am adăugat nicio virgulă și n-am răstălmăcit deloc…
Și, dacă nu mă credeți, luați măcar act de anunțul Comisiei Europene privind VLOP-urile, Foarte Marile Platforme Digitale, („Very Large Online Platforms – VLOPs”) care vor fi foarte strict verificate din perspectiva combaterii dezinformării în lumina Regulamentului menționat mai sus. Prin urmare, VLOP-urile vor fi obligate să „evalueze, să modereze riscurile sistemice și să asigure robuste instrumente de moderare a conținutului” („the designated services will be required „to assess and mitigate their systemic risks and to provide robust content moderation tools”). (Vă rog să mă iertați, din nou, nu-s vorbele mele.) Asta pentru că, „cu cât mai multă diligență în moderare, cu atât mai puțină dezinformare” („More diligent content moderation, less disinformation”).[25] Ce bine zis.
Nu prea știu pe unde v-ați aciuat în Uniunea Europeană, dar dacă sunteți cumva în Franța, trebuie să vă închinați Ministerului Veridicității din Hexagon, numit Ministerul Tranziției Digitale si Comunicațiilor Franceze („French Digital Transition and Telecommunications Ministry”) care își plasează, și el, pe frontispiciu, „adevărul” că „dezinformarea este una dintre cele mai grave amenințări la adresa democrației” („disinformation”, the ministry’s main function, „is one of the gravest threats weighing on our democracies”), iar dacă, cumva, Doamne feri!, Musk nu acceptă cenzura din partea Uniunii Europene, „Twitter va fi interzis” („If Musk doesn’t accept the EU’s censorship, Twitter will be banned from the EU”).[26] Dacă mai sunteți în țara libertății, egalității și fraternității și doriți să fiți liberi pe rețelele de pretinsă socializare, atunci aveți grijă ce și cum comunicați și cu cine fraternizați, pentru că aceste rețele au fost considerate „inacceptabil de pasive” și s-au făcut vinovate de răzmerițele recente care au dat foc Franței. Din nou, ăsta nu este avertismentul meu, ci al unui înalt comisar european, Thierry Breton, francez lui-même, care, după ce a declarat sentențios că „Eu sunt regulatorul” („I am the regulator”), un fel de L’Etat, c’est moi, a tras de urechile digitale respectivele rețele, care „n-ar fi făcut destul” („not having done enough”) pentru blocarea revoltelor, amenințându-le că, după 25 august (dată la care recomandările trimise VLOP-urilor devin instrucțiuni ferme), schimbăm foaia: ori vor deveni „proactive” și se vor pune cu burta pe cenzură, ori vor avea de suportat sancțiuni.[27] Ei comédie!…
Prin urmare, poate ați decis să fugiți din Marele Paris și poate ați ales ca destinație tocmai Micul lui frate, la noi, aici, printre mici și mitici. Este locul în care, pe vremuri, cenzura era fentată prin șopârle și alte lighioane-bancuri, partidul minte, partidul minte, partidul, minte înțeleaptă. Ce vremuri, ce cenzură! Opțiunea dumneavoastră nu pare însă prea sănătoasă de vreme ce, astăzi, în România, ni se pregătește înlocuirea cenzurii umane, bună de fentat uman, cu un Mic Brother savant-sintetic: „un sistem IT bazat pe Inteligență Artificială (IA) care să monitorizeze în timp real conținutul online de pe platformele de social media, site-uri de știri, blog-uri, dar și conturile celor mai influenți influenceri – jurnaliști, celebrități și demnitari. Scopul este detectarea, analizarea și combaterea dezinformării și a propagandei.”[28]
Români, (puteți să) treceți Prutul la brothers, înot rapid, dar nu vă așteptați că scăpați de Big Brother care is watching you și în Moldova, unde El se va numi Centrul Național de Apărare Informatică și de Combatere a Propagandei, mai pe moldovenesc-americănescă spus, PATRIOT. Patriotul își propune, evident, să-și apere cetățenii de manipulare și să dezvolte „rezistența pentru apărarea faptelor reale” („development of citizens’ resistance to the real facts”) (Dacă nu se înțelege, asta este din cauza englezei, sorry).[29]
Nu exclud ca, după acest periplu, să vă simțiți deja angoasați. Dacă v-ați luat lumea-n cap și-ați ajuns la capătul ei, n-am vești prea bune pentru dumneavoastră: dacă vreți să vă simțiți, să gândiți și să vă exprimați liber, ei bine, în Noua Zeelandă, va trebui să aruncați la coș orice gânduri sau opinii proprii, ptiu drace!, pentru că, potrivit premierului acestei lumi libere, „guvernul este și va continua să fie unica sursă a adevărului” („Dismiss Anything Else. We Will Continue To Be Your Single Source Of Truth”).[30]
Dacă ați luat-o la înot din nou și ați decis să acostați în Australia, mă tem că ați înotat în direcția greșită. Și asta n-o zic doar celebrele sondaje de opinie și nici pățania sărmanului Djokovic, ci o confirmă chiar comisarul pentru eSafety care a pledat în fața Forumului Economic Mondial pentru nevoia unei „recalibrări a liberei expresii” („recalibration” of free speech)[31]. În plus, ministrul comunicațiilor din această țară a susținut cu tărie înființarea Autorității Mass-media și Comunicațiilor Australiene (Australian Communications and Media Authority’s – ACMA) a cărei principală misiune este prevenirea „dezinformării” pe platformele digitale și care, în strânsă cooperare cu Departamentul de Afaceri Interne (Department of Home Affairs – DHA) și cu Organizația Australiană de Informații privind Securitatea (Australian Security Intelligence Organization – ASIO) va trebui să asigure „administrarea cenzurii” („censorship management”) în special cu privire la „scepticii vaccinării” și la „activiștii anti-carantinare”)[32]. Ca rezultat al acestei cooperări, una dintre recentele isprăvi în managementul censorship-ului este eliminarea unei postări în care cineva se plângea că Ministerul Sănătății utilizase un limbaj manipulator emoțional („emotionally manipulative language”).[33]
Că tot am pomenit de Forumul Economic Mondial, de notat că politicile acestuia în domeniu nu diferă deloc de cele evocate anterior, una dintre inițiativele relevante ale acestei organizații vizează constituirea unei Coaliții Globale pentru Siguranță Digitală (Global Coalition for Digital Safety) care își propune „accelerarea cooperării dintre sectorul public și cel privat pentru gestionarea ideilor dăunătoare din mediul online” („accelerate public-private cooperation to tackle harmful content online”).[34] De altfel, grija universală pentru „corectitudinea” și „igiena” informațiilor vehiculate pe glob este probată și de IVerify, instrumentul de cenzură lansat recent de Programul de Dezvoltare al Națiunilor Unite (The United Nations Development Programme – UNDP) ale cărui misiuni sunt, ați ghicit, evitarea „dezinformării”, a „conținutului toxic” și a „poluării” informației și conservarea „integrității” (exact așa, a „integrității”) știrilor („integrity of information”)[35]
Gata, deși inventarul poate continua, nu mai insist (și nu mai rezist). Ați obosit probabil, ca și mine de altfel, înotând printre valurile pline de spumele limitărilor și ale restricțiilor, ale cuvintelor cu sensuri încrucișate și ale instituțiilor cu acronime îmbârligate, ale adevărului înlocuit de post-adevăr și ale dreptului substituit de strâmb.
Nu ne mai rămâne, probabil, decât să înotăm în gând.
[1] https://www.newsweek.com/missouri-v-biden-social-media-ban-explained-1810927
[2]https://florentintuca.ro/sa-ne-spalam-pe-maini-de-lume/
[3]https://florentintuca.ro/in-plica-cotului-scuzati-cacofonia-225/
[4]https://florentintuca.ro/dovedeste-taci-sau-mars-la-puscarie/
[5]https://news.stanford.edu/2022/04/21/disinformation-weakening-democracy-barack-obama-said/
[6]https://www.americanthinker.com/articles/2022/05/obamas_fundamental_manipulation_of_free_speech.html
[7]https://reason.com/2022/05/02/dhs-disinformation-board-nina-jankowicz-mayorkas/
[8]https://robertstark.substack.com/p/beware-of-the-restrict-act-patriot
[9]https://www.c-span.org/video/?527736-1/intelligence-officials-testify-worldwide-threats&live&vod
[10]https://www.theepochtimes.com/california-poised-to-adopt-medical-misinformation-bill-targeting-alternative-covid-19-protocols_4490626.html?utm_source=partner&utm_campaign=ZeroHedge
[11] https://www.gatestoneinstitute.org/19806/cisa-new-ministry-of-truth
[12]https://www.reuters.com/world/americas/canadas-use-emergency-powers-during-freedom-convoy-met-threshold-commissioner-2023-02-17/
[13]https://www.corbettreport.com/canada/
[14]https://www.priv.gc.ca/en/opc-news/news-and-announcements/2022/op-c11_addario/
[15]https://dissidentvoice.org/2022/07/government-censorship-rebrands-with-disinformation-campaign/
[16]https://www.gov.uk/government/news/world-first-online-safety-laws-introduced-in-parliament
[17]https://www.globalresearch.ca/end-free-speech-online/5774673
[18]https://www.spiked-online.com/2023/06/04/the-war-on-disinformation-is-just-a-war-on-dissent/
[19]https://www.spiked-online.com/2022/06/01/the-thoughtpolice-are-a-law-unto-themselves/
[20]https://twitter.com/BBCBreakfast/status/1660536033572794369
[21]https://www.spiked-online.com/2023/05/23/the-truth-about-the-bbcs-war-on-disinformation/
[22]https://off-guardian.org/2023/05/31/bbc-verify/
[23]https://www.politico.eu/article/eu-strikes-deal-on-law-to-fight-illegal-content-online-digital-services-act/
[24]https://www.g4media.ro/a-intrat-in-vigoare-noul-cod-al-bunelor-practici-pentru-combaterea-dezinformarii-in-spatiul-online-pe-care-comisia-europeana-l-a-stabilit-cu-marile-companii-de-internet.html
[25]https://brownstone.org/articles/vlops-eu-extends-censorship-powers/
[26]https://www.lewrockwell.com/2023/06/paul-craig-roberts/the-criminalization-of-truth-in-the-western-world/
[27]https://brownstone.org/articles/i-am-regulator-eu-commissioner-warns-social-media-to-censor/.
[28]https://economie.hotnews.ro/stiri-it-26335020-mae-isi-face-big-brother-bazat-monitoriza-site-uri-stiri-blog-uri-conturi-social-media-jurnalisti-celebritati-demnitari.htmh
[29]https://www.globalresearch.ca/sandu-targets-media-freedom-moldova-new-censorship-institution/5820772
[30]https://rumble.com/vka51v-new-zealand-pm-dismiss-anything-else.-we-will-continue-to-be-your-single-so.html
[31]https://www.zerohedge.com/political/freedom-speech-needs-recalibration-aussie-commissioner-sparks-outrage-wef
[32]https://reclaimthenet.org/michelle-rowland-tries-to-justify-new-censorship-law
[33]https://brownstone.org/articles/covid-censorship-australian-department-of-home-affairs/
[34]https://www.weforum.org/impact/online-digital-safety/
[35]https://brownstone.org/articles/a-careful-look-at-the-undps-new-iverify-tool/
de Florentin Țuca | aug. 1, 2023 | Podcast
#PeDreptCuvânt, cu Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea a venit la podcastul „Pe Drept Cuvânt”.
În dialog cu Florentin Țuca, Sorana Cîrstea a vorbit despre drumul ei în sportul de performanță, despre realizările ei cele mai dragi, despre cum a reușit să-și prelungească cariera și să se reîndrăgostească de tenis, dar și despre lucrurile care au ținut-o pe loc.
Cu multă generozitate, Sorana și-a onorat părinții pentru rolul pe care l-au avut în dezvoltarea ei, apoi a vorbit despre ce o motivează azi, despre lupta neîncetată cu propriile limite, despre colaborarea cu noul ei antrenor sau despre modelele ei din lumea tenisului.
În final, Sorana ne-a mărturisit și ce a motivat-o să apere recent, printr-o postare publică, principii ca feminitatea femeilor, masculinitatea bărbaților și inocența copiilor. Și cum privește reacțiile pe care mesajul ei le-a generat.
Mai multe teme valoroase din conversația noastră:
Sorana, despre cele mai mari reușite din cariera ei:
„În primul rând, este o carieră atât de lungă, care a început la patru ani. Pentru mine, tenisul înseamnă mai mult decât un sport, decât un job, decât orice altceva. Prima mea amintire este pe terenul de tenis. Tot ce am făcut în această viață a fost legat sau a fost influențat de tenis. Și în ultimii ani am început să iubesc acest sport din ce în ce mai mult. Am început să-l apreciez din ce în ce mai mult. Și cred eu că, pe locul 1, cea mai mare realizare a mea, nu este un rezultat,
ci chiar longevitatea carierei mele și faptul că am reușit să progresez cu cât am înaintat în vârstă. Și cred eu că, în ziua de astăzi, sunt o jucătoare mult mai bună decât acum 10 ani.
Deci asta aș pune pe numărul 1 în topul reușitelor mele – longevitatea carierei. Pentru că au fost foarte multe sportive bune sau extrem de bune care au fost acolo sus, însă pe o perioadă scurtă de timp. Și faptul să poți să rămâi la acest nivel și să poți să ai disciplina, să poți să faci sacrificiile, să poți să faci tot ceea ce necesită un sport de performanță la acest nivel, sunt foarte mândră de acest lucru și sunt foarte mândră de modul cum am evoluat ca mentalitate.”
Cum își explică această longevitate:
„Dacă m-ai fi întrebat la 20 de ani, nu aș fi crezut niciodată că la 30 încă o să fiu aici. Și nu aș fi crezut niciodată că la 30 o să fiu aici și o să am atâta bucurie jucând. Cred că acest succes după 30 de ani se leagă foarte mult de partea mentală, de modul în care m-am maturizat, de modul în care am început să privesc lucrurile și de modul în care am început să mă reîndrăgostesc de tenis.
Normal, m-au ajutat și rezultatele, faptul că tot timpul am stat acolo; iar când joci bine este foarte ușor să poți să muncești, să poți să tragi, să poți să te chinui, să spun așa. Când ai perioade mai grele, atunci este destul de complicat să îți găsești motivația – și acolo este cheia.
Iar în al doilea rând, în afară de acest progres din punct de vedere mental, aș aminti partea fizică: în ultimii ani, nu știu exact, patru, cinci, șase ani, am pus extrem de mare accent pe partea fizică. Am avut norocul să am și o carieră cât de cât ferită de accidentări. Nu am nicio operație. În afară de niște probleme la umăr, care sunt normale, având în vedere sutele de mii, milioanele de repetiții, am avut norocul și de un corp care m-a ajutat; și cred eu că această combinație între fizic și mental este cheia faptului că eu sunt astăzi încă aici și că pot să concurez la același nivel ca acum 10 ani.”
Despre colaborarea cu antrenorul Thomas Johansson:
„Eu am început colaborarea cu noul antrenor, Thomas Johansson, în octombrie anul trecut.
Aveam niște probleme la umăr, a durat puțin recuperarea, și am început cu el în octombrie; fiind încă puțin accidentată am luat-o destul de ușor. Însă deja în decembrie simțeam că joc bine, simțeam că am progresat. În Australia, lucrurile nu s-au materializat în rezultate. Apoi a venit partea de Dubai, Doha, Abu Dhabi, unde, la fel, simțeam că joc foarte bine, dar rezultatele nu erau acolo. Mă antrenam extrem de mult, trăgeam de mine, începusem să fiu un pic tristă și frustrată, pentru că simțeam că sunt mai bună decât fetele care câștigau turneele – sau care mă băteau -, însă nu reușeam să pun totul împreună în timpul meciului.
Înainte să mergem la Indian Wells, având în vedere că am avut de apărat destul de multe puncte la început de an, clasamentul meu cobora de la săptămână la săptămână. Aveam de apărat un tur patru la Indian Wells, iar dacă nu apăram acel tur patru, ieșeam din top 100. Vorbim de luna martie. Iar pentru mine, faptul că ieșeam din top 100, după atâția ani, era o mică tragedie. Iar Thomas mi-a spus că putem să mergem să jucăm turnee mai mici. Am spus, Thomas, am 33 de ani, nu vreau să merg să joc turneele mai mici. Și el mi-a răspuns: Aici trebuie să recapeți modestia de a merge să construim din nou, să construim de jos. Și nu este nici o problemă dacă tu ieși din top 100, dacă tu pierzi aici în primul tur și la Miami în primul tur. Mergem, facem programul așa încât să reușim să construim.
Și trebuie să-i dau foarte mult credit pentru că a crezut extrem de mult în mine. Și crede în continuare, simte că pot să fac niște lucruri spectaculoase în continuare în tenis. Faptul că mi-a dat un plan B în care, ok, și dacă ies din top 100 nu este nicio problemă, o luăm de la capăt cu turnee mici, mi-a dat o lejeritate și mi-a adus aceste două rezultate.”
Despre începuturile drumului ei în sport:
„Aici trebuie să le mulțumesc părinților mei. Am avut și am în continuare niște părinți care mi-au oferit tot ce au putut și tot ce au considerat ei la momentul respectiv că este cea mai bună soluție.
Au făcut niște eforturi enorme ca eu să fiu aici. Tata m-a dus în cărucior, la vârsta de doi ani, în Parcul Chindia din Târgoviște și a întrebat dacă poate să mă dea la tenis; sau când poate să mă dea la tenis. În perioada aceea, lumea începea tenisul după 10 ani. A fost visul lui ca eu să fiu cineva în tenis. (…) Și, într-adevăr, când au reușit să mă dea la tenis, la 4 ani, la mine s-a pus problema că voi face sport profesionist din primul moment. Adică nu o aducem ca să facă de plăcere. Va fi jucătoare de tenis profesionist.
Și cred că am spus asta și m-am repetat: la 5 ani făceam antrenament zilnic, și nu oră. Mi-aduc aminte că verile mi le petreceam pe teren, mă duceau la 9 dimineața în baza de tenis și mă mai luau seara. Prima oară am descoperit că duminica este zi liberă când am început să lucrez cu un antrenor de afară. La noi nu exista conceptul de zi liberă. Se făcea antrenament în fiecare zi. Abia când am început cu un antrenor de afară am aflat că acea zi de odihnă face parte din antrenament. Și în continuare am această rutină: de luni până sâmbăta antrenament, iar duminica este zi de odihnă, pentru a recupera atât corpul, cât și mintea.”
Despre regimul controalelor anti-doping din tenis:
„În momentul când ajungi în top 100, intri în această grupă la World Anti Doping Agency (WADA), agenția anti-doping, și trebuie să te supui lor în ideea de a putea fi controlat tot timpul. Am o aplicație în care în fiecare zi trebuie să dau o oră în care eu voi fi într-o locație anume și în care ei pot să vină să mă testeze. Ei, adică oamenii care lucrează pentru agenție. Au și corespondenți locali, dar vin și străini. (…) Trebuie în fiecare zi să specifici locația unde vei fi și un interval de o oră în care pot să vină să te testeze. Tu nu știi când vin. Însă ei, uite, de exemplu, când am venit de la Roland Garros, la două zile au venit. Acum, de la Wimbledon, m-am întors de o săptămână,
n-a venit nimeni. Dar tot timpul se fac aceste teste. Nu știu în alte sporturi, însă în tenis se fac foarte multe teste. (…) Dar m-am obișnuit, chiar dacă e o zonă tabu pentru noi, în care nu vrem să știm, nu vrem să auzim. Adică este coșmarul cel mai mare al unui sportiv. (…) Însă este ceva obișnuit pentru noi; nu este ceva ieșit din comun. Se întâmplă să avem și câte două teste pe săptămână. E absolut normal.”
Despre a învăța să pierzi, pentru a putea câștiga:
„Eu cred că este vital să știi să pierzi. Și acest lucru pe mine m-a costat foarte mult în cariera mea. Probabil a fost prețul cel mai mare, să spun așa. Și mi-a luat foarte multe rezultate. Pentru că nu știam să trec peste înfrângere. Azi pierdeam, eram afectată în continuare încă două-trei zile, în care eu nu puteam să revin și să fiu 100%, să pot să mă antrenez cum trebuie. Și până reveneam, deja venea turneul celălalt. Iar eu, în loc să folosesc acele câteva zile pentru antrenament, rămâneam – cum ziceau mulți antrenori ai mei – în stare de înmormântare. Eram foarte, foarte jos din punct de vedere mental.
Și totul ținea de mental. Pentru că eu nu am lucrat niciodată pe această zonă. De când mă știu, de la 4 ani, tot timpul am excelat. La 8 ani eram campioană la (grupa de n.red.) 10 ani, la 10 eram campioană la 12, și tot așa. Urcând, când ești la junior, e simplu. Ești foarte bun, treci la categoria următoare. Apoi, primii mei doi ani la seniori au fost extraordinari: la 18 ani am intrat în prima sută, la 19 ani am făcut sfertul de finală de la Roland Garros, am urcat pe 21 în lume. Eh, și dintr-o dată lumea te învață. Și nu-ți spune nimeni, nu te pregătește nimeni, pentru că la noi în țară nu avem un sistem. La început, tu aduci ceva nou, însă după aceea jucătoarele încep să te studieze. Încep să găsească soluții contra jocului tău, încep să fie mai deștepte, încep să nu te mai ia de sus, să fie foarte motivate când joci. Și într-o carieră atât de lungă, nu poate să fie totul pe o pantă ascendentă.”
Despre importanța echilibrului mental și a încrederii de sine:
„În momentul când intri în teren, trebuie să știi că tu ești acolo să câștigi; și că tu poți să câștigi. Dacă te duci cu inima strânsă, sau te duci îndoit, sau te duci nesigur pe tine, mai bine nu intri pe teren. Tu, în momentul când ai pășit pe acel teren, trebuie să știi că poți să câștigi. Nu contează cine e în partea cealaltă. Chit că nivelul tău poate nu este acolo încă, dar tu trebuie să ai – eu îi spun nebunie -, trebuie să ai nebunia să crezi că tu poți să bați pe toată lumea și că tu poți să câștigi turneul în fiecare săptămână. La mine funcționează. Eu, când intru în teren, am mentalitatea că pot să bat pe oricine. Uneori iese, uneori nu iese. Dar din cauza asta cred că am și acele victorii contra jucătoarelor de top 10, pentru că eu știu că dacă fac tot ce ține de mine, eu sunt mai bună ca acele jucătoare. Poate să fie complet ireal, însă eu am acea nebunie să cred că pot să bat pe oricine. (…) Din nou, este foarte personal totul, de-asta trebuie să ajungi la un nivel în care să te cunoști extrem de bine și să știi ce funcționează pentru tine.”
Despre ce anume a motivat-o să apere principii ca feminitatea femeilor, masculinitatea bărbaților și inocența copiilor:
„Sincer, acea postare – de fapt, o repostare la un mesaj pe care îl văzusem – s-a potrivit puțin cu momentul în care eram. Eram la Wimbledon și, în general, știm că Wimbledon este un turneu în care lumea este elegantă în tribune, în care sunt anumite reguli care trebuie respectate. Sunt niște valori, să spun, normale, deși se spune că sunt valori de „școală veche”. Pentru mine sunt valori și atât. Nu sunt valori de școală veche, sunt valori. Și tocmai văzusem pe Prințesa de Wales (…) cu atâta eleganță și cu atâta feminitate și cu atâta bunătate, rar mi-a fost întâlnit să simt atâta energie din partea cuiva. La fel, domnii erau toți în cămașă, cu sacou, frumos îmbrăcați, civilizați. Și foarte frumos, toată lumea cu familie, cu copii care nu erau neapărat pe telefoane. Și m-a inspirat acea postare pentru că sunt, să zic așa, principii după care mă ghidez și eu.
În același timp, nu consider că am jignit pe nimeni. A fost, să spun, un text pozitiv. Nu a fost un text negativ. Mi se pare că în ziua de astăzi, orice zici, se caută negativul din spate. Nu, pur și simplu a fost un text în care am apreciat niște valori.
(…)
Nu mi-am dorit niciodată să fiu plăcută de toată lumea. Nu acesta este obiectivul meu. Și toată lumea are altă opinie. Iar dacă tu mă insulți acum, pe mine nu mă deranjează, pentru că eu îmi știu valoarea ca om. Însă lumea, în general, devine foarte conflictuală și încearcă tot timpul să răstălmăcească vorbele în ideea de a se crea o știre. Eu am niște valori, dar respect orice fel de părere, respect orice fel de opinie – nu toți trebuie să fim la fel. Asta e ideea. Am impresia că se încearcă toți să gândim la fel, să fim pe același calapod, să ne îmbrăcăm la fel, să gândim la fel, să mergem în aceleași locuri. Nu, tocmai asta este frumusețea. Fiecare om are mentalitatea lui și cred eu că de aici reușim să progresăm ca umanitate, din faptul că toți suntem diferiți. Trebuie să respectăm acest lucru.”
Despre interacțiunea ei cu presa de la noi:
„Nu citesc nimic legat de mine. Știu că poate este o atitudine, să spun așa, egoistă, însă prefer să mă protejez. Probabil că, după ce voi termina tenisul, o să fiu un pic mai relaxată, însă acum este foarte important, mai ales când eu sunt într-un turneu în care am meci a doua zi, să pot să am mintea la acel meci. Nu citesc presa despre mine, nu citesc niciun articol despre mine când sunt la turnee.”
